Rămâi conectat

Sport

FOTO: Sărbătoarea campioanei Performanţa Ighiu, câştigătoarea Ligii a IV-a Alba 2015

Tudor Stan

Publicat

în

Performanţa Ighiu a reuşit să învingă Mureşul Vinţu de Jos, pe teren propriu, cu scorul de 3-1 (1-0) şi şi-a asigurat prezenţa la barajul Ligii a 3-a.Bucurie Performanta Ighiu43

Campioana judeţului Alba a punctat prin golgeterii S. Turuş şi R. David (două goluri), iar reuşita echipei pregătite de Mihai Manea a fost trecută în dreptul lui Circov (gol spectaculos din lovitură liberă), jucător care a fost eliminat pe final de meci.

Partida de la Ighiu a fost un adevărat derby, cu aproximativ 1000 de oameni în tribune, galerie, goluri spectaculoase şi nelipsita bucurie de la final, când Ighiul a sărbătorit alături de fani accederea la barajul Ligii a 3-a.

Elit - Gustul Desăvârșit

Printre cei care au participat la petrecerea de final a fost şi primarul comunei Ighiu, Traian Rusu, un iubitor de fotbal şi apropiat al echipei din comuna pe care o conduce. „Sperăm să jucăm din ce în ce mai bine şi să ne îndeplinim toate obiectivele. Este pentru a 3-a oară când ajungem la baraj, iar de această dată sper să şi câştigăm. Respect Mureşul Vinţu de Jos, dar anul acesta au fost echipe care au jucat mai bine pe stadionul nostru. Noi am fost echipa mai bună în acest campionat şi vreau să îi felicit pe băieţi, căci ei au dus greul”, a precizat Traian Rusu, primarul comunei Ighiu.

Performanţa Ighiu a devenit pentru a 3-a oară în ultimii 6 ani, campioana judeţului Alba la fotbal. În acest an trupa lui Adorian Himcinschi a făcut un campionat excelent, reuşind să reducă diferenţa de 8 puncte dintre ea şi Mureşul Vinţu de Jos.

Adorian Himcinschi a punctat faptul că echipa sa a muncit extrem de mult în întreg campionatul, nu doar pentru această partidă şi a ţinut să îşi felicite jucătorii. „A fost un campionat disputat şi lupta s-a dus până la final. Astăzi am fost mai buni şi am reuşit să tranşăm partida. Vinţu este o echipă bună, a demonstrat acest lucru şi meciul de azi şi îi felicit. Au plutit foarte mult zvonuri în jurul echipei noastre, însă prin jocul de azi ne-am demonstrat adevărata valoare. Vom rămâne în priză, ne vom pregăti la fel de intens, pentru că ne-am realizat doar jumătate din obiectiv şi mai avem de câştigat cupa , plus barajul de promovare în Liga a 3-a”, a precizat Adorian Himcinchi, antrenorul Performanţei Ighiu.

Mureşul Vinţu de Jos a suferit ultima înfrângere la meciul direct cu Performanţa Ighiu din turul campionatului, iar Ighiul nu a mai pierdut din etapa a 10-a.

Mihai Manea a ţinut să îşi felicite băieţii pentru prestaţia din derby, cărora le-a urat succes la meciurile de baraj. „A fost un meci foarte bun astăzi, cu două echipe care şi-au dorit foarte mult victoria. Din păcate fotbalul se joacă pe goluri, iar noi am fost taxaţi pentru nişte greşeli în apărare. Îmi felicit băieţii pentru jocul prestat, însă mulţi dintre ei nu au mai jucat partide cu asemenea miză, iar acest lucru s-a văzut. Eu nu caut revanşe în fotbal niciodată, caut să învăţ din greşeli şi sunt sigur că şi finala Cupei va fi un meci la fel de frumos”,a afirmat Mihai Manea, antrenorul Mureşului Vinţu de Jos

[nggallery id=565]

 


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Publicitate

Sport

Record de participanți, peste 750 de persoane, la Alba Iulia City Race 2022, evenimentul sportiv al anului în Cetatea Marii Uniri!

Dan HENEGAR

Publicat

în

A VII-a ediție a Alba Iulia City Race se va derula în acest an sâmbătă, 1 octombrie, în “Cealaltă Capitală”. Evenimentul sportiv al anului în municipiul reședință de județ a fost mutat cu o săptămână, pentru a nu se suprapune cu Campionatul Național de Alergare Montană.

Recordul de participare a fost înregistrat în 2018, Anul Centenarului, când au fost 750 de competitori

În 2022, competiția atletică va fi organizată de Primăria municipiului Alba Iulia, prin CS Municipal Unirea Alba Iulia, în parteneriat cu Consiliul Județean Alba și DJS Alba. În acest an sunt așteptați la start peste 750 de participanți, de toate vârstele, până ieri fiind înscriși 740 de concurenți (termenul de înscriere online este miercuri, 28 septembrie, ora 12.00).

