“Life is Dance” Alba Iulia, rezultate de apreciat la Oradea | Nevoie de sprijin financiar, pentru deplasarea în Germania
De curând, la Oradea, a avut loc competiția de dans sportiv “Exclusive Dance”, în cadrul căreia reprezentanții clubului “Life is Dance” Alba Iulia au realizat rezultate de apreciat la concursul disputat în noua sală polivalentă din municipiul bihorean, una modernă, complexă ce oferă condiții deosebite.
“Ne-ar plăcea o astfel de sală și în orașul nostru, este un exemplu care poate inspiră pe cineva! Dansatorii noștri au reprezentat din nou Alba Iulia cu mândrie. Ne bucurăm să fim în top la concursurile unde suntem prezenți, să ne regăsim printre cele mai bune cluburi din țară. Pentru pregătire este nevoie de multă muncă și răbdare, dar rezultatele nu întârzie să apare atunci când pasiunea există la ambele tabere: sportivi și antrenori! Felicităm perechile noastre pentru evoluție, autodepășire, dovada zilnică de disciplină, consistență și ambiție. Rezultatele sunt doar o încununare a muncii sportiviilor, dar cel mai mult ne bucurăm să îi vedem pe acești copii, adolescenți și tineri cum își dedică viața unei pasiuni atat de frumoase ca dansul”, a declarat Bianca Ionescu-Racolța (reprezentantul “Life is Dance” Alba Iulia.
Rezultate:
*Open Basic, 6-9 ani, Latino: David Seneșan și Alexandra Furdui – locul 5;
*Open Basic, 10-11 ani, Latino: Lukas Orzeiu și Maya Urs – locul întâi;
*Open Basic, 12-13 ani, Standard: David Orzeiu și Ioana Țipțer – locul întâi;
*Open Basic, 16-18 ani, Latino: Robert Pitea și Diana Dicu – locul 6;
*Open Latino, 16-18 ani: Mirel Moroșan și Maria Dobra – locul 4;
*Open Latino, 19-35 ani: Paul Degan și Denisa Pașca – locul doi.
În viitorul apropiat dansatorii din Cetatea Marii Uniri vor fi prezenți la alte întreceri internaționale extrem de importante, respectiv “Dance Masters” la București, respectiv o competiție în Germania, pentru ca în luna august să fie în agendă cel mai puternic concurs al anului, cu dansatori din întreaga lume, German Open Championship GOC la Sttutgart (“Life is Dance” va participa la cele mai înalte categorii WDSF Grand Prix Profesional Latin, WDSF Grandslam Adult Latin&Standard, WDSF Rising Stars Adult Latin&Standard, WDSF International Junior I și II Latin&Standard, Juvenall II Latin &Standard).
“Pe cât de important este acest concurs pentru orice dansator din lume, pe atat de mari sunt costurile pe care le implică participarea. Dacă sunt persoane dornice să sponsorizeze deplasarea acestor sportivi minunați în Germania, rugăm să contacteze antrenorii clubului Ionuț și Bianca Ionescu .Orice ajutor ar fi extraordinar în evoluția lor pe marile ringuri ale lumii”, a încheiat Bianca Ionescu-Racolța.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!
Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]
Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei
Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]
