În atenţia cetăţenilor din municipiul Sebeş şi din localităţile aparţinătoare Lancrăm, Petreşti şi Răhău
Sezonul de primăvara înregistrează cele mai multe intervenţii în cazul incendiilor şi arderilor necontrolate produse pe fondul igienizării terenurilor. SVSU Sebeş atrage atenţia cetăţenilor că utilizarea focului deschis în locuri cu pericol de incendiu şi pe timp de vânt este interzisă. 1. Arderea vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se execută cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale astfel încât arderea să poată fi controlată; executarea arderii în zone care să nu permită propagarea focului la fondul forestier/construcţii şi să nu afecteze reţelele electrice, de comunicaţii, conductele de transport gaze naturale, produsele petroliere ori alte bunuri combustibile; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea mijloacelor şi materialelor pentru stingerea eventualelor incendii; supravegherea permanentă a arderii; stingerea totală a focului înainte de părăsirea locului arderii. 2. Arderea miriştilor se face cu respectarea următoarelor prevederi generale: condiţii meteorologice fără vânt; parcelarea miriştii în suprafeţe de maximum 10 ha, prin fâşii arate; izolarea zonei de ardere faţă de căile de comunicaţie, construcţii, culturi agricole vecine, instalaţii, fond forestier, prin executarea de fâşii arate; desfăşurarea arderii numai pe timp de zi; asigurarea, până la finalizarea arderii, a personalului de supraveghere şi stingere a eventualelor incendii; asigurarea, pentru suprafeţe mai mici de 5 ha, a substanţelor şi mijloacelor de stingere necesare; asigurarea, în cazul suprafeţelor de ardere mai mari de 5 ha, a unui plug, a unei cisterne cu apă, a mijloacelor de tractare şi a mijloacelor de deservire. Amenda contravenţională conform HGR nr. 537 din 6.06.2007 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele de prevenire şi stingere a incendiilor, art. 1, pct. 3, litera i, este cuprinsă între 1.000 lei şi 2.500 lei. Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Sebeş vă informează că pentru a semnala un incendiu va trebui să sunaţi la tel. 0258731212 sau 0751154942.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
15 noiembrie 2026 | Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia”
Stagiunea cu Skepsis 2026 continuă la Alba Iulia cu spectacolul „Farmacia” Compania de teatru Skepsis vă prezintă duminică, 15 noiembrie 2026, de la ora 19:00, la Casa de Cultură a Studenților Alba Iulia, spectacolul „Farmacia”, creat de Viorel Cioflică pe baza unui text scurt de Eugen Ionescu. Un spectacol special din repertoriul Skepsis, în care […]
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge pe 20 noiembrie la Cluj-Napoca
Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău, cu sala SOLD OUT! Show-ul simfonic ajunge vineri, 20 noiembrie la Cluj-Napoca Carla’s Dreams a făcut spectacol la Chișinău Arena, pe 30 octombrie 2026, în fața unui public numeros, la un concert cu toate biletele epuizate. Producția „Carla’s Dreams Simfonic”, care a îmbinat muzica trupei cu sonoritățile unei […]
Foto | O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș
O carte veche de peste 270 de ani, exponatul lunii noiembrie 2026 la Muzeul Municipal „Ioan Raica” din Sebeș Un Strastnic tipărit la Blaj în 1753, alături de un Penticostar manuscris copiat în 1759, readuce în atenția publicului istoria cărților religioase și a vieții spirituale a românilor din Transilvania secolului al XVIII-lea. Volumul păstrează inclusiv […]