Quinoa – un superaliment pentru o nutriţie ca la carte
Quinoa – proprietăți • Cum se prepară și se consumă ? • Quinoa rețete • Quinoa beneficii
Quinoa este numele unei cereale arhaice, originare din America de Sud, unde creşte la mari altitudini (chiar şi la 4000 de m). Se dezvoltă în pământ arid, aer uscat şi chiar şi în condiţii meteo extreme. Lujerul de quinoa creşte între 1 şi 2 metri în înălţime şi fiecare plantă poate produce puţin peste 150 de grame de seminţe. Seminţele sunt rotunde, cam de mărimea seminţelor de mei sau de susan şi se regăsesc într-un curcubeu de culori, de la roşu la mov la verde şi galben, însă forma de quinoa cea mai comună, pe care o vom găsi cel mai uşor la raft, este cea de culoare alb-gălbui. Boabele mici de quinoa sunt foarte hrănitoare, sănătoase şi uşor de digerat. Acum 1000 de ani, era hrana de bază a incaşilor, fiind numită de aceştia „chisaya mama” (mama tuturor cerealelor). Quinoa a fost adusă pe continentul european de către coloniştii spanioli, pentru ca în prezent să fie unul din cele mai la modă alimente, fiind recomandată în special copiilor. Quinoa suplineşte în foarte mare măsură carnea, dându-le mâncărurilor consistenţă şi un potenţial nutritiv aparte. Quinoa albă este cea mai uşor digerabilă, fiind recomandată, în egală măsură, copiilor şi adulţilor. Se găseşte în secţiunea de mâncăruri naturale sau bio ale hipermarketurilor sau în magazinele naturiste. Pentru proprietăţile sale deosebite pe multiple planuri, ONU a numit anul 2013 “Anul Internaţional Quinoa”.
De ce este bine să existe quinoa în alimentaţia noastră? Proteinele sunt esenţiale pentru construirea şi repararea ţesuturilor corpului şi pentru funcţiile de bază precum creşterea, digestia şi excreţia. În acest sens, quinoa are un conţinut proteic mai mare decât al grâului, orzului şi al celor mai multe cereale. Totodată, proteinele care se găsesc în boabele de quinoa sunt mai uşor de digerat decât cele din carne, quinoa fiind încadrată în categoria superalimentelor, alături de seminţele de in, germeni, mei, lucernă, aloe vera, orz verde, pătrunjel, alge marine, stevie, floarea-soarelui, alge sălbatice verzi-albastre. Alături de proteine, conţine minerale şi vitamine esenţiale: fier, magneziu, calciu, vitamine din complexul B, dar şi fibre alimentare, care reglează nivelul glicemiei, colesterolului şi trigliceridelor. Conţinutul de calciu al quinoa este de bună calitate, fiind asimilat uşor de către organism. Valori nutriţionale ale quinoa (100 grame nepreparată): 372 calorii, proteine – 11,49 g, grăsimi – 4,86 g, carbohidraţi – 71,2 g, calciu – 66 mg, fier – 8,5 mg, vitamina C – 1 g, tiamină – 0,24 g, riboflavină – 0,23 g, niacină – 1,4 g.Quinoa în mod natural nu conţine gluten şi este una din puţinele plante care sunt considerate ca un furnizor de proteină completă şi cuprinde toţi aminoacizii esenţiali. Deoarece conţine multe proteine în raport cu carbohidraţi comparativ cu alte cereale, a fost propusă de NASA ca fiind alimentul ideal pentru lunga durată a zborurilor spaţiale.
Cum se prepară şi consumă? Quinoa este gustoasă şi uşor de digerat. Se prepară într-un mod asemănător orezului, dar timpul necesar se reduce aproape la jumătate. Datorită stratului de saponină ce protejează quinoa de insecte şi care are un gust uşor amar, aceasta trebuie spălată înainte de a o utiliza. Deşi de cele mai multe ori quinoa gata ambalată are saponina deja eliminată, nu este niciodată o idee rea să-i mai facem o clătire suplimentară. Prin preparare, boabele de quinoa cresc în volum de aproximativ trei-patru ori. Poate fi utilizată în preparate culinare asemeni orezului, în budinci, pilafuri, risotto, salate etc. Spre deosebire de orez, quinoa are însă un conţinut de amidon redus şi, din acest motiv, după fierbere rezultă un preparat afânat, mult mai puţin lipicios/cleios. În alimentaţia copiilor, se foloseşte în locul cerealelor, deoarece nu conţine deloc gluten şi poate fi suportată şi de către cei mici, care au alergie la această substanţă. Fiartă şi pasată, se administrează ca un piure, fiind printre primele alimente care se introduc în dieta bebeluşilor. Quinoa poate fi germinată în forma sa brută pentru a spori valoarea nutritivă. Germinarea activează enzimele sale naturale şi multiplică conţinutul său de vitamine. Are o perioadă de germinare scurtă: doar 2-4 ore de odihnă într-un pahar de apă curată este de ajuns pentru a încolţi şi a elibera gazele. Acest proces înmoaie boabele, făcându-le potrivite pentru a fi adăugate în salate şi alte alimente reci. Quinoa expandată se poate servi la micul dejun amestecată cu miere, migdale sau fructe de pădure.
