Sport

Începe returul Diviziei A la baschet feminin

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

CSU Alba Iulia – Sportul Studenţesc, sâmbătă, la ora 17.00

Petrecerea Divorțaților

    Întărită considerabil în pauza competiţională, CSU Alba Iulia va debuta în partea secundă a sezonului regulat, trupa lui Bilek anunţându-şi candidatura fermă pentru a cuceri o medalie naţională la finele campionatului. Partida cu Sportul Studenţesc, recent finalistă a Cupei României contează pentru etapa a 16-a a Diviziei A la baschet feminin şi se va derula sâmbătă, 14 ianuarie, de la ora 17.00 în sala de sport a Universităţii „1 Decembrie 1918”. Intrarea este liberă, iar fanii grupării albaiuliene vor avea prilejul să urmărească debutul celor două achiziţii importante, Ancuţa Stoenescu (32 ani, BC Danzio Timişoara) şi americanca Becca Tobin (23 ani, Basket Parma). „Studentele s-au întărit comparativ cu confruntarea din toamnă, dar suntem favoriţi. Trebuie să ne respectăm blazonul şi să învingem fără probleme. Tot lotul este valid şi la dispoziţia antrenorului Tomas Bilek”, a declarat Petru Eleş, directorul sportiv al ocupantei locului secund în ierarhie cu 27 puncte (12 victorii şi 3 înfrângeri), la egalitate cu Nova Vita Tg Mureş, ICIM Arad şi CSBT Alexandria.
Raportul întâlnirilor directe, 7-2 este favorabil grupării din Cetatea Marii Uniri (7 victorii consecutive), în precedentul duel, la Sibiu, CSU învingând cu 85-70 pe Sportul Studenţesc, clasată acum pe poziţia a 9-a, cu 22 puncte (7 succese şi 8 eşecuri). (H.D.M.)


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum”

Lucian Dărămuș

Publicat

în

George Bursuc, ciclistul moț care are o serie impresionantă de succese în 2026: 14 competiții, 14 victorii. „Este cel mai bun sezon de până acum” George Bursuc, sportiv originar din Țara Moților, a avut parte de un sezon competițional excepțional, reușind să câștige categoria sa de vârstă la toate cele 14 competiții la care a […]

Citește mai mult

Sport

Liga 4, etapa a patra: Rapid CFR Teiuș, singura cu maximum de puncte, Voința Stremț – scorul campionatului | SF Valea Frumoasei 2, set liderului Sportul Câmpeni

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 4, etapa a patra: Rapid CFR Teiuș, singura cu maximum de puncte, Voința Stremț – scorul campionatului | SF Valea Frumoasei 2, set liderului Sportul Câmpeni, în Seria 1 Sportul Câmpeni, liderul Seriei 1, a sufertit primul eșec stagional, cedând la un set de tenis, 3-6, la Săsciori, cu Școala Frumoasei 2, care a câștigat […]

Citește mai mult

Sport

Liga 5, etapa a patra: Liderii Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș, victorii pe linie! Ocnamureșenii au dat lovitura la Lunca Mureșului

Dan HENEGAR

Publicat

în

Liga 5, etapa a patra: Liderii Mureșul Gâmbaș și CS Ocna Mureș, singurele cu victorii pe linie | Ocnamureșenii au dat lovitura la Lunca Mureșului În Seria 1, singura formație imbatabilă a rămas liderul Mureșul Gâmbaș, cu maximum de punct, in această rundă pierzând prima dată Performanța Ighiu 2 și AFC Micești 2. Citește și: Liga […]

Citește mai mult