Fragii de pădure – fructe delicioase şi frunze de leac

Perioada de vară a adus o mulţime de bucurii: soare, vacanţă şi… fructe roşii. Pe la margine de păduri şi prin poieni, sub rămuriş de grădini se împlinesc şi se coc frăguţele.

 

Delicate, parfumate şi rubinii, seamănă cu nişte comori ascunse prin frunze. Într-adevăr! Puţine fructe au fost dăruite de Dumnezeu cu atâta savoare şi frumuseţe, dar şi cu putere de-a vindeca. Toată forţa incendiară a soarelui s-a adunat în boabele roşii, făcându-le să explodeze de miraculoase energii. Păcat să nu acceptăm ofrandă pe care natura ne-o pune la îndemână, dovedindu-ne încă o dată nemărginirea puterilor ei.

Cartea de vizită

Fragul de pădure este o plantă perenă ce aparţine de familia rozaceelor. Prezintă un rizom şi stoloni. Înălţimea fragului este redusă, maximum 20 cm. Tulpina este dreaptă, subţire şi firavă, iar frunzele îi sunt, întotdeauna, trifoliate. Fragul înfloreşte în lunile mai şi iunie. Florile sunt mici, albe, seamănă cu cele ale maceşului, plăcut mirositoare. Fructele, comestibile, sunt conice, şi au, de obicei, culoarea roşie. Fragul creşte prin fâneţe, pe pajişti, prin poieni, la marginea pădurilor, în tufărişuri, fiind răspândit din zonele joase şi până în zonele montane. Fructele conțin mucilagii, pectine, glucide, vitaminele A, B1, B2, PP și C, acid salicilic, antocianidina, protide, lipide, acizi organici, săruri minerale de potasiu, sodiu, calciu, magneziu, fier și fosfor. Frunzele conțin taninuri elagice, fragarol, cvercetol, cvercitrina, citrol, săruri minerale, ulei volatil, zaharuri, vitamina C, acizi organici (citric, malic).

Virtuţile lor de medicament sunt cunoscute încă din Antichitate, când erau recomandate de medicii romani ca reintineritoare şi purificatoare. Felcerii din Evul Mediu i-au folosit la rândul lor pentru despovărarea organismului de toxine, pentru împiedicarea formării şi pentru eliminarea pietrelor la bilă şi la rinichi, precum şi contra reumatismului şi gutei. O binemeritată faimă au câştigat-o atunci când marele botanist şi savant suedez Carl Linné (cel care a introdus pentru prima dată denumirile latine ale plantelor) s-a vindecat de o gută rebelă, printr-o simplă cură de fragi. În zilele noastre, fragii au ajuns în Europa o raritate în flora spontană, din cauza uniformizării pădurilor, care le-a stricat mediul de viaţă, precum şi din cauza folosirii iraţionale a substanţelor chimice. Din fericire, în ţara noastră marginile de pădure şi poienile sunt pline de fragi. Destul de greu de cules, ceea ce-i face şi mai preţioşi, cu un gust şi o aromă care întrec cel mai elaborat produs de cofetărie, ei constituie un adevărat remediu în tratamentele naturiste.

Modul de administrare

*Cura cu fragi. Se consumă 150-300 g de fragi pe stomacul gol, la 4 ore distanţă de mesele de peste zi (combinate cu alte alimente, staţionează şi fermentează în intestin). Cea mai mare cantitate este bine să fie ingerată dimineaţa, ca mic dejun, când efectul de dezintoxicare este cel mai puternic. Cura cu fragi durează 7-10 zile, timp în care consumul de carne, prăjeli şi alimente cu aditivi sintetici va fi redus la maximum, pentru că efectul lor tămăduitor să nu fie perturbat. De obicei, se consumă simpli, fără nici un fel de adaos. În mod excepţional, vor fi asociaţi cu puţină miere de albine, pentru a le mări efectul laxativ, în tratamentul constipaţiei şi a bolilor asociate acesteia. Prin adăugarea de zahăr, frişcă etc. se anulează efectul de regulator metabolic al fragilor.