Quinoa făină poate fi folosită în panificaţie fie amestecată cu făina de grâu, fie singură, dacă se doreşte un produs fără gluten. lEfecte terapeutice Benefică în alimentaţia copiilor – alimentaţia pe bază de quinoa dă rezultate deosebite în stimularea dezvoltării intelectuale şi emoţionale a copiilor. De asemenea, este un remediu de urgenţă atunci când apar simptomele alimentaţiei nesănătoase: obezitate sau tendinţă de îngrăşare accelerată, pubertate prematură sau tulburări de concentrare şi comportament. La copiii convalescenţi se recomandă în mod special quinoa, pentru că le stimulează imunitatea, ajută la repararea rapidă a carenţelor de minerale şi proteine, fără a îngreuna organismul. Reduce riscul bolilor inimii – la fel ca şi hrişca, este un aliment anti-obezitate, care reglează nivelul grăsimilor din sânge şi protejează inima. Deşi nivelul proteic al boabelor de quinoa este comparabil sau îl depăşeşte pe cel al multor tipuri de carne, această formă de proteină vegetală nu produce colesterol sau o rigidizare a arterelor. Mai mult, quinoa reduce cantitatea de grăsimi din sânge şi previne formarea plăcilor de aterom, reducând riscul de atac de cord. Întăreşte sistemul imunitar. Quinoa este, de asemenea, recomandată în curele pentru stimulare imunitară, dar şi pentru prevenirea şi combaterea diferitelor forme de cancer, precum şi a tumorilor benigne. Efect detoxifiant. Datorită fibrelor şi a faptului că este un carbohidrat complex, quinoa acţionează ca un detoxifiant, uşurând progresul alimentelor prin tractul digestiv. Consumul regulat de quinoa ne poate scăpa de constipaţie şi balonare. Mai mult decât un simplu detoxifiant al colonului, vitamina B şi folaţii din quinoa ajută şi ca ficatul să îşi îndeplinească rolul de eliminare a reziduurilor din organism. Previne diabetul. Quinoa conţine o cantitate impresionantă de fibre, comparativ cu alte cereale. Fibrele sunt necesare pentru o digestie eficientă şi, de asemenea, ţin sub control nivelul zaharurilor din sânge. Îmbunătăţeşte memoria. Este bogată în vitamina B9, care întârzie îmbătrânirea creierului. Regenerează ţesuturile. În quinoa găsim cantităţi impresionante de lizină, element esenţial pentru regenerarea ţesuturilor, de aceea este binevenit celor care fac exerciţii fizice intense, pentru definiţie musculară. Sursă de calciu. Quinoa este o sursă de calciu importantă pentru dinţi sănătoşi, oase sănătoase şi o piele frumoasă. Acest tip de cereală poate fi consumată şi de către cei care sunt alergici la grâu şi suferă de boala celiacă, întrucât nu conţine gluten.
Precauţii Înainte de a fi preparată, quinoa trebuie spălată bine cu apă călduţă, pentru a înlătura substanţele amare pe care le conţine în mod natural şi care dau hranei un gust neplăcut.
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI
Știri recente din categoria Sănătatea și natură
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului O delicioasă și relaxantă ceașcă de ceai este binevenită oricând, dar mai ales pe 15 decembrie, ziua dedicată acestei băuturi, ce ocupă locul doi în lume după apă, într-un top al băuturilor consumate. Ziua internațională a ceaiului a fost marcată pentru prima dată în 2005, în India, ca urmare […]
Secțiune Articole Similare
-
Opinii - Comentariiacum 4 zile
Bradul de Crăciun. Cum și când se împodobește. Istoria împodobirii bradului
-
Sănătatea și naturăacum 5 zile
15 decembrie: Ziua Internațională a Ceaiului
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Nume care se sărbătoresc de Sfântul Daniel 2024. Viața Sf Daniel și semnificația numelui
-
Curier Județeanacum o oră
Obiceiuri, tradiții și superstiții de Ignat – Ziua sacrificării porcului de Crăciun
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
Mesaje de Sfântul Daniel 2024: URARI, FELICITARI și SMS-uri de LA MULȚI ANI pe care le poți trimite celor dragi
-
Opinii - Comentariiacum 3 zile
17 decembrie 2024: Creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Daniel. Rugăciunile proorocului și a celor trei tineri aruncați în cuptor