Actualitate

Salariul minim european va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Lege promulgată de președintele României

Bera Larisa

Publicat

în

Salariul minim european va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025. Lege promulgată de președintele României

Astăzi, 13 noiembrie 2024, președintele României, Klaus Iohannis a semnat decretul privind introducerea salariului minim european în țara noastră. Astfel, salariile minime vor crește cel puțin la 4.100 de lei brut, de la 1 ianuarie 2025.

Citește și: Județul Alba, locul 16 la nivel național după salariul mediu net în luna AUGUST 2024: Numărul salariaților, în scădere față de luna anterioară

Petrecerea Divorțaților

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare transpunerea în legislația națională a prevederilor Directivei (UE) 2022/2041 a Parlamentului European şi a Consiliului din 19 octombrie 2022 privind salariile minime adecvate în Uniunea Europeană.

Astfel, proiectul de lege cuprinde reglementări pentru asigurarea unui nou mecanism de stabilire a nivelului salariului minim, cât şi a faptului că salariaţii au acces la o protecţie a salariului minim, sub forma unui salariu minim legal sau sub forma unor salarii şi condiţii decente de muncă stabilite în temeiul unor contracte colective de muncă, acorduri colective sau alte acorduri scrise.

Cât va fi salariul minim european în România

Salariul minim ar urma să crească la cel puțin 4.100 de lei brut, de la 1 ianuarie 2025, adică aproximativ 2.450 lei net, față de 2.363 lei net cât este la ora actuală.

Prin urmare, modificările aduse în comisii față de proiectul Guvernului sunt următoarele:

-salariul minim brut se stabilește anual prin actualizare periodică și se aplică la data de 1 ianuarie, prin hotărâre a Guvernului, după consultarea confederațiilor sindicale și patronale
-ITM poate să meargă mai des în controale la firmele problematice, fără a fi considerat un comportament discriminatoriu
-angajații unei firme vor fi plătiți chiar dacă se află în grevă.

Mai mult decât atât, până la jumătatea lunii noiembrie va trebui dată Hotărârea de Guvern în ce privește formula de calcul, iar atunci se va afla cu exactitate valoarea salariului adecvat (salariul minim european).


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Președintele Nicușor Dan a anunțat când va nominaliza un nou premier: „Este nevoie de consens”

Bogdan Ilea

Publicat

în

Președintele Nicușor Dan a anunțat când va nominaliza un nou premier: „Este nevoie de consens” Președintele Nicușor Dan a făcut declarații de presă după ce cabinetul Mureșan nu a obținut în Parlament majoritatea necesară pentru instalare, miercuri, 30 septembrie 2026.  Șeful statului a transmis că va chema partidele la noi negocieri luni dimineața, urmând ca […]

Citește mai mult

Actualitate

Călin Georgescu, detalii după prima noapte în arestul preventiv: Stă cu alte trei persoane în celulă, iar bodyguarzii i-au adus mâncare de acasă. Susținătorii lui au stat toată noaptea în fața clădirii

Ioana Oprean

Publicat

în

Călin Georgescu, detalii după prima noapte în arestul preventiv: Stă cu alte trei persoane în celulă, iar bodyguarzii i-au adus mâncare de acasă. Susținătorii lui au stat toată noaptea în fața clădirii Călin Georgescu a petrecut prima noapte în arest și ar împărți camera cu alte trei persoane. Acesta refuză hrana din arest, iar bodyguarzii […]

Citește mai mult

Actualitate

George Simion, liderul AUR, vehement în Parlament: „Nu votăm niciun guvern până nu-l eliberați pe Călin Georgescu”

Ioana Oprean

Publicat

în

George Simion, liderul AUR, vehement în Parlament: „Nu votăm niciun guvern până nu-l eliberați pe Călin Georgescu” „Vreau să vă zic că nu vom vota nicio altă variantă de guvern până nu îl eliberați și faceți dreptate lui Călin Georgescu”, a afirmat, miercuri, 30 septembrie 2026, în plenul Parlamentului, reunit pentru votul de învestitură al […]

Citește mai mult