Rămâi conectat

Cultură Educație

În Alba se verifică acordarea indemnizaţiilor şi ajutoarelor

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Compartimentul Teritorial de Inspecţie Socială Alba, subordonat Direcţiei Generale de Inspecţie Socială din cadrul Ministerului Muncii derulează, la nivelul judeţului, mai multe campanii de verificare a acordării unor indemnizaţii şi ajutoare. La data de 12 noiembrie, rezultatele verificării condiţiilor de stabilire şi acordare a venitului minim garantat sunt următoarele: la cele 78 de primării controlate erau înregistrate, în aprilie 2010, 6.021 dosare, până la 12 noiembrie fiind verificate 4.707 dosare, ceea ce înseamnă 78,18 la sută din cele existente la primăriile din judeţ. În urma acţiunii amintite au fost suspendate sau încetate din plată 947 dosare, 20 la sută din totalul dosarelor verificate, adică 15 la sută din dosarele existente la primării. Sumele necheltuite ca urmare a încetării din plată a celor 947 dosare care vizau venitul minim garantat se ridică la 219.908 lei. În urma controlului privind acordarea indemnizaţiei pentru susţinerea familiei în vederea creşterii copilului, din perioada 18 octombrie – 12 noiembrie a.c., rezultă că din totalul populaţiei judeţului, de 376.086 locuitori, 4.183 de persoane, adică 1,11 la sută din efectiv beneficiază de susţinerea familiei pentru creşterea copilului. Aşa cum ne-a informat Lenica Bucur, inspector în cadrul Compartimentului Teritorial de Inspecţie Socială Alba, din cele 4.183 de persoane, 2.670 primesc cuantumul minim de 600 lei, 50 de persoane sunt beneficiare a cuantumului maxim de 3.400 lei, 803 persoane primesc o idemnizaţie cuprinsă între 601 şi 1.200 lei, 252 persoane au parte de o indemnizaţie de 1.201 – 2.000 lei, 95 de persoane sunt beneficiare ale unei indemnizaţii între 2.001 şi 3.000 lei, 18 persoane primesc o indemnizaţie între 3.001 şi 3.399 lei, 276 persoane au parte de o indemnizaţie care reprezintă 85 la sută din media veniturilor sub 600 lei, iar alte 19 persoane primesc o indemnizaţie cifrată la 85 la sută din veniturile de 600 lei. În cadrul controalelor, 15 dosare au fost propuse pentru verificarea ReviSal – 13 aparţinând unor persoane cu indemnizaţii maxime de 3.400 lei, iar alte două dosare erau ale beneficiarelor de indemnizaţii cuprinse între 3.001 şi 3.399 lei. O altă verificare derulată  la nivelul judeţului vizează urmărirea încadrării în gradul de handicap grav şi accentuat a persoanelor adulte cu handicap neinstituţionalizate. Rezultatele controalelor din perioada 14 iunie – 12 noiembrie a.c. se prezintă astfel: la nivelul judeţului, din totalul de 376.086 locuitori, 13.526 de persoane (adulte) sunt cu handicap grav şi accentuat, ceea ce înseamnă 3,6 la sută din totalul populaţiei judeţului. Din efectivul acestora, 4.008 persoane au handicap fizic, 2.581 sunt cu handicap somatic, 414 au handicap auditiv, 2.591 au handicap vizual, 1.851 sunt cu handicap mental, 1.158 au handicap psihic, 901 persoane suferă de handicap asociat, 7 persoane au handicap HIV/SIDA, iar 12 persoane suferă de boli rare. În total, 6.599 persoane suferă de handicap fizic şi vizual. Din totalul dosarelor, 7.088 au fost supuse verificărilor administrative (pentru toate tipurile de handicap), ceea ce înseamnă 52,4 la sută din cele existente. De asemenea, au fost efectuate şi verificări în teren în cazul a 280 de dosare, iar până la 12 noiembrie a.c. s-a cerut reevaluarea pentru 1.702 dosare. (A.D.T.)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Cultură Educație

Bursa de excelență KRONOSPAN – 2023: 15 elevi din Sebeș au primit peste 22.000 de lei, pentru rezultatele școlare obținute

Andreea Ștefan

Publicat

în

Kronospan este cel mai mare producător de plăci pe bază de lemn, prezent în 47 de locații din 25 de țări, recunoscut și apreciat la nivel internațional.

În România deține doua fabrici, una la Brașov, specializata în producție de plăci OSB și una la Sebeș, cu o tradiție îndelungată în prelucrarea lemnului.

Elit - Gustul Desăvârșit

Compania, în cadrul politicilor sale de responsabilitate socială, investește în performanță și susține, an de an, parcursul educațional al elevilor din orașul Sebeș, prin organizarea „Bursei de Excelență Kronospan” încă din 2012. In acești ani, compania a oferit burse de performanta unui număr de peste 100 de elevi din cadrul instituțiilor de invatamant de la Sebeș.

La ediția din acest an au fost analizate rezultatele a peste 80 de elevi, iar la final, în baza punctajului, Comisia a decis să acorde trei burse pentru elevii școlilor gimnaziale și încă cinci burse pentru elevii liceelor din Sebeș.

