Șapte milioane de oameni mor anual din cauza aerului poluat. Efectele poluării aerului arată că aceasta reduce speranţa de viaţă cu 20 de luni
Aproximativ 91% dintre locuitorii planetei sunt afectați de aerul poluat, lucru ce duce la şapte milioane de decese în fiecare an, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Efectele poluării aerului la nivel global arată că aceasta reduce speranţa de viaţă cu 20 de luni. Poluarea aerului ucide mai mulţi oameni în toată lumea decât malaria sau accidentele rutiere.
Potrivit raportului asupra calităţii aerului în lume publicat de Health Effects Institute cu sediul la Boston şi Universitatea din Columbia Britanică, poluarea atmosferică este cel de-al cincilea factor de risc în mortalitatea globală.
Aerul murdar provine în special de la traficul rutier şi industrie şi, în unele ţări, de la arderea unor combustibili în interiorul locuinţelor, pentru gătit. Poluarea duce la boli de inimă şi respiratorii şi agravează într-o măsură considerabilă bolile cronice.
În octombrie, OMS a explicat că expunerea la aer nociv atât în exterior, cât şi în interior este, în fiecare an, cauza decesului a circa 600.000 de copii cu vârste mai mici de 15 ani.
Sursa: capital.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
