Sport

Scor de tenis în „clasicul” fotbalului din Limba

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Duminică, 24 aprilie, chiar în ziua de Paşti, pe Stadionul „Baltă” din satul Limba, comuna Ciugud, a avut loc tradiţionalul meci de fotbal între „Bătrâni” şi „Tineri” după ce au participat la slujba de Înviere şi au luat masa fiecare în familia sa, oamenii din sat şi nu numai au venit să urmărească meciul tradiţional de Paşte. Anul acesta au câştigat „Bătrânii”, care au arătat mai multă experienţă, punctând la fiecare ocazie avută, în timp ce „Tinerii” au ratat exasperant. Scorul final a fost 6-1 în favoarea bătrânilor, care şi-au luat astfel revanşa după înfrângerea usturătoare de anul trecut. La „Bătrâni” au jucat Eugen, Călin, Ion, Sâvel, Nuţu, Ovidiu, Iulian, Lică, Fane, Nicuşor, Alin, Pătru, Claudiu, Dorinel, Abalone, Săndel, iar pentru „Tineri” au evoluat Cristi, Rareş, Alex, Raul (debut, 14 ani), Ţuva, Petri, Bebu, Iuli, Marius, Andrei, Mihai şi Ianis (debut, 12 ani). „Vremea a ţinut cu noi, atmosfera a fost de mare sărbătoare. Cel mai mult s-au bucurat copiii, care au zburdat în voie, mai ales că, fiind sfânta zi de Paşti, părinţii şi bunicii şi-au prelungit mult şederea după meci la un pahar… de vorbă”, a declarat Dorin Bucur, preşedintele Asociaţiei „Limbenii”, organizatoarea „clasicului” între limbeni.
Robert GHERGU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult