Rămâi conectat

Actualitate

La Penitenciarul din Aiud – cazarea, serviciile şi infrastructura condamnate de vremuri şi criză

Publicat

în

Aceasta a fost concluzia întâlnirii de lucru de luni, 9 mai şi a evaluării realizate cu această ocazie de conducerea direcţiilor şi serviciilor din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor (ANP). Chestor dr. Ioan Băla, directorul general al ANP, prezent la rându-i la unitatea de detenţie aiudeană, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, că au fost identificate la Aiud numeroase probleme atât pe linia infrastructurii neadecvate, a asigurării la standarde minimale a serviciilor cât şi a resurselor umane. Din acest punct de vedere, Penitenciarul de la Aiud a fost pus pe acelaşi palier cu cele de la Jilava şi Galaţi.
lCelulele de la Aiud sunt supraaglomerate
Conform chestor dr. Ioan Băla dar şi cifrelor care vorbesc de la sine, una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă Penitenciarul Aiud este cazarea deţinuţilor care nu este nicidecum conformă cu standardele europene. Pentru fiecare persoană privată de libertate trebuie asigurat, la cazarea în comun, un spaţiu de 4 mp, iar pentru un deţinut singur în cameră un spaţiu de 9 mp. Dacă ar respecta această cerinţă a Uniunii Europene, Penitenciarul din Aiud ar avea un număr de 780 de locuri, în prezent însă, în spatele gratiilor, în cele 202 camere de deţinere, se află… 1.200 de suflete, ceea ce înseamnă că este depăşită capacitatea cu 420 de deţinuţi. Această problemă a suprapopulării nu se regăseşte doar la Aiud ci şi la nivelul altor penitenciare din ţară, motiv pentru care ANP are în vedere accesarea de fonduri europene, precum şi realizarea de parteneriate public-private pentru construirea din temelii a unor noi penitenciare, dar şi redefinirea unor posturi care nu mai au aplicabilitate şi crearea unui nucleu de personal care să se ocupe tocmai de scrierea şi derularea de proiecte. După cum a menţionat chestor dr. Ioan Băla, în ultimul an şi jumătate au fost depuşi un număr de 3.200 de noi deţinuţi, creşterea nefiind foarte mare, însă constantă. La aglomerarea unităţilor de detenţie va duce şi posibilitatea remiterii deţinuţilor aflaţi după gratii în afara ţării.

lInsuficienţa personalului calificat, cheltuieli mari cu utilităţile sunt alte probleme identificate
Un alt aspect semnalat de conducerea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor a fost acela al lipsei personalului calificat. În momentul de faţă Penitenciarul din Aiud funcţionează cu două treimi din necesarul de ofiţeri şi cu 82% din cel al personalului de execuţie. De asemenea, directorul general al ANP, chestor dr. Ioan Băla a subliniat că trebuie găsite soluţii pentru reducerea cheltuielilor cu utilităţile, pierderile fiind mari din cauza instalaţiilor vechi; pentru optimizarea numărului de imobile al căror flux nu este unitar, demolarea şi reconstruirea acestora, precum şi centrarea activităţii desfăşurate aici pe categorii de interes. S-a adus în discuţie şi „folosirea cu timiditate a spaţiilor” deţinute de penitenciarul aiudean. Unitatea are peste 30 ha de teren agricol care ar trebui folosite pentru obţinerea de producţie proprie, forţa de muncă nefiind o problemă. „Unitatea ar trebui încadrată în categoria acelora care pot accesa linii de finanţare pe domeniul agricol”, a specificat chestor dr. Ioan Băla. Starea de sănătate a personalului angajat care nu este una tocmai bună sau lipsa confortului la locul de muncă au fost de asemenea menţionate.
Pentru fiecare dintre aceste probleme identificate la Aiud conducerea ANP a specificat că se vor căuta soluţii, formule pentru găsirea resurselor financiare şi umane care să fie redirecţionate spre penitenciar. Trebuie menţionat că, începând cu anul 2001, Penitenciarul Aiud se află într-un proces de refacere. Până acum s-a refăcut împrejmuirea exterioară – zidul de protecţie, foişoarele de pază. Celularul, aşa cum este numită clădirea principală se află în proces de reparaţie capitală şi modernizare – două din aripile clădirii au fost finalizate şi date în folosinţă în 2006, corpul principal aflându-se încă în lucru. Programul de reparaţii capitale şi modernizare va duce la „creşterea semnificativă a condiţiilor de detenţie, noua clădire dispunând de camere cu grupuri sanitare distincte, săli şi cluburi pentru activităţile de reintegrare socială, sală de mese, situată la mansarda clădirii şi nu în ultimul rând dispozitive de pază şi supraveghere”. (L.I.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Actualitate

Adrian Câciu: „Este exclusă înghețarea pensiilor și salariilor anul acesta”

Publicat

în

Adrian Câciu: „Este exclusă înghețarea pensiilor și salariilor anul acesta”

Ministrul Finanţelor, Adrian Câciu, a declarat, miercuri, că este „exclus” să se ia în calcul o îngheţare a pensiilor şi salariilor în acest an, iar datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de stat pentru a face investiţii.

