Luptele libere, o ramură sportivă cu vechi tradiţii la Blaj ce trebuie mai mult sprijinită
La finele lunii trecute, în localitatea italiană Castello di Belgioso s-a desfăşurat a treia ediţie a turneului internaţional de lupte libere intitulat „Trofeo de Belgioso” la care au participat 140 de sportivi din Italia, Franţa, Macedonia, Albania şi România, la categoriile de vârstă juniori, seniori şi veterani (40-60 ani). Lotul românesc a fost condus de antrenorul Ioan Breaz (57 ani) – maestru al sportului, concurent şi el, care la secţiunea veterani, în finala categoriei 100 kilograme l-a învins prin tuş pe italianul Fabrizio Marcelo (51 ani) obţinând locul întâi la categoria de vârstă 50-60 ani. Acest rezultat îl onorează pe Ioan Breaz, antrenor categoria I la disciplina lupte libere, fost component al lotului naţional.
Participarea la întrecerea internaţională a fost posibilă prin sprijinul direct al Federaţiei Române de Lupte, iar pe această cale dl Ioan Breaz aduce mulţumiri Consiliului Municipal Blaj, domnului primar Gheorghe Valentin Rotar, care i-a dotat pe luptătorii blăjeni cu două manechine şi a ajutat la repararea altor trei manechine, necesare pregătirii specifice luptătorilor. Ca şi voleiul, luptele libere au tradiţie la Blaj, fiind prima echipă din istoria sportului din „Mica Romă” care a promovat (1986) şi activat în Divizia A (până în 1994). Constantin Bejenaru (categoria 62 kilograme) a fost vicecampion european la juniori (1986), component al lotului naţional la juniori şi la seniori şi a reprezentat cu cinste Blajul în toate competiţiile la care a luat parte. Eforturile depuse de inimosul antrenor Ioan Breaz pentru ca luptele libere să continue la Blaj merită toate felicitările, iar noi facem apel către cei abilitaţi pentru a-l susţine financiar şi ajuta pe cât posibil.
Aurel ROMAN
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt
Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt. Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]
Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România
Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]
Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate
Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]