*Sucul de fragi. Se prepară foarte simplu: se spală foarte bine fructele şi se zdrobesc cu o furculiţă, până devin ca o pastă, care se pune într-un tifon curat şi se stoarce cu mâna. Se va obţine un suc roşiatic şi foarte parfumat, cu efecte terapeutice excepţionale; restul de fruct care rămâne după stoarcere poate fi folosit la dulceaţă, prăjituri ori îngheţată. Sucul de fragi se administrează intern, înainte de masă cu un sfert de oră, pe stomacul gol – un pahar la adulţi şi jumătate de pahar la copii. Extern, acest suc se foloseşte în scopuri cosmetice, aşa cum vom vedea puţin mai târziu.

*Ceaiul de fragi. Se culeg fragii cu tot cu frunze şi se pun la uscat, foarte răsfiraţi, într-un loc călduros şi cu foarte multă lumină (altfel fructele se strică). Se pot usca şi separat, fructele la soare şi frunzele la umbră, după care se combină în proporţii egale. Ceaiul se obţine prin opărirea, vreme de 20 de minute, a unei linguriţe de fructe şi frunze cu o cană de apă clocotită, urmată de filtrare. Se administrează 2-3 căni pe zi.

*Infuzia din frunze de fragi. O cană de infuzie se prepară dintr-o linguriţă de frunze uscate şi dintr-o cană de apă fierbinte. Ceaiul preparat din frunze de frăguţe este indicat în afecţiunile gastrointestinale, hepatice şi renale. Se beau câte două-trei căni pe zi, cel puţin 20 de zile.

Câteva recomandări terapeutice

*Pentru mărirea rezistenţei la căldură şi reducerea tensiunii arteriale. O cură de 7 zile cu fragi este excelentă pentru adaptarea organismului la condiţiile de vară. Are efect răcoritor, scade tensiunea arterială, tonifică sistemul nervos, combătând moleşeala şi astenia, cu care multe persoane se confruntă în perioadele caniculare.

*În bolile de ficat (hepatită, hepatită cronică, ciroză). Se bea suc de fragi, 3 pahare pe zi, pe stomacul gol. Sucul de fragi stimulează activitatea ficatului şi îl drenează, favorizează regenerarea celulei hepatice.

*Diabetul, guta, valorile crescute ale colesterolului, ateroscleroză. Aceste afecţiuni sunt prevenite şi considerabil ameliorate de curele îndelungate de fragi – minimun 12 zile. Asociate şi cu un regim alimentar preponderent crudivor, efectul curei este remarcabil în aceste afecţiuni.

*Reumatismul. Se face o cură de fragi de 12 zile, perioadă în care pe cât posibil se vor face şi băi solare, expunând zonele afectate, vreme de o oră pe zi, la acţiunea binefăcătoare a soarelui. În reumatismul cronic şi reumatismul degenerativ, cura cu fragi are efecte foarte puternice, catalizând şi efectul vindecător al altor remedii (cura internă cu plante depurative, aplicarea externă de plante antireumatice şi de argilă etc.).

*Bolile de piele. În măsura în care nu aveţi reacţie alergică la acest fruct, cura cu el se dovedeşte un leac excepţional în acnee, dermatoze infecţioase şi alergice şi chiar psoriazis, unde declanşează şi catalizează procesele de vindecare. Secretul tratamentului este efectul detoxifiant puternic – cura cu fragi mobilizează toxinele din ţesuturi şi ajută la eliminarea lor pe cele trei căi: diureză, transpiraţie şi fecale.

*Tulburările de tranzit intestinal. Se consumă câte 150-200 g de fragi înainte de fiecare masă. Contra constipaţiei cronice se asociază fragii cu miere de salcâm şi, chiar înainte de a trece la masa propriu-zisă, la jumătate de oră de la consumarea fragilor, se va bea un pahar cu apă de izvor sau apă plată.

*Oxiurile. Se consumă 500 g de fragi dimineaţa la ora 7:00, după care nu se mănâncă nimic până la ora 12:00. Se repetă tratamentul vreme de 10 zile.

Atenţie la reacţia alergică – fragii sunt foarte puternici ca remediu, la graniţa dintre aliment şi plantă medicinală, dar la persoanele sensibile pot da reacţii alergice puternice. De vină sunt acele mici punctişoare gălbui de pe fruct, care nu sunt altceva decât seminţele plantei şi care au un mare potenţial terapeutic, dar sunt şi alergeni foarte mari. Consumaţi, aşadar, întâi cantităţi reduse de fragi – câteva linguriţe în prima zi – şi continuaţi doar dacă vedeţi că nu apar probleme digestive, dermatologice, respiratorii etc.

