Ceea ce urma să se întâmple nici nu îi trecea prin minte Danielei Selagea, iubita lui Alexandru Costea. Alexandru, un tânăr de 25 de ani, din Alba Iulia, a decis să facă pasul cel mare din viaţa sa, cerând-o de soţie pe iubita lui într-un mod nu tocmai obişnuit, ci cu totul ieşit din tiparele tradiţionale ale cererii în căsătorie. El a îngenuncheat şi i-a cerut acesteia mâna în faţa a mii de oameni, pe scena special amenajată pentru manifestările de 1 Decembrie.
După un plan bine organizat, pus la cale împreună cu reprezentanţii Primăriei municipiului Alba Iulia, organizatorii evenimentelor, Alexandru a reuşit să-şi surprindă iubita cu cel mai inedit mod de a o cere în căsătorie.
Trei zile i-a luat lui Alexandru să compună scenariul, ajutat de complicii săi. Iar când a venit momentul, şi-a luat iubita şi a venit în Piaţa Cetăţii, iniţial doar pentru a lua parte la spectacolul de artificii şi concertele din finalul zilei de 1 Decembrie. În tot acest timp, Alexandru nu se gândea decât la surpriza pe care i-a pregătit-o iubitei lui.
Daniela nu ştia ce-o aşteaptă. La un moment dat ea a fost invitată pe scenă, de către amfitrionul serii, Mc Kotto, spunându-i-se că este câştigătoarea unui premiu oferit de sponsorii evenimentelor dedicate Zilei românilor la Alba Iulia. A urcat pe scenă zâmbitoare şi probabil bucuroasă că va câştiga ea acest premiu, fără să ştie că în spatele ei se afla de fapt iubitul ei, care avea să o ceară în căsătorie. Îngenuncheat şi plin de emoţie, Alexandru a rostit cuvintele magice: „Vrei să fii soţia mea?”. Răspunsul din partea fetei a fost cel la care spera – un „DA” hotărât. Asta după ce şi-a dus mâinile la gură, spunând şocată….”Vai, Doamne!!!”.
Alexandru ne-a mărturisit că şi-a dat seama că Daniela este aleasa inimii lui în urmă cu şase luni, însă aştepta un moment special, cu care să o surprindă. „M-am gândit să o cer în căsătorie în urmă cu o jumătate de an, iar vineri m-am hotărât, pentru că am avut oportunitatea să o cer într-un mod inedit”, ne-a declarat Alexandru. Tinerii au o relaţie de un an şi o lună, iar acum îşi fac planuri de nuntă.
Cu siguranţă Daniela nu va uita niciodată ziua în care a fost cerută în căsătorie, şi mai ales cum şi în ce împrejurări a fost cerută!
Casă de piatră!
Filmuleţul a fost realizat de un martor public.
9 Comentarii
Ce entuziasmate au fost telenovelistele din public!
Bine, Pez! Ai rupt audienta de ”1 Decembrie 2013”. Oricum, impresionant gest, respect pentru tot! 🙂
Mai intai trebuia sa ne lamuriti cine-i Daniela si cine-i Alexandru.
Or fi niste „vedete” locale?
Oare un divort cu public, de Ziua Nationala, s-ar admite?
Horea de ce esti rau? Nu au voie oamenii sa isi faca surprize unu la celalalt? Fa si tu asa daca esti de varsta lor,iar daca deja esti casatorit nu`ti mai fie ciuda. Commentariul tau nu isi are rostul.Mereu trebuie sa fie unu mai destept asa ca si tine sa vorbeasca ce nu trebuie.
Anonimule,
desi mă critici, lasi in urma ta o nuanţa a unei persoane simpatice.
1. Ai ghicit. Sunt cam rău. M-as schimba dar mi-e imposibil in actuala societate.
2. Surprizele (a celor din articol) de acest gen parca n-ar trebuie facute in public. La mijloc, dupa mine , e o intimitate. Sau, ar trebui sa fie.
3. „Ciudă”, nu mi-e pe ei ci pe modul actual de gandire in asemenea situatii.
4. Comentariul meu, ca si a altora dealtfel, isi au „rostul” lor. Uneori, unii, nu-l sesizeaza.
5. Mi-ar placea mie sa ma aflu in categoria „desteptilor”. Nu mi-as pierde, in acest caz,vremea aici pe acest saracacios forum.
Cocalareala telenovelistica. Din pacate asa zisele reality show-uri aranjate importate de pe la televiziunile straine sunt modele pentru tinerii din ziua de azi. Pe cine ar interesa viata personala a cuiva decat pe cititorii de tabloide pe care ii arde grija de ce silicoane si-a mai pus nu stiu ce vedeta fiica de manelist si ce scandaluri aranjate se difuzeaza in prime time pt spalatii pe creier. Toti vor sa fie vedete (se promoveaza asta), toti vor sa apara pe sticla fara a avea nici un merit in acest sens. Intr-o tara de pseudovedete aspiratiile sunt mari. In rest casa de piatra. Astept cu nerabdare ceva nunti, botezuri sau parastase pe scena din cetate.
Apai tipa aia nici nu era entuziasmata de cerere …un simpllu sec si scurt DA! :)) nici nu l-a imbratisat pt efort ..
Horea de mai sus nu dorea sa zica decat ca prin astfel de chestii se continua pana la saturatie manelizarea societatii romanesti….reactia fetei a fost pe masura….mai mult de ochii celor de-acolo….poate se vor casatori, poate nu, asta-i alta poveste! Dar de obicei, cerutl in casatorie e o treaba intima si se face, dupa multa socoteala!, intre patru ochi! parerea mea!
„parerea mea!”
Si a mea!
Comentariile sunt oprite