IȘJ Alba: Prima etapă de înscriere a copiilor în învățământul primar, între 27 februarie și 16 martie. Calendarul, aprobat de minister
Inspectorul Școlar general, prof. EUGENIA-MARCELA DĂRĂMUȘ, aduce la cunoștință că au fost aprobate Metodologia şi calendarul de înscriere a copiilor în învăţământul primar pentru anul şcolar 2017-2018 prin ordinul de ministru nr. 3.247/14.02.2017.
În clasa pregătitoare pot fi înscriși copiii care împlinesc vârsta de 6 ani până la 31 august 2017, inclusiv. La solicitarea părinţilor, copiii care împlinesc vârsta de 6 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2017, inclusiv, pot fi înscriși dacă evaluarea dezvoltării psihosomatice atestă pregătirea pentruparcurgerea cu succes a clasei pregătitoare.
Prima etapă de înscriere a copiilor în învățământul primar (completarea/depunerea cererilor) începe în data de 27 februarie și se încheie în data de 16 martie. A doua etapă se desfășoară între 24 și 30 martie. Evaluarea dezvoltării psihosomatice a copiilor se efectuează sub coordonarea Centrului Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Alba (CJRAE Alba) în perioada 22 februarie – 14 martie 2017.
Fiecare unitate de învăţământ în care se organizează clasa pregătitoare are obligaţia să organizeze Ziua porţilor deschise într-una din zilele din intervalul 23 februarie – 2 martie. Cu acest prilej, părinţii şi copiii vor putea vizita spaţiile școlare şi vor putea discuta cu cadrele didactice.
Locuinta este arondată unei unităţi de învăţământ din proximitate – şcoala de circumscripţie. Inspectoratul Școlar Judeţen Alba va soluţiona orice situaţie legată de înscrierea în învăţământul primar, în interesul educaţional al elevului şi în limitele legii.
Inspectoratul Școlar Județean Alba şi unităţile de învăţământ vor asigura permanent, corect şi cât mai rapid informarea şi consilierea părinţilor părinţii privind nevoia de a lua decizii în interesul educaţional al copilului şi îi vor informa că solicitarea nu poate fi soluţionată decât în urma evaluării dezvoltării psihosomatice care să ateste pregătirea copilului pentru parcurgerea cu succes a clasei pregătitoare, dar și pe tema prevederilor legii şi ale metodologiei.
Circumscripţiile şcolare, planul de şcolarizare, respectiv numărul de clase pregătitoare alocate, perioada de desfăşurare a evaluării dezvoltării psihosomatice, precum şi adresele unităţilor/instituţiilor la care se desfăşoară evaluarea psihosomatică vor fi afişate pe site-ul Inspectoratului Şcolar Județean Alba (www.isj.albanet.ro, secțiunea înscriere învățământ primar 2017), precum şi ale unităţilor de învăţământ.
Afişarea la fiecare unitate de învăţământ a listelor finale ale copiilor înscrişi în clasa pregătitoare are ca termen dată de 6 aprilie 2017.
Reamintim faptul că învăţământul primar este obligatoriu și cuprinde clasa pregătitoare şi clasele I-IV.
Dorim să asigurăm părinții că numărul de locuri alocate, prin cifra de şcolarizare, pentru clasa pregătitoare în învăţământul de stat, este mai mare decât numărul copiilor care au împlinit vârsta pentru a începe învăţământul primar, asigurându-se astfel şcolarizarea tuturor copiilor.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
19 noiembrie 2026 | Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj
Show susținut de Costel Pătrășcan la deschiderea expoziției permanente de caricatură de la Palatul Cultural Blaj Palatul Cultural din Blaj va găzdui joi, 19 noiembrie 2026, de la ora 17.00, deschiderea oficială a expoziției permanente de caricatură, amenajată în curtea interioară a instituției. Evenimentul va include și un show de caricatură susținut de artistul Costel […]
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
