În etapa a 2-a a Ligii a 3-a, Sănătatea Cluj – Unirea Alba Iulia | După startul ratat, prilej de reabilitare pentru combatante
Sâmbătă, de la ora 17.00, la Jucu, în etapa secundă a Seriei a 9-a a Ligii a 3-a, se dispută întâlnirea dintre
Sănătatea Cluj și Unirea Alba Iulia, două echipe rănite în urma rundei inagurală, după eșecuri la diferență de trei goluri pe propriul teren.
Va fi un duel important pentru combatante, în contextul startului ratat, prilej de reabilitare atât pentru “virușii verzi” cât și pentru “alb-negrii” din Cetatea Marii Uniri, aflați în situația în care nu-și mai permit să piardă puncte. Vizitatorii traversează și o criză de efectiv, în condițiile în care vor absenta Scrob – suspendat, Fetița, Guț și Ad. Matei – accidentați (s-a renunțat la Avram).
“Nu e foarte simplu momentul, însă încercăm să ne descurcăm. Se întâlnesc după echipe rănite ce au abordat cu alte gânduri campionatul, însă s-au trezit în coada clasamentului. Sunt puncte vitale în joc, dar suntem mobilizați și determinați pentru a reuși un rezultat pozitiv, rod al unei prestații bune”, a spus antrenorul Adrian Bicheși.
Pentru Unirea este startul unei săptămâni încărcate, cu trei jocuri, după această deplasare urmând o alta la Galda (marți în Cupa României) și apoi o dispută pe “Cetate” cu Unirea Dej (vineri, 25 septembrie), pretendenta la promovare.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]
Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini
Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]
Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]