Frumuseţe
*Prevenirea apariţiei ridurilor şi combaterea lor. Din fragii zdrobiţi se alcătuieşte o mască, care se întinde pe faţă seara şi se lasă minimum două ore. Este un adevărat elixir care previne formarea ridurilor, dă prospeţime şi strălucire tenului. Face adevărate minuni chiar şi în cazul persoanelor care nativ au un ten mai lipsit de strălucire, cu aspect bătrânicios.

*Loţiune de curăţare a tenului din suc de fragi. Se amestecă 3 linguri de suc de fragi obţinut prin stoarcere prin tifon, 2 albuşuri de ou bătute spumă, 10 linguri de tinctură de smirnă, 20 picături de apă de trandafir (modul de obţinere a fost prezentat într-un număr anterior al revistei). Se aplică pe faţă cu un tampon de vată. Se spală peste o oră cu apă în care s-a dizolvat bicarbonat (2 linguriţe la litru de apă).

 

Afinele – beneficii pentru sănătate • Totul despre afine – compoziția, boli care pot fi tratate, modul de păstrare și preparare

Deşi este vremea vacanţelor, a soarelui arzător şi a bucuriei lunilor de vară, natura se pregăteşte de… iarnă. Cele mai puternice fructe şi legume terapeutice apar acum, ca un ajutor oferit tuturor vieţuitoarelor pământului, pentru a se proteja împotriva anotimpului rece. Iar între ele, afinele ocupă un loc de frunte.

Cu fructul lor ca nişte mărgele negre, brumate, înglobează în ele toată energia solară captată pe platourile muntoase pe care cresc. Sunt fructe specifice marilor înălţimi, dar oferite special, parcă, pentru a completa hrana destul de săracă a oamenilor de munte. O porţie de afine valorează cât 3-4 casete cu vitamine, cu specificaţia că vitaminele A, E, F, PP şi B (B1 şi B2) conţinute de afine sunt mult mai uşor de asimilat, deoarece sunt în formulă naturală.

Compoziţia nutriţională a afinelor

Afinele conţin aproximativ 85% apă şi aduc un aport de 57 kcal/100 g. Conţin o categorie de fitonutrienţi, numiţi polifenoli. Acest grup include antocianinele (163,3 mg/100 g), compuşi care oferă afinelor culoarea albastră şi au rol antioxidant şi antiinflamator.

O jumătate de cană de afine conţine aproximativ 15 g carbohidraţi. Această cantitate asigură 4% din doza zilnică recomadată, pentru adulţii care consumă aproximativ 2.000 kcal zilnic. Carbohidraţii din afine provin din două surse: fibre şi zahăr. Fiecare porţie de afine consumată oferă 10 grame zaharuri şi 2,4 g fibre.

Varietatea de substanţe antioxidante prezente în afine conferă protecţie împotriva stresului oxidativ şi a unor afecţiuni. Efectul este dat de: resveratrol, acid galic, luteină, zeaxantină, vitamina K, vitamina C, mangan, fibre. Efectele benefice ale afinelor asupra sănătăţii

Afinele au cea mai mare capacitate antioxidantă dintre toate fructele.

Afinele sunt foarte bogate în antioxidanţi numiţi antocianină, vitamina C, vitamine din complexul B, vitamina E, vitamina A, cupru (care întăreşte imunitatea şi are rol antibacterian), seleniu, zinc, fier (promovează imunitatea prin creşterea hemoglobinei şi a concentraţiei de oxigen din sânge) şi stimulează astfel sistemul imunitar şi previne apariţia infecţiilor.

Odată ce imunitatea dumneavoastră este puternică, veţi evita răceala, febra, varicela şi multe dintre bolile care se pot transmite atât pe cale virală, cât şi bacteriană.

Afinele neutralizează radicalii liberi care pot promova boala şi îmbătrânirea în organism.

