Sport

Ion Dumitrel: „FC Unirea strânge mai puţini spectatori decât Progresu’ Fărău”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

    Preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Ion Dumitrel, a declarat luni în cadrul unei conferinţe de presă că instituţia pe care o conduce nu va mai sponsoriza cu niciun leu echipa locală de fotbal FC Unirea. Deşi CJ Alba este membru fondator al Asociaţiei Fotbal Club Unirea 1924, nu a mai dat niciun ban la echipă din 2009 încoace. „Ne-am orientat spre alte ramuri sportive, dăm bani la baschet, handbal, volei, atletism, avem împreună cu IŞJ Alba programe sportive pentru elevi pe care le finanţăm. La FC Unirea nu am mai dat niciun ban din 2009 încoace deoarece nevoile erau mari, iar rezultatele mici. În plus, am fost şi eu la câteva meciuri şi erau în tribună mai puţin spectatori decât la Fărău spre exemplu”, a spus Dumitrel.
CJ Alba a fost până în urmă cu trei ani unul dintre principalii finanţatori ai FC Unirea. În intervalul 2006 – 2009 consilierii judeţeni au aprobat alocarea a 3,5 milioane de lei către echipa locală de fotbal. În prezent procurorii DNA verifică modul cum diriguitorii clubului au cheltuit aceşti bani publici. Ion Dumitrel a decis să se constituie parte civilă în acest dosar, urmând ca prejudiciul să fie stabilit de anchetatori.
Ioana PITICARIU


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Albaiulianca Miriam Bulgaru, eliminată în optimi la turneul ITF W75 Kursumlijska Banja 3, din Serbia

Ioana Oprean

Publicat

în

Albaiulianca Miriam Bulgaru, eliminată în optimi la turneul ITF W75 Kursumlijska Banja 3, din Serbia Miriam Bulgaru, sportivă legitimată la CSM Unirea Alba Iulia, a părăsit competiția de simplu din cadrul turneului de tenis ITF W75 Kursumlijska Banja 3, din Serbia, în faza optimilor de finală. În faza amintită a turneului, Miriam Bulgaru (27 de […]

Citește mai mult

Sport

Video | CSM Sebeș, un nou început pentru fotbalul de seniori din municipiu: Proiect construit pe un filon local și cu gândul la Liga 3. Prezentare oficială chiar în ziua majoratului unuia dintre jucători

Lucian Dărămuș

Publicat

în

CSM Sebeș, un nou început pentru fotbalul de seniori din municipiu: Proiect construit pe un filon local și cu gândul la Liga 3. Prezentare oficială chiar în ziua majoratului unuia dintre jucători Fotbalul de seniori din Sebeș intră într-o nouă etapă odată cu apariția Clubului Sportiv Municipal (CSM) Sebeș 2026, formație care va evolua în […]

Citește mai mult

Sport

Liga 3, Seria 7: turul debutează furtunos, cu două derby-uri de Alba, Metalurgistul Cugir – CIL Blaj (etapa 1) și CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia (etapa secundă)!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 3, Seria 7: turul debutează furtunos, cu două derby-uri de Alba: Metalurgistul Cugir – CIL Blaj (etapa 1) și CIL Blaj – CSM Unirea Alba Iulia (etapa secundă)! În 2026 sunt programate cele 6 derby-uri de „Alba” din tur, plus alte 3 din retur, întrucât se vor mai disputa alte 6 etape din retur! […]

Citește mai mult