Elit - Gustul Desăvârșit

Inițial s-a dorit și o cursă de maraton, însă în cele din urmă se va merge pe scenariul devenit deja clasic, cu cinci curse: semimaratonul “Star Transmission” (21 km), crosul “Star Assembly” (10 km), cursa populară (5 kilometri), family run (2,7 km) și kids race (pe categorii de vârstă, sub 8 ani, 8-12 ani și 13-16 ani). La start vor fi printre alții veteranul Ilie Cioca sau șahistul Mihnea Costachi, iar fondul de premiere se ridică la 25.000 de lei, recompensându-se, în bani, alergătorii de la Semimaraton Star Transmission, Cros Star Assembly, atât la general, masculin și feminin, cât și la categoriile de vârstă, dar și podiumul de la Cursa Populară.

Trebuie să mulțumim autorităților, locale și județene, voluntarilor, dar și partenerilor media. Rămânem consecvenți principiilor abordate încă de la debut, acelea de a promova, prin sport, turismul din Alba Iulia și Alba, dar și de a fi, măcar o dată pe an, în prim planul atletismului românesc”, a punctat Marius Anghel, cel care a avut ideea de a organiza un asemenea eveniment de amploare la Alba Iulia (prima ediție a fost în 15 martie 2014).

Din inima municipiului albaiulian pornesc cele cinci trasee, parcurgerea lor introducând alergătorii într-un cadru impresionant, plin de istorie. Cursele mai lungi ies în natură și ajung și pe impunătoarea colină ce străjuiește valea Mureșului, traversează una dintre cele mai frumoase piste de biciclete din România, semimaratonul ajungând chiar și pe Vârful Mamut (urmând a se acorda premii speciale pentru primul băiat și prima fată). În Piața Cetății, în jurul orei 15.30 va avea loc festivitatea de premiere, asta după ce startul se va da la ora 9.30 (semimaraton și cros), 9.45 (cursa populară și aceea a familiilor), respectiv 13.30 (cursa celor mici).


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

FOTO, LIVE-TEXT: CS Ocna Mureș – CSM Slatina 3-0 (2-0), în Cupa României “Soda dragă”: performanță pentru istorie și calificare de poveste!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

CS Ocna Mureș continuă parcursul de senzație în Cupa României, calificându-se în grupele competiției “KO”, după un 3-0 (2-0) cu divizionara secundă CSM Slatina, în play-off, meci la discrecția inimoasei echipe din Alba, care a făcut legea.

Cu Dan Roman la timonă, CS Ocna Mureș a reușit rezultate de pus în ramă, antrenorul ce a debutat în meserie în această vară punându-și amprenta pe rezultatele de domeniul fantasticului, victimele numindu-se CSM Unirea Alba Iulia, Metalurgistul Cugir, Unirea Ungheni și CSM Slatina.

Tragerea la sorți a celor 4 grupe ale câte 6 echipe va avea loc vineri, 30 septembrie, la ora 12.00

Elit - Gustul Desăvârșit

Un vis frumos a continuat la Ocne și “Soda dragă” a ajuns în primele 24 de formații din țară la acest nivel. După tragerea la sorți a play-off-ului ocnamureșenii regretau că nu au căzut cu Rapid, “U” Cluj sau Petrolul Ploiești, dar acum pot primi  pe “Stadionul Dragostei” alți granzi, musafiri de lux, CFR Cluj, FCSB sau CSU Craiova. Evenimentul anuluui a adus la Ocne peste 1200 de spectatori, o asistență comparabilă cu aceea din 2016 când Dinamo Old Boys a jucat pe arena unde s-a aprins prima dată nocturna în România.

Oltenii au desconsiderat competiția, mizând pe juniori și prezentându-se fără antrenorul principal Daniel Oprescu. Însă pe “alb-albaștrii’ nu i-a interesat acest lucru și au declanșat furia ofensivă, dominând  copios confruntarea cu adversarul din eșalonul superior.

 

*1-0, MIN. 16: Ad. COMAN șut din 14 metri în dreapta portarului, după o pasă excelentă venită de la Căt. Creț

*2-0, MIN,. 30: CEACA a reluat acrobatic, din centrul careului, la diagonala lui Al. Giurgiu. După reușită, atacantul a celebrat golul la gard, alături de soție și copil

*3-0, MIN. 62: CEACA face dubla cu un șut din 10 metri, după o fază la care a contribuit Ad. Coman

La reluare, Al. Giurgiu (47) – lovitură liberă de la 30 de metri, parată de Velcu. Șut peste poartă Căt. Creț (50) din 13 metri. Guț (53) – a tras puțin alături, în diagonală. Ad. Coman (72) – șut din 12 metri peste. Prima ocazie a oltenilor, șut Palade (75) – scos cu piciorul de Fl. Stângă

Ocnamureșenii domină copios și au 3 ocazii mari în primul sfert de oră: Al. Giurgiu (3) – liberă prinsă de portar, Socaci (5) – cap alături și Guț (9) – șut alături din 16 metri. Gazdele s-au dezlănțuit și mai ratează Ceaca (41) și Căt. Creț (43) – șut respins de portar