El a fost întrebat, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria, dacă s-a discutat despre îngheţarea pensiilor şi a salariilor pentru a face o economie la bugetul de stat.

„Exclus. Şi am spus acest lucru de când a început o emoţie referitoare la depăşirea ponderii datoriei publice la 50%, pentru că, odată cu această depăşire, pe site-ul ministerului aveţi şi o informare, o notă care spune cum va scădea datoria publică sub 50%. Or, nu este cazul în acest an de o astfel de măsură. De altfel, datoria publică creşte pe seama unor împrumuturi angajate de statul român pentru a face investiţii. Or, pentru investiţii, acea prevedere din cadrul fiscal, din Legea responsabilităţii fiscal-bugetare, trebuie citită în spiritul ei, unu la mână, şi, doi, trebuie văzut că evaluarea nu se face lunar”, a explicat Câciu, potrivit Agerpres.

Elit - Gustul Desăvârșit

El a mai spus că eficientizarea activităţii administraţiei trebuie să plece de la atribuţii, obiective, operaţionalizarea sistemelor.

„Eficientizarea activităţii administraţiei nu trebuie să plece de la calculul cinic al sumelor de bani folosite, ci trebuie să plece de la obiective, atribuţii, necesar, operaţionalizarea sistemelor şi a proceselor şi apoi, pe cale de consecinţă, ai avea un efect asupra diminuării unor cheltuieli sau, de ce nu, în anumite cazuri a suplimentării, pentru că depinde de fiecare instituţie. Deci, chestiunea aceasta face parte într-adevăr din ceea ce unora le place – contabilitate, numai că administraţia, dar şi o corporaţie nu se conduc pe elemente strict contabile, ci pe elemente de eficienţă”, a transmis ministrul Finanţelor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Ungaria taxează companiile cu profituri mari: Încasările merg către armată şi plata energiei

Publicat

în

Ungaria taxează companiile cu profituri mari: Încasările merg către armată şi plata energiei

Ungaria va obliga băncile, companiile de telecomunicaţii, de asigurări, companiile aeriene, cele din sectorul energiei şi marile lanţuri de supermarketuri să plătească la bugetul de stat o mare parte din profiturile lor ”în exces”, a anunţat miercuri premierul Viktor Orban, potrivit agenţiilor Reuters şi MTI.

Viktor Orban a precizat că aceste taxe speciale se vor aplica anul acesta şi anul viitor. Băncile şi companiile care obţin profituri suplimentare în actuala situaţie dificilă în contextul războiului din Ucraina şi al creşterii preţurilor vor trebui să contribuie la finanţarea consolidării armatei ungare şi a plafonării preţurilor la energie pentru populaţie, a indicat el într-un mesaj video pe Facebook.

Şeful guvernului de la Budapesta a subliniat angajamentul acestuia de a proteja familiile, pensionarii, locurile de muncă şi reducerile de preţuri la utilităţi chiar şi în situaţia de război prelungit în Ucraina vecină.

Elit - Gustul Desăvârșit

Războiul prelungit şi politica de sancţiuni a UE, care nu arată nicio îmbunătăţire, vor provoca împreună creşteri de preţuri drastice, a explicat Orban, subliniind în continuare că armata ungară trebuie consolidată fără întârziere.

Prin urmare, le cerem şi ne aşteptăm de la cei care fac profituri în exces în această situaţie de război să ajute oamenii şi să contribuie la cheltuielile de apărare ale ţării, a concluzionat Viktor Orban, care marţi a declarat starea de urgenţă din cauza conflictului armat din Ucraina. Detaliile deciziei sale anunţate acum vor fi publicate joi, notează Agerpres.

În Ungaria a fost decretată Stare de Urgență, imediat după ce miniștrii noului cabinet al lui Viktor Orbán au depus jurământul.

„Războiul a fost o amenințare constantă pentru țară, iar sancțiunile de la Bruxelles au dus la o imensă tulburare economică și creșteri drastice ale prețurilor”, a comentat Viktor Orbán, subliniind că lumea se află în pragul unei crize economice.

