FOTO: Ziua Europei sărbătorită la Liceul Teoretic Teiuș
România a celebrat pe 9 mai Ziua Europei, zi dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.
Aderarea României la Uniunea Europeană la data de 01.01.2007 a reprezentat una din realizările remarcabile ale României pe plan internaţional. Acest eveniment important s-a realizat prin cumularea eforturilor tuturor instituţiilor responsabile ale statului român.
Unul din efectele cele mai importante şi cu impact direct asupra oamenilor l-a reprezentat recunoaşterea dreptului de liberă circulaţie începând cu data de 1 ianuarie 2007, fiind recunoscuţi ca cetăţeni ai Uniunii Europene, din perspectiva principiului liberei circulaţii a persoanelor, garantat tuturor cetăţenilor europeni prin art.18 al Tratatului de constituire a Comunităţii Europene, semnat la Roma în 1957, consolidat prin tratatele de la Maastricht din 1992, Amsterdam 1997 şi Nisa 2001.
Pentru a marca acest eveniment, în cadrul Liceului Teoretic Teiuș s-a desfășurat Simpozionul Județean ”Călători prin Europa”, Ediţia a III-a, coordonatori fiind prof. Cornelia DRAŞOVEAN, prof. Rodica COROI, prof. Gabriela LASCU, prof. Teodora SIMION , iar parteneri fiind Inspectoratul Şcolar Judeţean Alba , Casa Corpului Didactic Alba, Primăria Comunei Ciugud, Primăria Oraşului Teiuş, Școala Gimnazială „Ioan De Hunedoara” Sântimbru, Şcoala Gimnazială „Vasile Goldiş” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Alba Iulia, Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Ighiu.
Proiectul are drept scop stimularea interesului elevilor pentru lectură, pentru studiere şi promovarea valorilor culturale naţionale şi europene, antrenarea în activităţi cât mai variate şi bogate în conţinut, oferirea de suport pentru reuşita şcolară în ansamblul ei, fructificarea talentelor personale şi corelarea aptitudinilor cu atitudinile caracteriale.
Simpozionul s-a desfășurat pe trei secțiuni, respectiv, prezentări power point, afișe–postere-desene și machete. Au fost vizionate prezentări vizând istoricul Uniunii Europene, țările care fac parte din UE, gastronomie specifică și curiozități despre tema abordată. De asemenea s-a amenajat un stand cu steaguri din diverse țări, desene și machetele elevilor.
La sfârșitul activității, elevii implicați în proiect au primit diplome și aplauze din partea publicului, profesorii organizatori au considerat că și-au atins obiectivele, cutezând a se gândi la viitoarea ediție.
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
Foto | Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României
Contracte de muncă vechi de aproape 1.900 de ani, consemnate pe tăblițe cerate și descoperite la Alburnus Maior (Roșia Montană), expuse la Muzeul Național de Istorie a României Două tăblițe cerate descoperite la Alburnus Maior păstrează mărturia unor contracte de muncă încheiate în Dacia romană acum aproape două milenii. Expuse la Muzeul Național de Istorie […]
Foto | Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public
Explozie de culoare în spațiul expozițional al Primăriei Sebeș: Cele mai recente lucrări de artă ale lui Eugen Măcinic, aduse în fața marelui public O nouă expoziție personală a artistului plastic Eugen Măcinic poate fi văzută și admirată în generosul spațiu expozițional al Primăriei Municipiului Sebeș. Expoziția poate fi caracterizată drept o adevărată explozie de […]
Foto | „Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia
„Peștera și bolta cerească. Misterele lui Mithras la Apulum”, exponatul lunii august 2026 la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia Marți, 4 august 2026, de la ora 11.00, la Muzeul Național al Unirii Alba Iulia va avea loc vernisajul exponatului lunii august 2026. În anul 1965 a fost descoperit întâmplător un relief votiv din marmură […]