Sâmbătă: ”Oameni și noi” – expoziție de artă plastică, semnată Anca Sas, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia
Sâmbătă, 21 aprilie 2018, cu începere de la ora 16.00, la Muzeul Național al Unirii din Alba Iulia va avea loc vernisajul expoziției de artă plastică ”Oameni și noi”, semnată Anca Sas.
Expoziția va fi prezentată de Ion Hădărig, directorul artistic al Fundației Inter-Art, iar în deschidere vor vorbi dr. Gabriel Rustoiu – directorul general al muzeului Național al Unirii și Ștefan Balog, președintele Fundației Inter-Art.
”În această expoziție am încercat să îmi folosesc rolul de artist și de filtru cât de bine am putut, pentru a ilustra și a deschide ochii oamenilor. Nu am încercat să îmi arăt viața celorlalți, am încercat să prind în fiecare tablou momentele comune pe care le trăim ca oameni, chiar dacă în moduri diferite. Verbalizarea conceptului este o parte foarte importantă din prezentarea unei lucrări vizuale, dar în același timp trebuie să ști când să te oprești și să întalnesti acest om care îți privește lucrările și te ascultă, această întâlnire trebuie să fie la mijloc, trebuie să rezulte într-o discuție; prin încurajarea lui de a își pune propria poveste în tabloul tău, nu de a îți întelge ție povestea”, spune Anca Sas.
Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Alba, Muzeul Național al Unirii, Fundația Inter-art Aiud și Centrul Cultural ”Liviu Rebreanu” Aiud.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