Actuala Stare de Urgență va permite guvernului maghiar „să răspundă imediat și să protejeze țara și cetățenii prin toate mijloacele posibile”, a spus premierul, potrivit Bloomberg.

Președintele Ungariei, Novak Katalin, a declarat că:

„Astăzi am semnat amendamentul la Legea fundamentală votat de Parlament, care permite luarea rapidă a deciziilor guvernamentale în vremurile războiului care se desfășoară în vecinătate…”


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

A murit Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului: La vârsta de 13 ani a fost deportată în Transnistria

Publicat

în

A murit Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului: La vârsta de 13 ani a fost deportată în Transnistria

Medicul cercetător Sylvia Hoișie, inventatoarea Polidinului, a încetat din viață, anunță Institutul Cantacuzino.

„Născută la 24 iunie 1927, la Câmpulung-Moldovenesc, medicul cercetător Sylvia Hoișie rămâne în memoria noastră și în istoria medicinei românești, drept inventatoarea Polidinului. Cunoscută, drept «mama» acestui produs unic, marca Institutul Cantacuzino, doamna Sylvia Hoișie și-a dedicat, mai bine de jumătate din viață, activității de cercetare aplicată în domeniul sănătății publice din România”, precizează Institutul Cantacuzino.

Ca absolventă a Facultății de Medicină din Iași, specialitatea Igienă, după susținerea examenelor finale, a fost repartizată de către Ministerul Sănătății, la Institutul Cantacuzino din Iași, înființat în anul 1953, ca o secţie a celui de la Bucureşti. Aici l-a avut ca îndrumător pe bacteriologul Petre Condrea, profesor la Facultatea de Medicină din Iaşi şi fost elev al profesorului Ion Cantacuzino, fondatorul Institutului de seruri și vaccinuri ce-i poartă numele. Inspirați din alte țări, precum, Franţa, Germania, Elveţia şi Polonia, unde se foloseau preparate imunostimulatoare pentru creşterea imunităţii, pentru ca organismul să poată lupta împotriva infecţiilor bacteriene, s-au început cercetările și la noi, atât la Iași, cât și la București, pentru fabricarea unui produs asemănător la care s-au folosit doar ingrediente româneşti.

Elit - Gustul Desăvârșit

„Fire deschisă, flexibilă, tenace și optimistă, încrezătoare în reușită atunci când faci echipă cu oameni care au același crez și iubesc aceleași valori, s-a reușit, după 6 ani de muncă, obținerea produsului propus, respectiv Polidinul. Munca de producţie a fost grea la început, pentru că nu exista aparatură şi se realiza fiolarea produsului doar manual. Apoi, în anii ’70 s-au folosit maşini de fiolat şi aparatură, astfel că, dacă la început se producea mai puţin, în anii 1998-2000, se produceau cam 15 milioane de fiole pe an. Fiecare lot era controlat pe animale”, potrivit sursei citate.

Alte preparate obţinute la Iaşi, de către echipa Sylviei Hoișie au fost: Bronhodin, Aerodin, IBC 10, Orostim, Zoodin (pentru animale).

„Sylvia Hoișie a dat dovadă de același spirit entuziast și după ieșirea la pensie, în anul 2003 muncind voluntar cu același drag și dovedind capacitate de adaptare la nou, fiind în pas cu vremurile continuând să îndrume și să împărtășească din bogata sa expriență profesională și din înțelepciunea omului dedicat. Mereu distinsă în gesturi și în cuvinte, plăsmuind mesaje frumoase venite din suflet, ne-a etalat maniera etică în care s-a format, a muncit și trăit, valori transmise prin generații de Profesorul Ion Cantacuzino. Prin realizările sale, doamna doctor Sylvia Hoișie face parte din galeria personalităților care au marcat istoria Institutului „Cantacuzino”. Noi, cercetătorii de astăzi din cadrul Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, avem în desfășurare un proiect de cercetare-dezvoltare a unui produs imunomodulator de tip Polidin, urmărindu-se punerea acestuia pe piață cât mai curând, astfel ca, munca depusă de echipa medicului Sylvia Hoișie să dăinuie, ca un arc peste timp ce îmbrățișează generații întregi sub jurământul lui Hypocrate și dragostea de neam. Drum lin în Lumea Drepților!”, se încheie mesajul transmis de Institutul Cantacuzino.

La vârsta de 13 ani, Sylvia Hoișie, de origine evreică, a fost deportată în Transnistria.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare