Cultură Educație

Proiect la Școala Generală nr.2 Cugir – Ateliere de vară ”Șotron”

Sfarlea Ioana Raluca

Publicat

în

Vineri s-a desfășurat la Școala Generală nr.2 Cugir cea de-a doua activitate de bilanț din cadrul proiectului Ateliere de vară ”Șotron”, organizat în colaborare cu Asociația Ovidiu Rom.

Petrecerea Divorțaților

Evenimentul a reunit 15 copii de etnie romă cu vârste cuprinse între 4-6 ani, care timp de două săptămâni au luat parte la un consistentent și instructiv program desfășurat sub genericul ”Fiecare copil la grădiniță”.

După cum declara la reuniunea de evaluare d-na profesor-învățător Sanza Ciucur, pe parcursul a două săptămâni tema principală de dezbatere în cadrul proiectului a constituit-o natura, programul cuprinzând cunoștințe generale despre apă, animale, plante, prezentându-se copiilor filmulețe despre calendarul naturii, experiențe precum apa ca un bun dizolvant sau evoluția unor plante stimulate de apă.

Tot în acest interval, copiii au avut prilejul să facă cifre, simboluri, să învețe să scrie și să citească, să călătorească în lumea poveștilor. Au învățat cum să se respecte și comporte în grup și în societate.

La activitatea de bilanț organizată la final de program au participat: Adriana Crișan – referent SPAS Cugir, învățător Emilia Stoica, dascăli de la Școala Generală nr.2 Cugir și părinți ai copiilor participanți la proiect.

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]

Citește mai mult

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult