Sport

Împotriva tradiţiei pe Crişuri

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Mâine de la ora 11.00 (în direct pe DigiSport 2), „alb-negrii” vor susţine întâiul joc extern al stagiunii, cu FC Bihor, grupare ce a câştigat ultimele 5 dueluri directe la Oradea. Amfitrionii, ce au promovat în Liga 1, dar n-au luat licenţa au început prost sezonul (eşec la Timişoara şi în Cupa României, cu Sănătatea Cluj) şi visează la o nouă campanie de accedere în primul eşalon. „Întâlnim o formaţie puternică, întărită şi cu Sfârlea, un jucător experimentat. Dacă ne vom păstra dăruirea şi concentrarea din partida precedentă putem să venim cu puncte”, a spus antrenorul Stelian Gherman. „Ne vom duela cu o grupare care se va bate la locurile promovabile, ne aşteaptă un duel «de care pe care». Cine va fi mai motivat la ora jocului îşi va apropia victoria”, a specificat mijlocaşul Alex Pleniceanu.
lAlte tratative pentru Nicuşor Stanciu la FC Vaslui
Impresarul Florin Manea a discutat ieri cu oficialii unirişti pe tema plecării lui Nicuşor Stanciu, viitoarea destinaţie fiind după toate probabilităţile FC Vaslui, şefii dându-şi „OK”-ul în acest sens, după ce la un moment dat preferau Astra Ploieşti. Mutarea poate deveni posibilă la începutul săptămânii viitoare, când fotbalistul urmează să semneze, destinaţia fiind cea dorită de talentatul jucător, ce va evolua totuşi şi în disputa de la Oradea. „Din câte ştiu în linii mari s-au lămurit aspectele. Urmează să se mai definitiveze anumite detalii”, a precizat jucătorul în vârstă de 18 ani, dorit asiduu de Porumboiu. FC Unirea solicită o sumă de minimum 220.000 euro, mutare ce ar duce la depăşirea crizei financiare, dar moldovenii pot să-l achiziţioneze abia după 10 septembrie, din postura de jucător liber, caz în care ardelenii nu vor mai beneficia de procente ulterioare. „S-a stabilit o clauză de reziliere, eu trebuie să negociez cu cluburile interesate. Marţi urmează să mai port o nouă rundă de tratative”, a admis Florin Manea.
lMeci special pentru Selagea
Confruntarea cu albaiulienii este una deosebită pentru mijlocaşul Ciprian Selagea (21 de ani). „Este o situaţie mai aparte având în vedere faptul că voi evolua împotriva echipei unde m-am format. Am prieteni la Alba Iulia, dar sunt profesionist şi vreau să-mi fac cât mai bine treaba pentru FC Bihor. Sper să ne revenim începând cu partida de sâmbătă cu Unirea. Va fi un meci greu pentru că Unirea va veni mobilizată”, spune Selagea. Mijlocaşul consideră că principalul pericol din lotul pregătit de Stelian Gherman este Nicolae Stanciu, internaţionalul de juniori. „Nu trebuie să-l lăsăm să joace”, a mai afirmat albaiulianul. Nici pentru această rundă nu s-a reuşit rezolvarea situaţiilor lui G. Petcuţ şi C. Cornea, singurul legitimat ieri fiind Pecarov, care va lipsi din motive medicale, la fel ca şi I. Grozav.
Echipa probabilă: Pascal – Bălu, Potopea, Bumbac, Al. Giurgiu – Cl. Oara, Ciofu, Pleniceanu, Sg. Costea – S. Mureşan, N. Stanciu lArbitri E. Constantinescu (Craiova), S. Slabu, D. Ilieş (Braşov), rezervă V. Demian (Zalău); observatori M. Ciglenean (Cluj Napoca), F. Domide (Arad).
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto | Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt

Ioana Oprean

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia, pregătiri intense pentru un nou sezon competițional la nivel înalt În noul sezon competițional 2026–2027, Student Sport Alba Iulia a acceptat invitația de a evolua în Liga a II-a, reprezentând Alba Iulia la un nivel competițional înalt.  Tot la capitolul noutăți, începând din acest sezon, clubul de fotbal feminin își extinde […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România

Ioana Oprean

Publicat

în

Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, doi tineri frați din Mirăslău, animați de o pasiune comună, impresionează în tenisul juvenil din România La doar 10, respectiv 8 ani, frații Laura-Maria și Laurențiu-Mihai Vîlcu, din Mirăslău, au deja un palmares impresionant în tenisul de câmp. Povestea lor în „sportul alb” a început la vârsta de 5 ani și […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Weekend de succes pentru grupele de juniori ale CSM Unirea Alba Iulia: Au câștigat 5 din cele 6 meciuri disputate La sfârșitul săpătămânii trecute grupele de juniori de la CSM Unirea Alba Iulia au reușit să câștige 5 din cele 6 meciuri disputate la Baza Sportivă Micești. Sâmbătă, 22 august 2026, la categoria U16, CSM […]

Citește mai mult