Sport

Sâmbătă, ora 11.00, FC Argeş – FC Unirea

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

13, rundă cu ghinion, pentru cine?

    Cu primele lunii octombrie neachitate, destule nemulţumiri acumulate în efectiv din acest motiv, şi amânate pentru săptămâna viitoare, „alb-negrii” (ce-i vor transfera la iarnă pe junii Olimpiei Aiud – Marius Felindean şi Vlad Anton) încearcă să-şi prelungească şi pe stadionul „Nicolae Dobrin” seria invincibilităţii ce datează de 6 runde. La Piteşti, sâmbătă, ora 11.00, în cadrul rundei a 13-a se duelează vecinele de clasament, miza fiind ocuparea ultimei trepte a podiumului. „Va fi o partidă dificilă, întâlnim o formaţie organizată ce evoluează bine pe propriul teren. Ne dorim să încheiem în primele 4 locuri turul de campionat şi suntem conştienţi că două rezultate negative la rând ne-ar duce spre jumătatea inferioară a ierarhiei în această serie echilibrată”, a declarat preşedintele executiv Mihai Dăscălescu.
lFără Cornel Cornea
Motivând o problemă medicală (dureri la laba piciorului), mijlocaşul Cornel Cornea nu va efectua deplasarea, iar după toate aspectele despărţirea sa de FC Unirea Alba Iulia este inevitabilă la finele primei jumătăţi stagionale. Antrenorul Stelian Gherman afirmă că propria sa echipă va avea o misiune grea în meciul cu FC Argeş, întrucât adversarele din serie sunt avizate de forţa Unirii. „Echipele din serie au început să ne privească serios, cu alţi ochi în ultima perioadă. Ne dorim să evoluăm în meciul cu FC Argeş mult mai bine decât în alte întâlniri externe”, a spus Gherman. Principalul unirist şi-a expus şi planurile privind cele trei jocuri rămase până la tragerea cortinei de toamnă. „Dacă vom cuceri 4 puncte este OK, însă dacă vom învinge la Piteşti ar fi foarte bine pentru noi. Noi căutăm ca şi în acest duel să facem ceea ce ştim mai bine, să ne bazăm pe defensivă, nu vom căuta în mod special să-l anihilăm doar pe golgheterul Rover Cârstea, pentru că o echipă nu stă doar într-un jucător”, a mai adăugat Gherman.
Echipa probabilă: Pascal – M. Pistol, Y. Camara, Bumbac – Bălu, Ciofu, Pleniceanu, Bucurică – Pecarov, Al. Giurgiu – S. Mureşan lArbitri Fl. Miron, Ad. Vidan, V. Marinescu; rezervă I. Marodin (Bucureşti); observatori Fl. Verigeanu (Rm Vâlcea), V. Leşeanu (Giurgiu).

Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult