Sport

Sâmbătă, ora 14.00, CS Hunedoara – Unirea Alba Iulia | Misiune imposibilă pentru “alb-negri” împotriva liderului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Runda a 13-a a Seriei a 9-a din eșalonul terț propune sâmbătă, 20 noiembrie, de la ora 14.00, pe Stadionul “Michael Klein” o întâlnire disproporționată, între echipe situate la polii opuși ai ierarhiei, despărțite de 29 de puncte!

Petrecerea Divorțaților

Liderul CS Hunedoara conduce autoritar, îndreptându-se fără emoții spre promovare, după un parcurs de senzație (numai două puncte irosite în acest sezon, prin remiza de la Ocna Mureș) și 6 victorii consecutive. Formația lui Florin Maxim, în efectivul căruia se regăsește și zlătneanul Antonio Bradu, face parte din grupul select al celor trei echipe de pe a treia scenă ce nu au pierdut în acest sezon, acumulând 34 de puncte din 36 posibile, alături de Progresul Spartac (Seria a 4-a) și CSM Reșița (Seria a 7-a). Dominația copioasă a Hunedoarei este evidențiată de golaverajul de până în prezent, 44-12, cu cea mai bună defensivă a seriei și cel mai bun atac dintre cele 100 de formații de pe a treia scenă. În tur, pe “Cetate”, acum două luni, CS Hunedoara a făcut scor, 5-0, cu un hat-trick Hergheligiu (al doilea marcator al seriei), administrându-le oponenților cea mai usturătoare înfrângere stagională. De partea cealaltă, “alb-negrii” se consolează amar că au predat “lanterna roșie” la golaveraj, abia adunând 5 puncte. Penultima în ierarhie, amenințată cu retrogradarea și scadența memoriilor foștilor echipieri (termen de plată 24 noiembrie, în caz contrar urmând sancțiuni drastice și depunctare), gruparea din Cetatea Marii Uniri are două puncte luate în ultimele 7 dispute (remize albe acasă), o singură victorie în acest campionat, cea mai modestă ofensivă (7 reușite) și mai bine de 4 meciuri de când nu a înscris!

“Contextul este dificil pentru noi, dar în același timp e lăudabilă implicarea jucătorilor în procesul de pregătire. Meciul este unul dezechilibrat, cu o favorită certă, o formație foarte bună pentru acest nivel, cu aspirații justificate de mărire. Așa cum i-am felicitat pe jucători după prestațiile de la Cugir și cu Viitorul Cluj, aș vrea să o fac și acum, să fim mulțumiți că am dat tot ce puteam oferi. Este o chestiune de mândrie personală, să ne ridicăm la nivelul unui oponent superior, să nu ne facem de râs”, a punctat antrenorul Valentin Sinescu.

La acest meci, în care sunt cotați cu șanse infime, vizitatorii nu pot conta pe Fetița – suspendat, F. Morar și Ciorgovean – accidentați de durată, Haj – învoit pentru probleme personale (Cl. Morariu și Bakcsi – recuperabili). Este ultima deplasare a anului pentru albaiulieni, pe care îi așteaptă două dueluri acasă, cu Sănătatea Cluj și Sticla Turda, colegele de suferință din subsol. Acum, un an, lângă furnale, în 7 noiembrie 2020, a fost 1-1 (1-1), goluri D. Creciunesc (39) și M. Codrea (10), însă datele problemei sunt fundamental schimbate, la unii în bine, la alții mult în jos, cu puțini combatanți ce se mai regăsesc în prezent în cele două distribuții.

Foto, arhivă: Lucian DANCIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România pierde și cu Suedia în Liga Națiunilor, 4 eșecuri sub comanda lui Hagi | Stanciu, Rațiu și Dragomir, în formula de start a „tricolorilor”

Dan HENEGAR

Publicat

în

România pierde și cu Suedia în Liga Națiunilor, 4 eșecuri sub comanda lui Hagi! Stanciu, Rațiu și Dragomir, jucătorii din Alba, în formula de start a „tricolorilor” România – Suedia a fost 0-1 (0-1), în Liga Natiunilor, cu 3 jucători din Alba în formula lui Hagi, Nicolae Stanciu, căpitanul tricolorilor, Andrei Rațiu și Vlad Dragomir […]

Citește mai mult

Sport

Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei

Ioana Oprean

Publicat

în

Când va juca Volei Alba Blaj primul meci oficial din sezonul 2026/2027: Anunțul Federației Române de Volei Federația Română de Volei a anunțat luni, 5 octombrie 2026 programul primei etape din Divizia A1 la volei feminin, care va începe la finalul acestei săptămâni. Volei Alba Blaj va juca miercuri, 14 octombrie 2026, de la ora […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Ilinca Maria Petric (CSM Unirea Alba Iulia), elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu”, cea mai bună sportivă din țară la categoria cadeți: Performanță la Cupa României 2026 de Taekwondo WT – proba olimpică Kyourugi Ilinca Maria Petric, elevă a Școlii Gimnaziale „Avram Iancu” din Alba Iulia, s-a clasat pe Locul I la Cupa României 2026 […]

Citește mai mult