Sport

Sâmbătă, CS Ocna Mureș – CSO Cugir | Pe “Stadionul Dragostei”, al doilea derby “de Alba” al toamnei

Dan HENEGAR

Publicat

în

Sâmbătă, de la ora 17.00, pe “Stadionul Dragostei” se dispută al doilea derby “de Alba” al toamnei, partida dintre CS Ocna Mureș și CSO Cugir, contând pentru runda a treia a Seriei a 9-a din eșalonul terț.

Amfitrionii au început dezamăgitor sezonul, cu două înfrângeri și fără gol marcat, clasându-se pe penultima poziție, în vreme ce gruparea de sub Drăgana este la polul opus, având maximum de puncte și situându-se pe locul secund. Iar din acest punct de vedere în întâlnirea conjudețenilor favorită este echipa condusă de Lucian Itu, cu toate că ocnamureșenii speră să dea lovitura și să-și treacă în cont primele puncte stagionale.

După ultimele testări, fiecare combatantă are câte un caz de COVID-19, la ocnamureșeni fiind un jucător a cărui identitate nu a fost dezvăluită, iar la oaspeți este vorba despre I. Grozav (marcatorul unicului gol din etapa precedentă). 

Amfitrionii pot conta pe Șumblea (revenit după problemele cu coronavirusul) și Al. Kiraly (ieșit negativ, după ce primul rezultat a fost neconcludent), iar cugirenii mai au probleme medicale cu AL. Rus și Dohotariu.

 

CSO Cugir are însă și dezavantajul jocului disputat miercuri în Cupa României, 3-4 pe propriul teren cu Viitorul Șelimbăr, care a consemnat prima înfrângere suferită de “roș-albaștrii” după aproape un an de zile (ultimul eșec a fost consemnat în 27 septembrie 2019, în etapa a 6-a a sezonului anterior, la Odorheiu Secuiesc).

Din punctul meu de vedere este cel mai dificil meci din tur. Întâlnim un adversar foarte puternic, iar noi nu suntem într-o situație fericită. Cu toate acestea, trebuie să ne autodepășim și să scoatem un rezultat pozitiv. Nu ne mai permitem să pierdem puncte pe teren propriu”, a transmis Gabriel Cotoară, antrenorul gazdelor.

Cele două formații s-au mai duelat în urmă cu două ediții, ambele fiind câștigate de Metalurgistul Cugir. În tur a fost 2-0, iar în mai 2019, la Ocna Mureș, vizitatorii s-au impus cu scorul de 3-2 (1-1), un meci încins, cu trei goluri din penalty și două eliminări în tabăra gazdelor (Cl. Marcu și Val. Drăgan). Comparativ cu acel meci, în efectivele conjudețenelor se mai regăsesc Angeru, T. Cristea, Cl. Marcu, P. Man, Vaidasigan și Coltor (CS Ocna Mureș), respectiv I. Grozav, Dohotariu, Șaucă, G. Goronea, M. Neagu, Șuteu, Vitinha, P. Păcurar, Itu și R. Voicu (Cugir), antrenorii fiind Mihai Manea și Marius Opric.


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte Aniela Tudor a cucerit medalia de aur în finala de sărituri a junioarelor, la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte, devansându-le […]

Citește mai mult

Sport

Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului campionatului regular din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027. Liga 4 este al […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului turului SuperLigii Alba, ediția 2026-2027. SuperLiga Alba este […]

Citește mai mult