Sport

Industria Galda – ACS Tg. Mureș 2-2 (1-1), goluri Baghiu și An. David, în ultima etapă a turului Seriei 9 | Găldenii, tot fără victorie

Dan HENEGAR

Publicat

în

Deși a condus în două rânduri în duelul ultimelor clasate, Industria a rămas fără victorie după disputa cu ACS Tg. Mureș, scor 2-2 (1-1), putându-se considera ghinionistă după aspectul confruntării.

În minutul 5, Baghiu a deschis scorul, cu un șut de la 20 de metri, iar vizitatorii au egalat la finele primei reprize (45+2), prin Gliga. Intrat după pauză, An. David, lansat în adâncime, a readus avantajul de partea gazdelor. Și iarăși, când se părea că se îndreaptă spre prima victorie, Industria s-a trezit egalată în minutul 89 de reușita lui Bărăbaș.

Găldenii au efectuat 3 înlocuri din motive medicale (Potopea, Stănilă, Cioară) și reclamă două faze în care se consideră prejudiciați de arbitraj: în minutul 12, când după bara lui Stănilă, Baghiu a fost faultat în careu, respectiv în minutul 58 când Osei merita al doilea galben la un atac dur asupra portarului Căt. Suciu.

Normal că sunt dezamăgit, am avut meciul în mână, am fost atât de aproape de prima victorie, dar am fost egalați de fiecare dată în finalurile de repriză. Am întâlnit un adversar cu calitate, nu înțeleg cum de este așa jos în ierarhie, dar în același timp nu pot să nu remarc cele două momente cheie ale jocului în care deciziile de arbitraj ne-au prejudiciat„, a precizat Doru Oancea.

Confruntare cu miză majoră și în subsol, tot un punct despărțind cele două combatante. Industria, singura formație din Seria 9 ce nu a câștigat încă, speră să spargă gheața cu toate că are parte de o dispută pe muchie de cuțit, un meci de “6 puncte” în care se joacă inclusive pentru evitarea “lanternei roșii”.

Industria: Căt. Suciu – Juncan, Potopea/ cpt (55, An. David), Șt. Radu, Frențiu – Oniche, Grosu – Giorgiu, Baghiu (75, Circov), Cioară (61, Puha) – Stănilă (55, B. Popescu); rezerve Kelachukwu, Dodoc, S. Mureșan, Oneț, Ad. Matei. Antrenor Doru Oancea.

ACS Tg. Mureș: V. Kis – Bărăbaș, Caliani, Csaki, Gliga, Greu/cpt, Jorza, Al. Oprea, Osei, Preklet, D. Todoran; rezerve D. Lukacs, Botorok, Csala, M. Kiss, R. Lukacs, T. Moldovan, Moraru, Precup, Sarkozi. Antrenor Carol Fekete

Arbitri M. Chioran (Florești), G. Suciu (Câmpia Turzii), P. Pojar (Cluj-Napoca) Observatori L. Țiții (Sibiu), T. Biriș (Hunedoara)


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Sport

Sport

VIDEO: Viitorul Sântimbru a luat tot: promovare istorică în Liga 3 și event în Alba! Fiesta la Galtiu, bucuriile trăite de Adrian Hulea și Adrian Bicheși

Dan HENEGAR

Publicat

în

Viitorul Sântimbru a luat tot: promovare istorică în Liga 3 și event în Alba! Fiesta la Galtiu, bucuriile trăite de președintele Adrian Hulea și antrenorul Adrian Bicheși Trupa din Galtiu, triplă de senzație în stagiunea 2025/2026! Citește și: VIDEO: Viitorul Sântimbru, promovare istorică în Liga 3! Trupa din Galtiu, triplă de senzație în stagiunea 2025/2026! Dublă […]

Citește mai mult

Sport

AUR pentru David Popovici în finala de 100 m liber de la Trofeul Settecolli

Ioana Oprean

Publicat

în

AUR pentru David Popovici în finala de 100 m liber de la Trofeul Settecolli Un nou succes internațional important pentru înotătorul român David Popovici. În seara zilei de sâmbătă, 27 iunie 2026, el a câștigat proba de 100 m liber la Trofeul Settecolli. Timpul lui David în finală a fost 47 de secunde și 26 […]

Citește mai mult

Sport

Circov, S. Mureșan și Juncan, promovare în Liga 3 cu CSM Deva! Sezon fabulos pentru fotbaliștii din Alba!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Circov, S. Mureșan și Juncan, promovare în Liga 3 cu CSM Deva! Sezon de vis pentru fotbaliștii din Alba! Circov, S. Mureșan și Juncan, promovare în Liga 3 cu CSM Deva! Sezon de vis pentru fotbaliștii din Alba! Citește și: FOTO: Circov, S. Mureșan și Juncan, fotbaliștii din Alba campioni cu CSM Deva în Liga 4 […]

Citește mai mult