La Şibot – Liberalii au sunat goarna împotriva portocaliilor într-un sediu nou
Sâmbătă după-amiaza, în prezenţa a zeci de liberali, reprezentanţi ai PSD, a preşedintelui PNL Alba, Teodor Atanasiu, a vicepreşedinţilor Florin Roman şi Simone Albani, a secretarului coordonator Dan Simedru, a membrilor BPJ Emil Muntean şi Marius Filimon şi a primarului Cugirului Adrian Teban a fot inaugurat noul sediu PNL din comuna Şibot. Fostul primar al comunei, domnul Herlea şi-a exprimat credinţa că noul sediu va fi un loc de dialog cu cetăţenii comunei, fiind anunţată permanenta şi audienţele pentru cetăţeni. Cu acest prilej au fost aduse în discuţie numeroasele realizări din perioada guvernării Tăriceanu când, cu sprijinul deputatului Teodor Atanasiu, practic a fost schimbată şi modernizată întreaga infrastructură a comunei. Au fost cei mai buni ani ai comunei, în nişte ani când nimeni nu îndrăznea să le taie pensiile şi salariile, ba mai mult le majora. Participanţii au stabilit strategia USL Şibot îin vederea obţinerii victoriei la alegerile locale şi parlamentare. Tot sâmbătă, conducerea PNL Alba s-a întâlnit cu liberalii din Cugir, Săliştea, Şibot, Vinţu de Jos, Pianu, Blandiana, Ceru Bacăinţi şi Blandiana cu care s-a stabilit modul de acţiune pentru înlăturarea, împreună cu PSD şi PC, în cadrul USL a guvernării Băsescu-Boc-Hava-Dumitrel, cea care a nenorocit România!
Biroul de presă PNL Cugir
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]