Actualitate

(P) Doi lideri şi-au unit forţele pentru a vinde credite de consum

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

KIWI Finance, lider pe piaţa de brokeraj bancar din România anunţă lansarea, împreună cu cea mai mare bancă din sistemul financiar românesc, a unei campanii promoţionale la creditele de nevoi personale, intermediată exclusiv de brokerul de credite. În cadrul campaniei, clienţii vor putea accesa o ofertă foarte atractivă: credite în lei, rate fixe pe toată durata creditului, asigurare de viaţă oferită gratuit şi unele dintre cele mai bune costuri din piaţă.

Petrecerea Divorțaților

Astfel, un credit achiziţionat prin intermediul brokerului la aceeaşi bancă va putea fi luat în condiţii mai bune decât dacă clientul merge direct în bancă. Durata campaniei se desfăşoară între 01 noiembrie 2011 – 30 decembrie 2011. Această campanie se adresează celor care au nevoie de sume până în 20.000 EUR, echivalentul în Ron, pe o perioadă de maxim 10 ani.

Băncile doresc să-şi extindă portofoliul de clienţi apelând tot mai mult la canalele alternative cum sunt brokerii de credite. Aceştia sunt o alternativă mai puţin costisitoare decât salariile angajaţilor şi chiriile piperate ale sediilor  de bănci din centrele oraşelor. Recurgând la brokerii de credite pentru a atrage tot mai mulţi clienţi, băncile sunt dispuse să scada costurile creditelor pentru clienţii intermediaţi exclusiv de brokeri. Dovada o constă în faptul că cea de-a III-a bancă şi-a deschis porţile pentru produsele co-branded, de data asta pentru credite fără ipotecă. Până acum alte 2 bănci au avut derulate campanii constând în costuri mai mici pentru clienţii aduşi de Kiwi Finance la creditele cu ipotecă decât dacă aceştia mergeau direct în bancă.

Dupa cum toata lumea ştie, accesul la credite se va diminua începând cu ianuarie 2012 deaorece se vor aplica noile norme de creditare unde creditele de nevoi personale se vor da pe maxim 5 ani, se va putea refinanţa doar sold pe sold fără a mai putea accesa sume suplimentare iar gradul de îndatorare se va micşora şi el.

GBC Broker de credite, partener local Kiwi Finance vine în sprijinul dvs şi datorită colaborărilor încheiate cu 18 bănci de pe piaţă şi a relaţiilor excelente stabilite de-a lungul timpului este permanent informat cu privire la costuri, condiţii şi promoţii. Mergem la bancă în locul dumneavoastră şi vă ajutăm să treceţi peste toate problemele generate de timpul dvs sau de modul în care vă sunt oferite informaţiile la un ghişeu bancar. Calitatea asistenţei pe care o primiţi face diferenţa.

Andreea Gherman


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult