Ovidiu Pănăzan la Campionatele Europene de Powerlifting din Ucraina: rezultate care deschid drumul spre un adevăr ce nu poate fi negat!
România a participat la cea de-a 35-a ediţie a Campionatului European de Powerlifting desfăşurată în Mariupol, Ucraina, realizând un rezultat considerat istoric la mai puţin de trei ani de la înfiinţarea federaţiei de profil, o performanţă remarcabilă obţinută de Ovidiu Pănăzan care a obţinut un meritoriu loc patru în cadrul probei de împins din culcat. Pentru mulţi era un rezultat imposibil de realizat, pentru cei puţini însă, acest rezultat e consecinţa firească a modului în care se dezvoltă acest sport în România. Ştim că obţinerea unui astfel de rezultat obligă această federaţie sportivă la menţinerea unui nivel pe care puţine ramuri sportive l-au atins în zeci de ani de activitate.
De cele mai multe ori, atunci când se obţine un astfel de rezultat lumina reflectoarelor este pusă doar pe acest aspect. Victoria însă ne îndreptăţeşte să vorbim şi despre drumul extrem de anevoios pe care l-am parcurs până în aceste zile de graţie pe care le trăim împreună. Am vorbit de atâtea ori despre performanţele acestui sport în competiţiile internaţionale încât am uitat sau nu am vrut să vorbim despre lucruri evidente, anume că deşi mulţi dintre performeri locuiesc în acest municipiu sunt legitimaţi şi sprijiniţi financiar de alte entităţi decât cele locale. Cum vi se pare ca acum când vorbim despre albaiulianul Ovidiu Pănăzan exprimăm doar un adevăr geografic căci restul meritelor aparţin primăriilor din Bacău şi Timişoara? Cum vi se pare faptul că performanţele powerliftingului românesc atrag atenţia unor cluburi sportive din străinătate şi că se fac oferte de transfer pentru sportivi cu care acum ne lăudăm?
Obţinerea unui loc patru la nivel continental este fără îndoială un moment de mare bucurie pentru cei implicaţi în acest fenomen, mai ales că nu este o întâmplare sau vreun rezultat al hazardului dar şi un moment de bilanţ al modului în care este de fapt sprijinit acest sport. Aici de fapt nu e vorba nici despre statistică, nici despre evaluarea unui moment sau altul ci despre gustul unei victorii care a pus sportivii pe drumuri pe care nu ar fi trebuit să le facă, care a pus această federaţie în situaţii despre care vom vorbi la momentul potrivit. Din contră, legitimitatea unor întrebări e oferită de o mare performanţă. Am dat acestui sport acum şi pentru anii care vor veni privilegiul de a fi la înălţime. Rămâne de văzut dacă performanţa va fi apreciată şi sprijinită sau invidiată şi minimalizată.
Biroul de presă F.R. Powerlifting
Secțiune Știri sub articolul principal
Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI

Știri recente din categoria Sport
FOTO: Cubaneza Gretell Moreno, noua coordonatoare a vicecampioanei Volei Alba Blaj, în stagiunea 2026/2027
Cubaneza Gretell Moreno, noua coordonatoare a vicecampioanei Volei Alba Blaj, în sezonul 2026/2027 Cubaneza Gretell Moreno (28 ani), ultima dată la Volley Mulhouse Alsace, este noul coordonator al vicecampioanei Volei Alba Blaj. Citește și: Volei Alba Blaj își păstrează vedetele: Piani, Vereș și Trcol continuă și în sezonul 2026/2027 în „Mica Romă” Cubaneza este de două […]
Viitorul Sântimbru, aproape promovată în Liga 3, în premieră! Sâmbătă, la Galtiu, returul barajului cu Academica Transilvania Târgu Mureș, recordul fotbalului amator din Alba
Viitorul Sântimbru, aproape promovată în Liga 3, în premieră! Recordul fotbalului amator din Alba! Sâmbătă, la Galtiu, returul barajului cu Academica Transilvania Târgu Mureș Viitorul Sântimbru este aproape de o triplă istorică, după adjudecarea eventului județean, fiind foarte aproape de promovarea, în premieră, în Liga 3! Citește și: FOTO: Academica Transilvania Târgu Mureș – Viitorul Sântimbru […]
FOTO | Ionuț Zincă și Bogya Tamas (CS Unirea Alba Iulia), pe podium în Cupa României 2026 la orientare, în peisajul spectaculos al Cheilor Dobrogei: Rezultat notabil și pentru Alex Zincă
Ionuț Zincă și Bogya Tamas (CS Unirea Alba Iulia), pe podium în Cupa României 2026 la orientare, în peisajul spectaculos al Cheilor Dobrogei: Rezultat notabil și pentru Alex Zincă Ediția 2026 a Cupei României la orientare în alergare și-a desemnat marii câștigători după două zile de concurs desfășurate într-un decor mai puțin obișnuit pentru competițiile […]