*Tribună arhiplină

La evenimentul anului asistă în jur de 1200 de spectatori, un record al ultimilor ani, tribuna fiind arhiplină, în plus mulți spectatori stând la gard. Surpriza plăcută a gazdelor a fopst oferirea unui program de meci, care prezintă pe larg istoria echipei locale și aventurile din Cupa României

*Gest emoționant pentru albaiuulianul Dragoș Mărincaș

Albaiulianul Dragoș Mărincaș, un suporter din Cetatea Marii Uniri, nelipsit de la jocurile Unirii Alba Iulia a fost vedeta debutului de joc. Oficialii ocnamureșeni i-au oferit cadou un tricou cu însemnele clubului și o minge și Dragoș a dat și lovitura de începere în aplauzele sutelor de spectatori

Oaspeții mizează pe o formulă experimentală, cu doar 3 dintre titularii obișnuiți. Nici antenorul Dan Oprescu nu a efecutat deplasarea, oltenii fiind conduși de Constantin Grădinaru, antrenorul de la juniori, iar rezervele sunt tineri din anii 2005-2006. În distribuția de start doar portarul Velcu (22 ani), ex-cugireanul Necșulescu (32 ani) și Al. Neagu (29 de  de ani) sunt peste 19 ani!!!

Iar amfitrionii merită toate felicitările pentru parcursul din actuala ediție a competiției “KO”, una cu un nou format, ajungând la un singur joc de accederea în primele 24 de echipe din țară la acest nivel (vor urma 4 grupe a câte 6 echipe).

Echipe de start:

CS Ocna Mureș: Fl. Stângă – Gorba (72, Bucșa), Cimpoieșu, Paleoca (72, Al. Țăranu), D. Mic – Al. Giurgiu/ cpt, Socaci (67, Cioargă) –  Ad. Coman, Guț (67, D. Ghiță), Căt. Creț – Ceaca 986, Oprinca); rezerve Cadar – Roman, Coltor. Antrenor Dan Roman.

CSM Slatina: Velcu – Șubașu (88, Apipie), A. Stan, Hagiu, Al. Dinu – I. Iancu (71, Boicea), Al. Neagu (77, Grădinaru), Necșulescu/cpt, D. Ciobanu (74, Biră) – Neicu, Palade; rezerve A. Șerban, Tîrîș, Tecuceanu, Negurescu. Antrenor Constantin Grădinaru – secund

Arbitri M. Bădoiu (Craiova), D. Lucaciu (Cluj-Napoca), D. Lar (Baia Mare); rezervă L. Rășteanu (Craiova) Observatori Șt. Szilaghi (Satu Mare), T. Biriș (Hunedoara)

Avertismente: Al. Dinu (24)


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Sport

Student Sport Alba Iulia, prima victorie pentru… Petrolul Ploiești | Astăzi, la Ighiu, meci în Cupa României, cu Sepsi

Dan HENEGAR

Publicat

în

Student Sport Alba Iulia a repurtat prima victorie în competițiile organizate de FRF, pentru… Petrolul Ploiești. Este vorba despre întâlnirea de la Ighiu, în cadrul Ligii de Junioare Under 15, 3-2 (0-1) cu Codlea Brașov, goluri înscrise de Oana Cosma și Andrada Muntean – dublă.

Lotul a fost format din Oana Cosma, Ayana Sârbu, Antonia Giura, Sonia Toma, Iulia Mitrofan, Andrada Muntean, Emma Mihu, Daria Șimandi, Georgiana Barna, Ionela Cosma, Ingrid Tokacs și Geszika Bârsan. Pentru fetele de la “Petrolul” urmează astăzi, la ora 16.30, tot acasă, la Ighiu, în Cupa României cu Sepsi OSK Sf. Gheorghe. iar în Liga 3, Seria 1, duminică, 2 octombrie, este deplasare, în runda secundă, la UTA Arad.

În acest an fetele fac un dublu efort, jucând în campionatele organizate de AJF Alba, meciuri pe care le considerăm de pregătire, pentru ca mai apoi să punem în practică la nivel national. Tot în weekend echipa de fete a mai participat la Under 11, Under 14 și Interliga Națională unde a fost surpriza plăcută făcând față cu brio băieților! În momentul de față în club se regăsesc peste o sută de fete legitimate, provenite din tot județul Alba dar și din țară: Arad, Rm. Vâlcea, Sibiu sau Cluj-Napoca. Vreau să le mulțumim tuturor oamenilor ce fac parte din acest fenomen pentru că singuri nu am fi reușit să ajungem unde suntem azi”, a spus antrenorul Cătălin Costea.

Elit - Gustul Desăvârșit

Parteneri sunt FC Petrolul Ploiești, Primăria comunei Ighiu, Primăria municipiului Alba Iulia, CSM Unirea Alba Iulia, iar sponsori Star Transmission, Banca Transilvania, Cofetăria EDIS, Cora Trade Center, Mercur Grup.


 Fiți la curent cu ultimele articole publicate. Urmăriți Ziarul Unirea și pe GOOGLE ȘTIRI


Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2022 Ziarul Unirea