Ministerul Sănătăţii ieftineşte peste 1.400 de medicamente
Începând cu data de 1 august 2011 preţurile de decontare a peste 1.400 de medicamente care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate vor scădea. Astfel, Ministerul Sănătăţii (M.S.) va reduce cu 10 lei cota de adaos a distribuitorului, respectiv a farmaciilor pentru medicamente. În acest sens MS a elaborat proiectul de ordin privind aprobarea metodologiei de calcul, a listei şi preţurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre de guvern, în condiţiile legii. Actul normativ prevede modificarea metodologiei de calcul al preţurilor de decontare a medicamentelor din lista C2, astfel încât decontarea tratamentelor necesare acestor bolnavi să poată fi susţinută, în continuare, de către autorităţile sanitare. Ministrul Sănătăţii, Cseke Attila a precizat că „medicamentele din lista C2 sunt cele pe care statul le acordă gratuit pentru bolnavii cu afecţiuni precum diabet, tuberculoză, HIV/SIDA, afecţiuni oncologice, hemofilie sau transplant. În ultimii ani, consumul medicamentelor pentru boli cronice a crescut în raport cu fondurile pe care le avem disponibile. De exemplu, în anul 2009, consumul medicamentelor a crescut cu peste 19% faţă de 2008, iar în 2010 cu 26% faţă de anul 2009. Noua metodologie de calcul va avea ca efect scăderea preţului de decontare a acestor tipuri de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate, astfel încât să le putem asigura pentru un număr cât mai mare de pacienţi”.
Începând cu data de 1 august a acestui an, preţul de decontare a medicamentelor din lista C2 porneşte de la preţul de producător aprobat conform Ordinului nr. 75/2009 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul al preţurilor la medicamentele de uz uman, diminuat cu 15%, la care se adaugă adaosul de distribuţie. Conform noului mod de calcul, vor fi reduse adaosul pentru preţul cu ridicată, reprezentând adaosul distribuitorului, şi cel de desfacere cu amănuntul, reprezentând adaosul pentru farmacii. Cota de adaos a distribuitorului va varia între 4 – 8 % şi suma fixă de 20 lei. În sistemul vechi, cota putea varia între 14% şi 30 lei. Farmaciile vor avea dreptul la un adaos comercial între 6 -15% şi suma fixă de 25 lei, faţă de procentele vechi cuprinse între 24% şi suma de 35 lei. Ministerul Sănătăţii estimează că noul sistem de calcul al preţului de decontare pentru medicamentele din Lista C2 va duce la o economie de peste 66 de milioane de euro (pentru un curs valutar de 4,21 lei), ceea ce va permite ministerului să poată susţine costurile necesare asigurării, în continuare a acestor medicamente gratuite pentru pacienţi. În Lista C2 sunt incluse peste 1.400 medicamente necesare tratamentului unor boli cronice, care corespund la aproximativ 400 de denumiri comune internaţionale.
Ordinul privind aprobarea metodologiei de calcul, a listei şi preţurilor de decontare a medicamentelor care se acordă bolnavilor în cadrul programelor naţionale de sănătate nominalizate prin hotărâre de guvern, în condiţiile legii, acesta aflându-se în dezbatere publică, pe site-ul Ministerului Sănătăţii la adresa www.ms.ro, secţiunea transparenţă decizională.(L.I.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]