Nicuşor Marcu – cooptat în staff-ul echipei de baschet CSU Alba Iulia *Huţanu (CSM Târgovişte) şi I. Nagy sub comanda lui Popov
Nicuşor Marcu (43 ani) va face parte în următorul campionat din staff-ul administrativ al CSU Alba Iulia, echipa de baschet feminin ce a terminat ediţia trecută pe poziţia a 4-a. Deocamdată, după plecarea lui Petru Eleş, fostul director sportiv şi retragerea din prima linie a lui Marius Adrian Haţegan, care de luni bune nu s-a mai implicat în mod real, la nivel administrativ clubul din Cetatea Marii Uniri funcţionează numai în doua „pistoane” – Daniel Breaz, rectorul Universităţii „1 Decembrie 1918” Alba Iulia şi Bogdan Duma – preşedintele Consiliului de Administraţie.
*Încă două transferuri: Huţanu şi I. Nagy
„Cu româncele am terminat, prin înregimentarea lui Huţanu şi I. Nagy, ambele semnând pe un sezon, prima având posibilitatea prelungirii înţelegerii încă un sezon. Huţanu joacă pe poziţia a 4-a, şi vine de la CSM Târgovişte. Eu cred că avem un lot mai competitiv decât anul trecut„, a spus Bogdan Duma. CSU Alba Iulia are acum pe autohtonele Nagy, Uiuiu (de anul trecut), Huţanu (CSM Târgovişte, 25 ani, fostă şi la Cluj şi Sf. Gheorghe), Părău (CSM Satu Mare), şi stranierele Salley, Vukoje, Brown. „Se mai caută trei straniere, pentru a forma un lot de 12 jucătoare, în efectiv fiind şi cele trei tinere, Cuzic, Gherman şi Beldian„, a apreciat Duma. De asemenea, Uiuiu şi Huţanu au fost convocate la lotul naţional al României, reunirea lotului pentru participarea la Jocurile Francofone, fiind prevăzută în 29 iulie, pentru competiţia ce se va încheia în 14 septembrie!
Deşi la un moment dat se vehicula intens participarea într-o competiţie continentală de anvergură, gen EuroCup, din motive financiare s-a preferat Liga Europei Centrale, măcar pentru acumularea de experienţă europeană, deşi nivelul acestei întreceri nu este unul foarte ridicat. În consecinţă, toamna se anunţă una încărcată, cu multiple chestiuni organizatorice, iar oficialii albaiulieni s-au gândit la o colaborare cu Nicuşor Marcu (actualul director al LPS Alba Iulia, fost antrenor principal până în 2011 la CSU Alba Iulia). „Sincer, m-ar bucura să revin lângă echipă în mod oficial, să pun umărul la o nouă etapă din viaţa baschetului albaiulian. Deocamdată sunt tatonări incipiente, trebuie să port o discuţie amplă cu rectorul Daniel Breaz în zilele viitoare”, a spus Nicuşor Marcu, cel care a şi promovat pe prima scenă cu CSU-LPS Alba Iulia în 2008, cu o echipă formată din junioare localnice. „Încă nu ştim sub ce formă vom colabora, e nevoie să stabilim exact atribuţiile. La club nu se pot face angajări deocamdată, Nicuşor Marcu vrea să se implice, dar mai sunt amănunte de stabilit”, a apreciat Daniel Breaz. De altfel, Marcu a condus în ediţia 20011-2012 echipa secundă universitară, înscrisă în Divizia B de baschet feminin.
*Negocieri pentru formarea lotului
În timp există o conlucrare excelentă între CSU şi LPS, secundul George Lăncrănjan având sub comandă la LPS Alba Iulia Under 17, devenită campioană naţională, pe Sica Cuzic, Andreea Beldian (componente ale lotului naţional Under 18) şi Mihaela Gherman – care vor fi incluse în efectivul lui Popov în următoarea stagiune. Momentan, antrenorul sârb ce a scris istorie la Alba Iulia (locul 4 şi finalistă a Cupei României) a fixat reunirea pentru mijlocul lunii august, certe fiind, pe lângă cele trei tinere numele lui Jovana Vukoje şi Alexandra Uiuiu (din sezonul anterior), Tiffany Brown (Danzio Timişoara), Anemarie Părău (CSM Satu Mare), Breanna Salley (revenire din SUA), Florentina Huţanu (CSM Târgovişte), Ildiko Nagy (pentru continuarea colaborării), dar şi cu jucătoare din SUA, Lituania sau Serbia.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular
Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului campionatului regular din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027. Liga 4 este al […]
Foto | Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur
Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului turului SuperLigii Alba, ediția 2026-2027. SuperLiga Alba este […]
David Popovici, primul înotător din istorie care reușește dubla – aur la 100 m și 200 m liber – la trei Campionate Europene
David Popovici, primul înotător din istorie care reușește dubla – aur la 100 m și 200 m liber – la trei Campionate Europene Performanță uriașă! David Popovici a devenit vineri, 14 august 2026, primul înotător din istorie care reușește dubla – aur la 100 m și 200 m liber – la trei Campionate Europene. Calificat […]