Prognoza meteo pe o lună: Unde plouă de Paşte şi în ce regiune va fi cel mai cald de Florii
Vremea a revenit cu fenomene extreme în majoritatea zonelor ţării, după aproape două luni de secetă. În următoarele zile, conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), se vor semnala precipitaţii. Nici în următoarea lună nu vom scăpa de ploi.
Sâmbătă, vremea va fi în continuare în general închisă şi temporar va ploua. Ploile vor fi şi sub formă de aversă, posibil însoţite de descărcări electrice, iar cantităţile de apă vor depăşi local 15…20 l/mp, cu precădere în sudul ţării. La munte, îndeosebi la peste 1700 m altitudine, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele
intensificări, mai ales în timpul zilei, în estul şi sud-estul teritoriului, precum şi la munte, în special pe creste. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 8 şi 16 grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade.
Vremea se va menţine în general închisă duminică şi temporar va ploua în cea mai mare parte a ţării. Izolat vor mai fi cantităţi de apă mai însemnate, îndeosebi în zonele montane. La munte, în special la altitudini mari, precipitaţiile vor fi mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări îndeosebi în sud-est. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7 şi 17 grade, iar cele minime se vor situa între 1 şi 9 grade.
Prognoza meteo lunară
Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului şi a cantităţilor de precipitaţii faţă de media perioadei 1993-2016.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 15.04.2019 – 22.04 2019
Valorile termice vor fi mai coborâte decât cele specifice acestui interval în cea mai mare parte a ţării, dar mai ales în regiunile estice şi sud-estice. Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 22.04.2019 – 29.04.2019
Temperatura aerului va avea valori uşor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă în cea mai mare parte a teritoriului, dar mai ales în regiunile vestice şi nord-vestice. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi deficitare pe întreg teritoriul României.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 29.04.2019 – 06.05.2019
Temperatura medie a aerului va avea valori ce se vor situa, în general, în jurul celor normale pentru această săptămână. Cantităţile de precipitaţii estimate pentru acest interval vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă.
PROGNOZA METEO PENTRU SĂPTĂMÂNA 06.05.2019 – 13.05.2019
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice acestei săptămâni, în cea mai mare parte a ţării. Regimul pluviometric estimat pentru această perioadă va fi deficitar la nivelul întregii ţări, dar mai ales în regiunile intracarpatice şi la munte.
Sursa: adevarul.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