Afinele sunt unele dintre fructele cele mai bogate în antioxidanţi. Acest lucru se datorează în special prezenţei antocianinei. Cantitatea însemnată de vitamina C este un alt argument pentru rolul benefic al acestor fructe.

Beneficii asupra sistemului nervos.

Afinele, consumate regulat, pot reduce riscul de boli degenerative, datorită pigmenţilor antocianici. Fructele de pădure, inclusiv afinele, pot reduce alterarea funcţiilor cognitive cauzate de înaintarea în vârstă prin neutralizarea radicalilor liberi cu rol negativ asupra sistemului nervos central. Antioxidanţii din alimentaţie, cum ar fi polifenolii din afine, pot reduce stresul oxidativ de la nivel neuronal şi pot reduce degradarea neuronală provocată de anumite afecţiuni. De asemenea, aceşti fitonutrienţi pot localiza zonele din creier responsabile de procesele de memorie şi învăţare, asigurându-le necesarul de antioxidanţi. lAfinele scad riscul dezvoltării bolilor de inimă. Conţinutul ridicat de fibre, antioxidanţi puternici şi abilitatea afinelor de a dizolva colesterolul rău, fac din aceste fructe un supliment alimentar ideal pentru vindecarea bolilor de inimă.

Ajută la menţinerea sănătăţii tractului urinar.

Dezvoltarea coloniilor de bacterii, precum b-coli, de-a lungul pereţilor mucoasei din interiorul tractului urinar, este responsabilă pentru această infecţie care conduce la inflamaţie, senzaţie de arsură în tipul urinării şi alte complicaţii. În acest caz, afinele pot fi surprinzător de benefice. Acestea conţin un compus format din polimeri mari, precum moleculele grele, care inhibă creşterea bacteriilor respective.

Afinele au proprietăţi antibiotice, care se adaugă la acest efect. Moleculele mari şi grele spală practic aceste bacterii de pe pereţii tractului urinar, prevenind declanşarea infecţiei. lEfectele împotriva diabetului şi a obezităţii. Afinele pot reduce rezistenţa la insulină dar şi nivelul glicemiei în cazul persoanelor cu diabet, datorită compuşilor bioactivi fenolici, cum ar fi antocianinele, cu proprietăţi antioxidante.

Sucul de afine poate reduce riscul de apariţie a diabetului sau a obezităţii prin reglarea nivelului de adiponectină – un hormon ce determină reducerea greutăţii corporale şi modificarea metabolismului energetic, dar şi reglarea sensibilităţii la insulină.

Beneficiile asupra sănătăţii sistemului digestiv.

Afinele reduc inflamarea şi înmulţirea bacteriilor de la nivelul tubului digestiv. Responsabil este acidul fenolic din compoziţia afinelor, ce are efect anti-inflamator la nivelul colonului şi reglează metabolismul microbian. Fibrele din afine ţin la distanţă constipaţia (prin consumul constant a unei cantităţi însemnate), iar vitaminele, sodiul, cuprul, fructoza şi acizii îmbunătăţesc digestia.

Luptă împotriva cancerului.

Afinele s-au dovedit a fi de ajutor bolnavilor de cancer, deoarece conţin anumiţi compuşi, cum ar fi pterostilbene (excelent în remediul cancerului de colon şi ficat) şi acid aleagic, care în combinaţie cu antocianina şi alţi antioxidanţi precum vitamina C şi cupru, pot duce la prevenirea sau vindecarea cancerului.

Studiile de laborator arată că acei compuşi fenolici din afine pot inhiba proliferarea celulelor canceroase din colon şi pot induce apoptoza (moartea programată a celulelor). A fost observată, de asemenea, o reducere semnificativă (aproximativ 34%) a riscului de cancer ovarian la femeile care au un aport crescut de luteolină (ce se găseşte în citrice). Recomandări privind consumul şi depozitarea afinelor Doza recomandată de afine este determinată de vârstă.

De exemplu, copiii între 1 şi 3 ani pot consuma 1/4 cană, în timp ce 1/3 de cană se poate administra copiilor de 4-5 ani şi chiar celor de 6 până la 12 ani. Adolescenţilor şi adulţilor sănătoşi le sunt recomandate 74 g (1/2 cană) afine. Cele mai potrivite afine pentru consum trebuie să fie ferme şi cu o culoare uniformă. Spălaţi afinele doar înainte de a le consuma.

