Mamele pot alege o indemnizaţie pe doi ani, dar nu mai mare de 1.200 de lei
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, la Palatul Victoria, că mamele vor avea posibilitatea să opteze şi pentru un concediu de doi ani pentru îngrijirea copilului, dar cu o indemnizaţie maximă plafonată la 1.200 de lei. Astfel, femeile care vor deveni mame de la 1 ianuarie 2011, vor avea posibilitatea de a alege între cele două opţiuni de acordare a indemnizaţiei pentru creşterea copilului: lPrima opţiune: perioada acordării indemnizaţiei de 1 an, iar cuatumul e cuprins între 600 şi 3.400 de lei. De asemenea, concediul va putea fi prelungit până la 24 de luni, al doilea an fiind neplătit. Prima de 500 de lei pentru reîntoarcerea la locul de muncă va fi acordată lunar, până când copilul va împlini 2 ani. lA doua opţiune: perioada acordării indemnizaţiei este de 2 ani, iar cuantumul va fi cuprins între 600 şi 1.200 de lei. Părinţii vor putea alege doar unul din cele două pachete, nu pot cumula beneficii din ambele. De asemenea, ordonanţa nu se aplică retroactiv, femeile care beneficiază deja de o indemnizaţie nefiind afectate de cea actuală în nici un fel. Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a declarat că a fost de la bun început adeptul variantei care presupune acordarea indemnizaţiei pentru mame pe 12 luni, dar că decizia Guvernului este cea mai corectă posibilă pentru piaţa muncii. El a amintit că rolul lui în cadrul ministerului pe care îl conduce este acela de a crea şi a susţine cât mai multe locuri de muncă. Mai mult decât atât, Botiş a declarat că susţine acel stimulent de 500 de lei lunar pentru mămicile care revin la locul de muncă înainte de termen, crezul său fiind stimularea întoarcerii femeilor la locul de muncă. (A.D.T.)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]