Sport

Portarul unirist Pascal – un aport hotărâtor la ascensiunea „alb-negrilor”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Venit în iarna trecută la Alba Iulia, portarul Adrian Pascal s-a impus rapid ca şi titular incontestabil (a ratat în 2011 numai 6 minute din pricina eliminării din jocul cu CSM Rm Vâlcea), iar în actuala ediţie are un merit covârşitor în rezultatele peste aşteptări înregistrate de „alb-negri”, ajunşi pe poziţia a 3-a a ierarhiei. Cu 5 jocuri în care şi-a păstrat imaculate buturile (CSM Rm Vâlcea, ALRO Slatina, Gaz Metan Severin, UTA Arad, Luceafărul Oradea), 7 goluri încasate în cele 894 de minute bifate (o medie de un gol la 127 de minute), un unic meci în care a fost învins pe „Cetate” (cu Poli Timişoara din penalty), „căpitanul” unirist s-a dovedit îngerul păzitor al albaiulienilor, iar zestrea de 16 puncte ar fi fost cu siguranţă mult mai mică dacă nu existau paradele goalkeeperului hunedorean. „Nu puteam de unul singur să fac totul, m-a ajutat şi echipa, avem o defensivă bună pentru eşalonul secund, dar recunosc că traversez o formă excelentă”, a spus jucătorul în vârstă de 30 de ani. Numai 3 echipe din totalul celor 32 din Liga a 2-a, Delta Tulcea (liderul seriei estice), FC Unirea Alba Iulia şi UTA Arad se mândresc după 10 etape că au primit 7 goluri.
l”Mi-a venit mintea la cap”
Considerat cel mai bun portar al seriei vestice, Pascal a trăit un paradox, n-a apucat să joace încă în elită, deşi calităţile sale au fost apreciate în timp. „Pentru mine a trecut trenul prin gară şi nu m-am urcat în el. Pe când aveam 19 ani, au existat oferte de la Rapid sau Rocar Bucureşti, însă conducătorii de la Corvinul nu mi-au dat drumul”, a mai menţionat Pascal. „Mi-a venit mintea la cap, m-am maturizat de când o am pe Maria, fetiţa mea de doi ani. La mijloc este vorba de seriozitate, ambiţie şi muncă, acestea sunt explicaţiile ce stau la baza formei bune”, a spus purtătorul banderolei de căpitan, ce-i succede în poartă experimentatului Gabriel Rotaru (ce i-a fost antrenor în returul anterior). Acesta intră la finele turului în ultimele 6 luni de contract şi ar putea să dea curs unei eventuale oferte din eşalonul fruntaş, care să intre în vigoare în vara anului 2012. „Normal că la această vârstă o să cântăresc ce-i mai bine pentru mine. Visez să ajung să evoluez în Liga 1 pentru că n-am avut posibilitatea”, a încheiat Pascal, ce a impresionat realmente prin prestaţiile sale din prima parte a campionatului, inclusiv apărarea unei lovituri de la unsprezece metri executată de Precup (ALRO Slatina).          Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO: CSM Sebeș, o nouă victorie, 5-2 cu Interstar Sibiu, într-o partidă amicală pe „Pielarul”

Dan HENEGAR

Publicat

în

CSM Sebeș a realizat o nouă victorie, 5-2 cu Interstar Sibiu, într-o partidă amicală pe „Pielarul” CSM Sebeș, formație înființată recent, a câștigat al doilea joc de verificare al verii, scor 5-2 (2-0), pe „Pielarul” Citește și: Primul amical, prima victorie: CSM Sebeș – Academia Șona 3-0 | M. Domșa, B. Popescu (Viitorul Sântimbru), sub comanda […]

Citește mai mult

Sport

Motive de mândrie: Ocnamureșenii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș, debuturi în Liga 2, la CSC Șelimbăr!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Motive de mândrie: Ocnamureșenii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș (18 ani), debuturi în Liga 2, la CSC Șelimbăr! Motive de mândrie pentru fotbalul ocnamureșean: cu două debuturi în eșalonul secund pentru tinerii Eneas Horvat și Tudor Lanțoș, ambii la CSC Șelimbăr. Citește și: 30 august 2025 | 89 de ani de la primul meci de fotbal […]

Citește mai mult

Sport

Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, 7-1 la Avrig | Triplă – Bura și doi jucători noi Avram și Bumb („U” Cluj)

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir, prima victorie amicală, 7-1 la Avrig | Triplă – Bura și doi jucători noi B. Avram și Bumb („U” Cluj) Divizionara terță Metalurgistul Cugir, aflată în cantonament centralizat, a disputat un nou joc de verificare, primul în deplasare din această vară, cu FC Avrig (Liga 4 Sibiu), scor 7-1 (2-0), marcatori G. Cristea, […]

Citește mai mult