Actualitate

Guvernul vrea să modifice legislația electorală în privința referendumului. Ce schimbări se fac

Ioana Oprean

Publicat

în

Guvernul se pregătește să adopte, în ședința de miercuri, OUG în materie electorală. Din varianta actualizată a dispărut interdicția ca autoritățile publice să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului.

Petrecerea Divorțaților

Față de prima variantă de OUG, în noul proiect actualizat au dispărut următoarele propuneri:

Articolul 30 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 30. – (1) Campania pentru referendum începe la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului.

(2) În campania pentru referendum, partidele politice, organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale şi cetăţenii au dreptul să îşi exprime opiniile în mod liber şi fără nici o discriminare, în condiţiile legii, prin mitinguri, adunări, mijloace electronice, utilizarea televiziunii, radioului, presei şi a celorlalte mijloace de informare în masă.

(3) În campania pentru referendumul naţional, partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale beneficiază de acces gratuit la serviciile publice de radiodifuziune şi de televiziune, inclusiv la studiourile teritoriale ale acestora, în condiţiile prezentei legi.

(4) În termen de 5 zile de la data aducerii la cunoştinţă publică a datei referendumului naţional, Societatea Română de Radiodifuziune şi Societatea Română de Televiziune stabilesc, în baza solicitărilor făcute în scris de partidele politice, orarul pentru campania pentru referendum şi repartizarea timpilor de antenă pentru accesul partidelor politice şi al organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale la serviciile publice de radio şi televiziune, având în vedere următoarea pondere din timpii de antenă alocaţi: a) 4/5 din timpii de antenă se repartizează în mod proporţional partidelor politice parlamentare și organizaţiilor cetăţenilor minorităţilor naţionale cu grup parlamentar propriu în ambele camere ale Parlamentului; b) 1/5 din timpii de antenă se repartizează în mod proporţional partidelor politice şi organizaţiilor cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care nu sunt reprezentate în Parlament, dar au obţinut la una din ultimele două alegeri generale cel puţin 50.000 de voturi.

(5) Mijloacele folosite în campania pentru referendum nu pot contraveni legii.

(6) Autorităţile publice au obligaţia de fi neutre şi imparţiale în raport cu obiectul referendumului, fiindu-le interzis în campania pentru referendum să se pronunţe în favoarea sau defavoarea problemei supuse referendumului.

(7) În cazul referendumului naţional, Guvernul, prin Secretariatul General al Guvernului, informează alegătorii de o manieră neutră şi imparţială cu privire la obiectul şi efectele acestuia.”

4. După articolul 49 se introduce un nou articol, art. 491, cu următorul cuprins:

„Art. 491. – (1) Încălcarea art. 151 alin. (3) şi art. 30 alin. (1), (5) şi (6), constituie contravenţii care se sancţionează, în cazul referendumului naţional, cu amendă de la 10.000 la 50.000 de lei, iar în cazul referendumului local, cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei.

(2) Informarea alegătorului cu privire la opțiunea de a-și exercita dreptul de vot numai pentru un singur scrutin, în situația prevăzută la art. 15′ alin. (1), de către alte persoane decât președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, constituie contravenție care se sancționează cu amendă de la 500 la 1.000 de lei.

(3) Constatarea şi sancţionarea contravenţiilor prevăzute la alin. (1) se fac de către organismul electoral ierarhic superior.

(4) Constatarea şi sancţionarea contravenţiei prevăzute la alin. (2) se fac de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare.

Sursa: stiripesurse.ro


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Actualitate

Actualitate

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului

Ioana Oprean

Publicat

în

Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]

Citește mai mult

Actualitate

Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu

Ioana Oprean

Publicat

în

De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]

Citește mai mult

Actualitate

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri

Ioana Oprean

Publicat

în

Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]

Citește mai mult