Paula Mădălina Damian – lider incontestabil la bacalaureat cu media 10.00
Laureată a premiului de onoare al Colegiului Naţional „Lucian Blaga” Sebeş pentru perfomanţele obţinute în cei 4 ani de liceu, eleva Paula Mădălina Damian a confirmat statutul de şefă de promoţie, obţinând la recentul examen de bacalaureat singura medie de 10.00 acordată candidaţilor în această sesiune, deşi au dat probele peste 4.000 de elevi. Tânăra a absolvit liceul la profilul uman, specializarea filologie, cu media 9,96, terminând clasa a XII-a chiar cu media 10.00, ca la finele clasei a XI-a. Paula Damian a promovat probele susţinute la limba şi literatura română, logică şi argumentare, engleză şi istorie cu aceeaşi notă – 10.00.
Ea a declarat că s-a pregătit sistematic pe parcursul anilor de liceu, motiv pentru care BAC-ul a fost un examen uşor, pentru că a învăţat. „Din punctul meu de vedere procentul de promovabilitate este foarte mic în comparaţie cu gradul de dificultate al subiectelor”, a declarat eleva. Totuşi, ea a mărturisit că la istorie a avut nevoie să-şi clarifice anumite noţiuni, astfel că în semestrul abia încheiat a luat meditaţii. În schimb, la logică şi argumentare a fost autodidactă, soluţionând singură variante de examen.
Deşi iniţial a vrut să urmeze o carieră în jurnalism, Paula Damian a decis să se înscrie la o facultate de profil real, la Cluj-Napoca, unde să studieze economia comerţului, turismului şi serviciilor. (R.G.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]