Spălarea duce la eliminarea pufului microscopic ce asigură protecţia şi face ca afinele să se degradeze mai repede. Pot fi depozitate până la 5 zile în frigider. Congelarea afinelor duce la pierderea minimă a antioxidanţilor (antocianinele) şi a substanţelor nutritive. Studiile au arătat că afinele îşi menţin proprietăţile benefice chiar şi după o perioadă de congelare de 3-6 luni.

Când cumpăraţi afine congelate, agitaţi ambalajul pentru a vă asigura că afinele nu sunt lipite între ele – dacă sunt lipite înseamnă că au fost dezgheţate şi recongelate.

AVANTAJE:

Afinele sunt sărace în grăsimi şi sodiu, fiind o sursă de vitamina C, vitamina K şi minerale. Conţin numeroşi fitonutrienţi cu rol antioxidant şi antiinflamator. lAu efecte benefice asupra sistemului cardiovascular. Conţin un număr redus de calorii. lPot fi consumate şi afinele congelate, păstrându-şi cea mai mare parte a substanţelor nutritive.

DEZAVANTAJE:

Cea mai mare parte a caloriilor furnizate de afine provin din zaharuri. lDacă afinele sunt consumate în exces, conţinutul lor glucidic poate provoca diaree. Unele persoane pot prezenta alergii la unii compuşi din afine.

Alunele de pădure îmbunătăţesc performanţa intelectuală

În nemărginita ei bunătate pentru toate făpturile vii, mama natură are grijă şi de bietele vieţuitoare ale pădurii, pe care iarna le ameninţă cu foamete şi îngheţ.

Exact acum, când oamenii strâng ultima recoltă din grădini şi livezi, pregătindu-se să o depoziteze în hambare, arborii din păduri îşi scutură singuri roadele, spre bucuria sălbăticiunilor. Alunele se găsesc din abundenţă în lunile octombrie şi noiembrie, prin lizierele şi luminişurile atinse de aripa toamnei. Şi, cum în marea farmacie a naturii darurile de hrană sunt şi daruri de sănătate, fructele pădurii reprezintă, şi ele, leacuri adesea miraculoase, pe care toamna ni le aduce în dar.

Cartea de vizită

Alunul de pădure (Corylus avellana) este foarte răspândit în zonele de deal, colinare şi montane, fiind o specie pretenţioasă la lumină. Creşte la marginea pădurilor, în lumini­şuri. Arbust de până la 5 m înălţime, cu tulpini drepte, ramificate de la ba­ză, alunul are o coroană cu deschi­dere largă, care cuprinde lumina ca un potir. În zilele senine, ramurile şi frunzele lui sunt poleite cu soare şi strălu­cesc, decorând feeric pădu­rea. Toamna târziu, după căderea frun­zelor, pe ramurile alunului apar mâţişori gingaşi şi cafenii, care puşi acasă în glas­tre, răspândesc aromă sălbatică, de pădure. Fruc­­tul alunului, aluna, este acoperit de o coajă sub­ţire, dar tare, care la maturitate are culoarea brun-ro­şietică. Din tulpinile tufei de alun se obţin araci de foarte bună calitate, rezistenţi la putrezire, care se folosesc în grădină.

Compoziţia chimică

La fel ca şi miezul de nucă, aluna este bogată în proteine, acizi graşi esenţiali (acidul lino­lenic = omega 3 şi acidul linoleic = omega 6) şi cantităţi mici de glucide, care o transformă într-un aliment pentru dieta diferitelor afecţiuni. De asemenea, în alune se găsesc vitamine hidrosolubile (vitaminele din complexul B, vitamina C, vitamina P), vita­mine liposolubile (vitaminele A, E şi F), nume­roa­se săruri minerale (macro, oligo sau micro­ele­men­te). Frunzele şi scoarţa conţin tanin, acid cafeic, acid clorogenic, fla­vonoide, diferiţi polifenoli.

