Scumpiri masive la carnea de porc: Preţul la poarta fermei a crescut cu 14%, iar fermierii taie tot mai puţine animale
Scumpiri masive la carnea de porc: Preţul la poarta fermei a crescut cu 14%, iar fermierii taie tot mai puţine animale
Stagnarea producţiei de carne de porc la nivel european a început să se vadă în preţuri, în toată Europa. La poarta fermei, kilogramul este, în medie, cu peste 21% mai scump faţă de perioada similară a anului trecut. În România, situaţia nu este atât de gravă, dar plusul depăşeşte 14%.
Din luna aprilie, preţul cărnii de porc românesc de la poarta fermei (carcasa tip S) a urcat încontinuu, ajungând, conform datelor
Comisiei Europene la 10 iunie, la 188,5 euro suta de kilograme, cu 14,1% mai mult decât în perioada similară a anului trecut şi cu 5,4% mai mult decât în urmă cu o lună.
Trendul este influenţat atât de continuarea evoluţiei pestei porcine pe teritoriul ţării noastre cât şi de contextului european, în condiţiile în care fermierii au preferat să exporte mai mult, deşi producţia nu a crescut suficient cât să acopere consumul intern plus o majorare a cantităţilor trimise peste graniţe. Mai mult, mulţi crescători şi-au diminuat efectivele speriaţi find de preţurile mici din 2018, ceea ce a dus la o scădere cu 18% a efectivelor în Polonia, de 9% în Olanda şi România, sau de 4% în Germania.
Porcul european a ajuns în China
Mai exact, din datele Comisiei Europene, numai în luna martie exporturile de carne de porc proaspătă şi congelată a crescut cu 11% ( plus 49 de milioane de euro) faţă de perioada similară a lui 2018. De asemenea, în perioada ianuarie-martie 2019, exporturile s-au cifrat la 1,1 milioane de tone de carne, cu 9,2% mai mult decât în primul trimestru al lui 2018, ceea ce înseamnă cea mai mare majorare a exporturilor din 2016. Cele mai ari cantităţi s-au dus în China şi Japonia.
Aşadar, la nivel european, preţul mediu al carcasei de porc tip S a ajuns la 179,7 euro suta de kilograme, cu 21% mai mare decât în perioada simlară a anului trecut. Mai mult, un porc în viu cost acum , în medie, cu 30% mai mult decât anul trecut, ceea ce va influenţa şi preţurile carcasei spre final de an.
România nu mai are ce sacrifica. Este ultima ţară din UE la tăiat
Până în luna martie a acestui an, statele membre au sacrificat în jur de 6,1 milioane de porci,cu 1,3% mai puţini decât în perioada similară a anului trecut, ceea ce se traduce printr-o scădere de 0,7% a cantităţii de carne produse.Iar dintre statele membre, în România s-a tăiat cel mai puţin în raport cu perioada similară a anului trecut. Mai exact, au fost sacrificate 913.000 de capete, cu 10,2% mai puţine decât anul trecut, din care au rezultat 83.000 de tone de carne.
Menţionăm, de asemenea, că o parte din carnea rezultată în urma tăierilor de animale nu a ajuns în consum, fiind cauzată de evoluţia pestei porcine la nivel naţional. Din datele ANSVSA, la această dată, Pesta Porcină Africană (PPA) evoluează în 31 de localități din 11 județe, cu un număr de 55 de focare (dintre care 2 în exploatații comerciale). În total, de la izbucnirea epidemiei, în iulie 2017, au fost eliminați 366.694 de porci afectați de boală și există 1.433 de cazuri la mistreți.
Sursa: economica.net
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
