Cultură Educație

Pieţele din Cugir se modernizează

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

După ce Primăria Cugir a reziliat contractul de concesionare a pieţelor din localitate de către firma „Dronca” SRL, acestea au început să-şi schimbe înfăţişarea dar şi condiţiile de funcţionare. Noul administrator SC Cugireana SA care a preluat de la 1 martie activitatea a trecut din start la efectuarea unor lucrări rămase nefinalizate şi care impuneau o intervenţie imediată menită să confere igienă şi civilizaţie. Prima măsură luată şi cea mai importantă a fost cea legată de aerisirea pieţei de jos, problemă nerezolvată de la darea în funcţiune a locaţiei şi care necesită înlăturarea situaţiei de sufocare pe timp de vară a comercianţilor. În acest sens au fost create 20 de aerisitoare în plafonul halei fapt ce va schimba radical condiţiile de activitate şi de viaţă din interior. De asemenea, atât la piaţa Complex cât şi la piaţa veche au fost reamenajate halele pentru lactate prin lucrări de revopsire, schimbare reţele de iluminat şi sanitare, dotarea acestora cu boilere pentru apă caldă. Potrivit managerului SC Cugireana SA, ing. Nicolae Mihăilesc, au fost refăcute boxele pentru sacrificare miei înlocuindu-se chiuvetele şi schimbându-se instalaţiile de apă. Tot o măsură importantă a fost aceea a eliberării molozului acumulat în spatele pieţei asigurând condiţii de parcare pentru mai multe maşini. „Având în vedere că urmărim ca în pieţe să se desfăşoare un comerţ civilizat vom fi preocupaţi de modernizarea acestor unităţi în aşa fel încât să ne putem compara cu alte pieţe de ţinută din ţară”, a precizat directorul SC Cugireana. (C.P.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”

Ioana Oprean

Publicat

în

Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca

Dan HENEGAR

Publicat

în

Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]

Citește mai mult

Cultură Educație

Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș

Ioana Oprean

Publicat

în

O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]

Citește mai mult