Recoltare şi uscare

De la alunul de pădure se folosesc fructele (Fruc­tus coryli), frunzele (Folium coryli) şi scoarţa (Cortex coryli). Recoltarea se face toamna, când alunele ajung la maturitate deplină. Se pun la uscat câteva zile şi se decojesc doar înainte de folosire. Păstrate de­co­jite, încep să râncezească, pentru că au un conţinut mare în ulei. Se folosesc ca atare sau uşor coapte. Pen­­tru a păstra nealterate principiile active, tempe­ra­tura de coacere nu trebuie să depăşească 150 de grade.

Scoarţa se recoltează primăvara, odată cu înce­putul ciclului vegetativ, când se activează circulaţia sevei. În această perioadă, ea se desprinde uşor de pe ramurile şi tulpinile de 2-3 ani. Se taie sub formă de fâşii lungi de 5-10 cm şi se pun la uscat, fragmentându-se groscior, înainte de utilizare.

Frunzele au perioada optimă de recoltare în lu­nile iunie-iulie, când sunt încă tinere. Usca­rea se face pe cale naturală, la umbră, în strat subţire, în poduri, verande, balcoane sau şoproane bine aerisite.

Preparate farmaceutice din alun

*Infuzia. 1 lingură de frun­ze de alun us­cate şi mărunţite gros­cior se opăresc cu 250 ml apă fiartă. Se lasă la infuzat timp de 30 de minute, după care se filtrează. Se îndulceşte după gust cu miere.

*Decoctul. 1 lin­gură de scoarţă de alun uscată şi mărunţită groscior se fierbe la foc mic, timp de 30 de minute, în 500 ml apă, într-un vas, de preferinţă din inox sau emai­lat. Se va avea în vedere să se com­pleteze la final apa evaporată. Se filtrează lichidul fierbinte prin tifon sau vată medicinală, care se va umec­ta cu puţină apă. Se îndulceşte, ca şi infuzia, cu miere.

*Tinctura. 2 lin­guri de frunze sau scoarţă de alun, uscate şi mărunţite gros­cior, se pun la mace­rat în 100 ml alcool alimentar sau alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon, după care se lasă la decantat în frigider, timp de alte 6 zile, pentru o deplină lim­pezire. Se trece uşor partea limpede într-un alt flacon, înde­păr­tându-se eventualul reziduu care s-a depus pe fundul vasului. Se păstrează în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Termenul de valabi­litate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe pe­rioada păstrării, se agită flaconul înainte de utili­zare.

*Vinul terapeutic. Peste 50 g (4 lin­guri) frunze sau scoarţă uscată şi mărun­ţită groscior se toarnă 1 litru de vin roşu, adus la fierbere. Se lasă timp de 10 zile, agitându-se de 2-3 ori pe zi. După expirarea perioadei de macerare, vinul se filtrează, fără stoarcerea reziduului, şi se lasă la decantat alte 6 zile, separându-se partea lim­pede de reziduul depus la fundul vasului. Se va completa cu vin până la 1 litru. Se pune la păs­trat în flacoane de 200 sau 250 ml. Termenul de valabilitate este de 1 an de zile, la tempera­tura camerei, dacă vinul folosit la preparare are con­centraţia al­cooli­că de cel puţin 11 grade. În ca­zul concentraţiei alcoolice a vinului mai mică de 11 grade, vinul medi­cinal se va păstra la frigider.

Datorită conţinutului în al­cool a tincturii şi a vi­nu­lui, nu se recomandă administrarea lor conducă­torilor auto sau celor cu intoleranţă la alcool.

*Ulei terapeutic. Uleiul virgin de alune se ob­ţine mai greu în gos­podărie, de­oarece este nevoie de o presă de mână pentru obţinerea lui. Pu­tem, în schimb, să preparăm un ulei terapeutic folo­sind metoda prezentată mai jos. Obţinem în acest mod un preparat de bună calitate, bogat în acid linolenic. 4 linguri de alune de pădure (în lipsă, se pot folosi şi alunele de pământ nesărate) mă­cinate groscior se fierb împreună cu 100 ml ulei de floarea-soarelui câteva minute, pe baie de aburi, pus în flacoane de sticlă. Se lasă apoi timp de 2 zile, după care se filtrează. Uleiul rezultat este un excelent emolient pentru piele, pe care o protejează de efectul nociv al detergenţilor, solvenţilor organici, poluan­ţilor din aer, reziduurilor chimice şi contactului cu alergeni de diferite origini.