Pentru a răsplăti si încuraja eforturile tuturor celor înscriși, s-a decis suplimentarea cu încă cinci burse, în valoare de 3000 de lei în total, care vor reveni elevilor din ciclul gimnazial.

Valoarea financiară a burselor oferite in acest an a depășit suma de 22.000 lei.

Cei 15 elevi care au obținut „Bursa de Excelență Kronospan” învață la Colegiul Național Lucian Blaga Sebeș, Liceul German Sebeș, Școala Gimnazială Mihail Kogălniceanu Sebeș, Liceul Tehnologic Sebeș, Școala Gimnazială nr. 2 Sebeș și la Școala Gimnazială Petrești.

Kronospan felicita pe aceasta cale toti elevii inscrisi in program si, de asemenea, mulțumește cadrelor didactice implicate, asigurandu-i de întregul suport în ceea ce privește oportunitățile de practica in cadrul companiei sau dotarea bazei materiale a școlilor.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Cultură Educație

La LPS Alba Iulia, vineri, Târg școlar de Crăciun | Tombolă cu premii de la Feli Donose, Nicolae Stanciu și Andreea Fleșer

Dan HENEGAR

Publicat

în

Vineri, 16 decembrie, între orele 12.00-18.00, la Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia, va avea loc Târgul şcolar de Crăciun, organizat de către elevii și profesorii instituției, pentru strângerea de fonduri în vederea realizării unui teren de sport acoperit.

Fiecare clasă de gimnaziu și liceu va avea un stand de prezentare a produselor realizate de elevi și expuse pentru vânzare, se va organiza și o tombolă și un concert de colinde. Se vor premia cel mai bine organizat stand, cea mai frumoasă clasă de ciclu primar și clasa cu cea mai bună vânzare. În cadrul tombolei printre premiile speciale sunt 3 cadouri de la cântăreața Feli Donose (din Sebeș), un tricou al echipei naționale de fotbal a României, purtat de căpitanul primei reprezentative Nicolae Stanciu, două maieuri de baschet de la Andreea Fleșer, ultimii doi foști elevi ai LPS Alba Iulia, plus alte 100 de cadouri speciale. Biletele pentru tombolă pot fi achiziționate între orele 12.00-13.00, iar extragerea câștigătorilor va fi la ora 14.00.

Iubesc acest liceu, iubesc profesorii care mi-au predat și care m-au ajutat-modelat să pot ajunge un om educat în primul rând și pe urmă un sportiv de performanță disciplinat și cu un caracter puternic. Vreau să mulțumesc tuturor celor care au lucrat în acest liceu și celor care încă activează acolo pentru profesionalismul de care dau dovadă, pentru căldura și modul în care tratează și lucrează cu elevii, pentru faptul că te ajută să îți urmezi visul și cel mai important pentru faptul că acest liceu a dat și dă în continuare sportivi de performață pentru orașul și țara noastră”, a transmis Nicolae Stanciu (China, Wuhan Three Towns), completat de baschetbalista Andreea Fleșer (FCC Baschet Arad): “Am fost elevă și sportivă la Liceul cu Program Sportiv Alba, liceul mi-a rămas drag în suflet, deoarece a fost locul ce m-a ajutat să devin ceea ce sunt astăzi și anume o sportivă de performanță, având o viață sănătoasă și bine organizată”.

Elit - Gustul Desăvârșit

 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Cultură Educație

24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online

Ziarul Unirea

Publicat

în

24 ianuarie 2022: Unirea Principatelor Române, sărbătorită de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba în mediul online

Luni, 24 ianuarie 2022, Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba propune publicului un program dedicat Unirii Principatelor Române, care poate fi urmărit online, pe pagina de socializare a instituției, începând cu ora 09.00.

Citește și: 24 ianuarie 1859: Mica Unire – Unirea Principatelor Române sub Alexandru Ioan Cuza

Pornind de la simbolistica evenimentului rămas în istorie și sub numele de Mica Unire, documentat în colecțiile bibliotecii de Ana Maria Pienar, bibliograful instituției, echipa bibliotecii a pregătit diverse momente și materiale, care vor fi postate pe tot parcursul zilei.

Elit - Gustul Desăvârșit

Recomandări de carte pentru copii și adulți, expoziții tematice, lecturi și prezentări video, informații inedite despre evenimentul care a contribuit la realizarea statului național unitar român, dar și incursiuni în memoria culturală a românilor, oferite de prof. Daniela Floroian, prin intermediul unor tablouri și fotografii celebre ce ilustrează atât portul popular la 24 ianuarie 1859, cât și hora la români, Hora Unirii, toate se regăsesc în programul Bibliotecii Județene „Lucian Blaga” Alba.

Dincolo de oferta online, vă așteptăm să ne treceți pragul și să descoperiți numeroasele titluri dedicate primului domnitor al Principatelor Unite, volume în care puteți găsi atât corespondențe, acte, scrisori și documente, cât și legende și mărturii despre Alexandru Ioan Cuza și Mica Unire.

Activitățile sunt organizate de Consiliul Județean Alba și de Biblioteca Județeană „Lucian Blaga” Alba și se derulează în cadrul proiectului 4.7 Zile Speciale.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare