Sport

HC Alba Sebeş a încheiat cantonamentul, urmează „amicalele”

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Echipa de handbal feminin HC Alba Sebeş ce are un obiectiv ferm în stagiunea viitoare, promovarea în Liga Naţională a încheiat stagiul centralizat de pregătire de la Geoagiu Băi ce a durat 10 zile, pentru elevele antrenorului Alexandru Weber urmând turneele de pregătire (în această săptămână probabil un amical cu formaţia Universitatea Tg Jiu, acasă). După o masivă campanie de achiziţii, 8 noi jucătoare au acceptat să evolueze pentru gruparea judeţeană: Lenuţa Mormeci (portar, LPS Iaşi, n. 1992), ce a fost în sezonul trecut şi la HCM Buzău, Ana Maria Ciolan (pivot, LPS Vaslui, 1992, componentă a Naţionalei de tineret a României), ambele transferate de la Centrul Naţional Olimpic de Excelenţă Rm Vâlcea, Alexandra Dodan (inter dreapta, 30 ani, a evoluat şi în prima ligă maghiară), Roxana Lopătaru (inter stânga, 21 ani), împrumutată de la Oltchim Rm Vâlcea, Ioana Almăşan (inter, 20 de ani, CSŞ nr 2 Baia Mare, componentă a Naţionalei de tineret a României), Andreea Baltag (extremă dreapta, LPS Iaşi, 19 ani), alături de „stranierele” din Serbia, Vesna Trajkovic (inter stânga, născută în anul 1984) şi Dragana Miljkovic (inter dreapta, născută în anul 1990) fostă componentă a naţionalei de juniori a Serbiei. Astfel, la ora actuală efectivul numără 15 handbaliste, pe lângă numele prezentate mai sus, în lot regăsindu-se Edith Cochici (portar), Paula Hoha (extremă stângă), Paula Chirilă (centru), Mihaela Tecariu (centru), Delia Paştiu (pivot), Bianca Bogdan (extremă dreapta), Ioana Pojar (extremă stânga).
lCiolan, marcatoare la Campionatul European
În această perioadă, la Campionatul European Under 19 din Olanda România a câştigat grupa, cu 4 puncte, după victoriile cu Rusia (26-25) şi Spania (25-19) şi eşecul cu Slovenia (17-22). „Tricolorele” lui Dumitru Muşi s-au calificat astfel în faza principală şi vor face parte din Grupa M1, alături de Olanda (meci astăzi) şi Austria (în 10 august). Nou-venită în garnitura HC Alba Sebeş, pivotul Ana Maria Ciolan a izbutit la Europene să marcheze 8 goluri în cele 3 partide susţinute (câte două cu Rusia şi Slovenia, 4 cu Spania). De asemenea, formaţia din Sebeş negociază intens cu încă două portăriţe din străinătate, una din Croaţia şi cealaltă din Bosnia, tratativele întâmpinând anumite diferenţe financiare.
Dan HENEGAR


Secțiune Știri sub articolul principal

Adăugați Ziarul Unirea ca sursă de ȘTIRI GOOGLE



Știri recente din categoria Sport

Sport

Teodora Damian, senzațională la Mondialele Under 20! Handbalista din Alba, a treia oară MVP și 55 de goluri înscrise pentru România!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Teodora Damian, senzațională la Mondialele Under 20! Handbalista din Alba, a treia oară MVP și 55 de goluri înscrise pentru România! Jucătoarea din Războieni-Cetate și-a luat rămas bun de la competiția supremă la handbal feminin cu o prestație de excepție, 15 goluri înscrise în jocul cu Cehia și al treilea atitlu individual de MVP. Citește […]

Citește mai mult

Sport

Uniriștii Jorza, Golda, Ardei și, poate, Ardeiu, la CSM Olimpia Satu Mare! Pelici mizează pe foștii săi elevi de la CSM Unirea Alba Iulia

Dan HENEGAR

Publicat

în

Uniriștii Jorza, Golda, Ardei și, poate, Ardeiu, la CSM Olimpia Satu Mare! Pelici mizează pe foștii săi elevi de la CSM Unirea Alba Iulia CSM Olimpia Satu Mare va demara luni, 6 iulie, pregătirile pentru stagiunea 2026/2027, sub comanda noului antrenor Alexandu Pelici. Fostul principal al Unirii Alba Iulia a reuși să-i convingă pe 3 […]

Citește mai mult

Sport

FOTO | Optimi de finală surpriză la Campionatul Mondial 2026: Adio pentru Germania și Olanda! Emoții pentru Brazilia, Anglia și Belgia

Ioana Oprean

Publicat

în

Optimi de finală surpriză la Campionatul Mondial 2026: Adio pentru Germania și Olanda! Emoții pentru Brazilia, Anglia și Belgia Faza „16”-imilor de finală de la Campionatul Mondial se apropie de încheiere, până în prezent, la ora redactării acestui articol, fiind înregistrate două uriașe surprize! Germania a pierdut pentru prima dată în istorie la loviturile de […]

Citește mai mult