Rămâi conectat

Cultură Educație

Haină nouă pentru Sănătate în 2011

Redactia Ziarului Unirea

Publicat

în

Corneliu Mureșan - Locale 2024

În cursul săptămânii trecute, Guvernul a aprobat un nou pachet legislativ prin care se continuă reforma şi eficientizarea sistemului medical. Una dintre cele mai importante prevederi o reprezintă descentralizarea Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate. Conform actului normativ, au fost introduse noi reglementări privind utilizarea contribuţiilor la asigurările de sănătate, precum şi relaţia contractuală dintre casa de asigurări şi furnizori. În ceea ce priveşte relaţia contractuală CNAS – furnizori, conform nolilor prevederi, CNAS va avea posibilitatea şi nu obligaţia de a contracta cu furnizorii de servicii medicale. La nivelul judeţului nostru, aşa cum ne-a precizat ec. Gheorghe Ştef, preşedinte – director al Casei de Asigurări de Sănătate Alba, contractele furnizorilor încheiate cu CAS Alba în anul 2010 au fost prelungite prin acte adiţionale. Acest lucru a fost făcut pentru asigurarea continuităţii până la stabilirea bugetului pentru anul 2011 când vor fi încheiate noi contracte. Bugetul pentru luna ianuarie 2011 a fost calculat ca medie a bugetului de anul trecut, rezultând suma de 150 de miliarde de lei vechi.
Legat de descentralizarea Fondului Naţional Unic de Asigurări de Sănătate (FNUASS) se va modifica în totalitate modul în care sunt utilizate fondurile colectate la FNUASS. S-a hotărât ca un procent de 60%, în urma colectării contribuţiilor juridice şi fizice la FNUASS, să rămână la dispoziţia caselor de asigurări de sănătate judeţene. În acest fel va exista o echitate faţă de populaţia unui judeţ. Dacă, de exemplu, la noi în judeţ se colectează o sumă mai mare decât într-un oraş similar ca număr de populaţie şi dimensiune, este corect ca cetăţenii din acest judeţ să beneficieze de sumele cu care au contribuit. Cu această cotă de 60% care le rămâne în gestionare, casele de asigurări de sănătate vor asigura plata serviciilor medicale, a medicamentelor, materialelor sanitare şi a dispozitivelor medicale.  O cotă de minim 37% se virează în contul CNAS. Aceste sume se vor utiliza pentru  constituirea fondului de rezervă (o cotă de 2%) şi pentru constituirea fondului de redistribuire (minimum 98%). De asemenea, o cotă de maximum 3% va fi păstrată pentru cheltuielile de administrare, funcţionare şi de capital ale CNAS, din care cel puţin 0,75% pentru casele judeţene de asigurări de sănătate.
Şi structura CNAS şi a caselor judeţene de sănătate va suferi modificări. Astfel, indemnizaţiile comisiilor de experţi vor fi reduse de la 10 la 1% din indemnizaţia lunară a preşedintelui CNAS, respectiv din salariul funcţiei de preşedinte-director general al casei de asigurări de sănătate judeţene. Indemnizaţiile se acordă proporţional cu numărul de participări efective la şedinţe. Indemnizaţiile şi cheltuielile de deplasare ocazionate de participarea în comisiile de experţi vor fi suportate de CNAS, respectiv de casa de asigurări de sănătate la nivelul căreia funcţionează comisia. Regulamentul de organizare şi funcţionare şi atribuţiile comisiilor de experţi se stabilesc prin decizie al preşedintelui CNAS. Va fi redus şi Consiliul de Administraţie al CNAS, de la 17 membri la 7. La fel se va întâmpla şi cu membrii CA care vor avea şi ei, la fel ca şi membrii comisiilor, o  indemnizaţie lunară diminuată de la 20% la 1% din indemnizaţia preşedintelui CNAS. De asemenea, membrii Consiliului de Administraţie al caselor judeţene de asigurări vor primi o indemnizaţie care scade de la 20% la 1 % din indemnizaţia directorului general al CAS judeţene.
Pe lista modificărilor se află şi legislaţia pentru stimularea personalului medical din zonele neacoperite de medici. Prin noul act normativ, se crează posibilitatea acordării de stimulente în natură şi în bani de către consiliile locale şi Ministerul Sănătăţii în teritoriile neacoperite cu medici sau cu personal sanitar, ori cu unităţi farmaceutice, pentru asigurarea serviciilor medicale şi farmaceutice. În acest caz, consiliile locale şi Ministerul Sănătăţii încheie cu medicii, personalul sanitar, un contract civil privind drepturile şi obligaţiile părţilor, cu o clauză de fidelitate în sarcina acestora, pentru o perioadă de cel puţin 5 ani. (L.I.)


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Cultură Educație

Cultură Educație

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Epicentrul internaționalizării și colaborării educaționale în Europa

Unirea Ziarul

Publicat

în

Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia: Epicentrul internaționalizării și colaborării educaționale în Europa La Universitatea ,,1 Decembrie 1918” din Alba Iulia a avut loc săptămâna aceasta prima întâlnire oficială a Consorțiului European University for Academic Continuing Education (EU.ACE), marcând un moment semnificativ pentru cooperarea academică europeană. Inițiativa, lansată în decembrie anul trecut printr-un memorandum […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea