Fumatul în mașinile unde care se află copii minori sau femei însărcinate va fi interzis – PROIECT
Un proiect de lege aflat în dezbatere la Senat prevede că fumătorii nu vor mai putea fuma în mașini dacă lângă ei se află copii minori sau femei însărcinate. Proiectul de act normativ include atât noi interdicții pentru fumători, cât și modificări în ceea ce privește publicitatea făcută produselor din tutun.
Fumătorii nu vor mai putea fuma în autovehicul dacă în mașină se află și un minor (cu vârsta până în 18 ani) sau o femeie însărcinată, conform unui proiect de lege înregistrat la Senat pentru dezbatere. Aceasta este doar una dintr-o serie de modificări pe care le prevede proiectul de lege care reglementează produsele din tutun. Prevederile din acest proiect nu se aplică încă. Dacă va fi adoptat de Parlament, va intra în vigoare la șase luni după publicarea în Monitorul Oficial.
Pe lângă interdicția de a fuma în mașinile în care se află minori și femei însărcinate, propunerea legislativă mai vine și cu alte modificări. În primul rând, prin proiect se dorește introducerea în legislație a termenului „produs similar” (produselor din tutun – n.red.), care ar cuprinde „produse sau sisteme asemănătoare ca mod de utilizare și scop cu produsele din tutun pentru fumat, dar care nu conțin tutun, cum ar fi (…) dispozitive de tipul țigaretelor electronice care nu conțin nicotină, narghileaua fără tutun, dispozitive destinate consumului produselor din tutun”, conform textului proiectului.
Acest lucru ar însemna că va fi interzis în spațiul public utilizarea inclusiv a țigaretelor electronice și a dispozitivelor de încălzire a tutunului. Cu toate acestea, tot în proiectul legislativ despre care e vorba se dorește eliminarea unui articol din actuala Lege 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor de tutun, articol care interzice fumatul de țigarete electronice în mijloacele de transport în comun.
Totodată, proiectul de lege mai prevede și modificarea legilor care reglementează publicitatea produselor din tutun. Astfel, comercianților le va fi interzis să expună orice tip de reclamă sau de produse din tutun în spațiul comercial. Această prevedere nu se va aplica acelor comercianți care vând exclusiv produse din tutun sau similare tutunului, deși și ei vor avea anumite restricții (de exemplu, reclamele nu vor trebui să se vadă din afara magazinului și nu vor putea fi expuse în vitrinele exterioare).
Atenție! Acest proiect de lege nu se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, trebuie mai întâi adoptat de Parlament, promulgat de președintele țării și publicat în Monitorul Oficial.
Sursa: avocatnet.ro
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Actualitate
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului
Postul Crăciunului 2026: 40 de zile de restricții alimentare, tradiții și pregătire spirituală până la Nașterea Domnului Postul Nașterii Domnului, unul dintre cele mai importante posturi din calendarul ortodox, începe în 2026 duminică, 15 noiembrie, și se încheie joi, 24 decembrie, în Ajunul Crăciunului. Timp de 40 de zile, credincioșii sunt îndemnați să respecte rânduielile […]
Foto | De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu
De pe băncile Colegiului Militar din Alba Iulia, în echipa tehnică a avioanelor F-16 de la Câmpia Turzii: Povestea sublocotenentului inginer Adelin Leahu La doar 25 de ani, sublocotenentul inginer Adelin Marcel Leahu face parte din generația tinerilor militari care contribuie la operarea uneia dintre cele mai moderne aeronave din dotarea Forțelor Aeriene Române. Absolvent […]
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri
Rezidențiat 2026: Aproape 10.000 de candidați se luptă pentru 5.217 locuri și 266 de posturi. Medicina de familie, specialitatea cu cele mai multe locuri Aproape 10.000 de absolvenți ai facultăților de medicină și farmacie din România s-au înscris la concursul de intrare în rezidențiat din acest an, care va avea loc duminică, 15 noiembrie, în […]
