“Incidentul cu Jula, un caz izolat la Energia Săsciori în prezent”, afirmă Ioan Faur, vicepreședintele gazdelor
Incidentul produs duminică, 27 februarie, la finele meciului din prima etapă a returului Ligii a 4-a Alba, dintre Energia Săsciori și Spicul Daia Română, scor 0-1, când jucătorul gazdelor Vasile Jula l-a lovit cu capul în față pe Adrian Păcurar (marcatorul golului vizitatorilor), după fluierul de final, va fi soluționat în 9 martie de Comisia de Disciplină din cadrul Asociației Județene de Fotbal Alba (în ședința din 1 martie s-a decis amânarea verdictului pentru respectiva dată).
Pe de altă parte, oficialii clubului gazdă susțin că ieșirea lui Vasile Jula trebuie considerată un caz izolat la clubul Energia Săsciori în prezent, iar apelul la „112” a fost forma prin care Păcurar a dorit să-și rezolve diferendul cu cel ce l-a lovit. 
„Nu încercăm să scuzăm ieșirea lui Vasile Jula, sau să minimalizăm fapta. Este problema sa, va plăti pentru acest gest, lucrurile între cei doi se vor rezolva în instanță”, a spus Ioan Faur, delegat și vicepreședinte la Energia Săsciori.
„Nu putem nega că în trecut nu s-au mai petrecut evenimente neplăcute la Săsciori. Dar în același timp trebuie să precizăm clar că în prezent la Săsciori nu se produc barbarii. Nu e normal să se tragă concluzii greșite, iar numele Energiei să fie împroșcat cu noroi. Jula are vina sa, e regretabil ce s-a întâmplat, dar trebuie să precizăm că în afara acestei ieșiri, la meci nu au existat alte probleme cu spectatorii, jucătorii adverși sau oficialii jocului. Apelul la <<112>> a venit tocmai pentru că Păcurar a dorit să acționeze legal împotriva lui Jula„, a conchis Ioan Faur.
Foto: Energia Săsciori (facebook, arhivă)
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!
Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]
Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei
Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]
