Pub 13: Spectacol de divertisment- «Femeia, eterna poveste »
Vineri, 16 martie, începând cu ora 20:00, Pub 13 a fost gazda unui eveniment destinat în special doamnelor şi domnişoarelor, respectiv spectacolul de divertisment «Femeia, eterna poveste », organizat de Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia în parteneriat cu PUB 13. Seara a fost deschisă de talentata actriţă Bianca, care timp de 15 minute a încântat publicul cu piesa de teatru „Viori Aprinse, Femeile”. În cadrul piesei, interacţionând cu publicul, tânăra actriţă a prezentat stările trăite de o femeie în diferite momente din viaţă (precum femeia îndrăgostită, femeia părăsită sau sfârşitul femeii frumoase). În continuare, a urmat un moment artistic, cu dans sportiv şi ţigănesc, oferit de binecunoscutul ansmablu coregrafic „Calliope” din Alba Iulia, care reamintesc că au participat la cele mai importante festivaluri studenţeşti de dans, printre care şi cel naţional desfăşurat anul trecut la Sibiu, unde a reuşit să urce pe podium. Diana Cocîrţă, solistă albaiuliancă, cunoscută deja ca o voce extraordinară, a interpretat câteva piese atât din repertoriul naţional cât şi internaţional. În următoarele momente, privirile publicului au fost încântate cu o prezentare de modă incitantă a creatoarei de modă Ioana Sabău. Manechinele, finaliste la Miss Turism 2012 Alba, au defilat atât în lenjerie intimă extrem de provocatoare cât şi în frumoase ţinute de seară. Femeile prezente la acest spectacol au primit fiecare câte un trandafir din partea organizatorilor iar la final s-au bucurat de un show alături de MC KOTTO&DJ M’LIVIO. (A.M.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Societate
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!”
Foto-Știrea Ta | Stația de autobuz de pe strada Brândușei din Alba Iulia s-a „evaporat”. A rămas… un gard de sprijin: „Dați o mână de ajutor oamenilor care fac naveta, copiilor și bătrânilor!” Pe strada Brândușei din Alba Iulia, vizavi de sediul DSVSA Alba, nu mai există stație de autobuz amenajată corespunzător. Cei care merg […]
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall
Programul Inspire Cinema Alba Iulia, pentru perioada 16 –22 octombrie 2026. Ce filme vor rula la cinematograful din centrul comercial Alba Mall Clayface Avanpremiera Regia: James Watkins Cu: Tom Rhys Harries, Eddie Marsan, Max Minghella, Naomi Ackie, David Dencik Gen Film: Actiune, Aventuri, Fantastic, Horror, SF, Thriller Durată: 108 min Rating: N 15 Prima incursiune […]
15 octombrie 2026 | Expoziția de panouri „Ars Restaurandi. Between Science and Art. Three Decades of Conservation, Restoration and Training”, la Depozitul de Ceramică Veche, pe latura de nord a fortificației bastionare de la Alba Iulia
15 octombrie 2026 | Expoziția de panouri „Ars Restaurandi. Between Science and Art. Three Decades of Conservation, Restoration and Training”, la Depozitul de Ceramică Veche, pe latura de nord a fortificației bastionare de la Alba Iulia Centrul Național de Conservare și Restaurare – MNUAI, în colaborare cu Consiliul Județean Alba și Muzeul Național al Unirii […]
