FOTO: Primarii din România, vicecampioni europeni: Horațiu Han (Livezile) și Vasile Lombrea (Sălciua), în lotul “tricolor”!
Din postura de debutantă, echipa de fotbal a primarilor din România a devenit vicecampioană europeană, după competiția desfășurată la Trnava (Slovacia), din efectivul “tricolor” făcând parte și doi edili din Alba: Horațiu-Nicolae Han (comuna Livezile) și Vasile Lombrea (comuna Sălciua).
“Este un rezultat extraordinar pentru România, ajungând să jucăm pentru medaliile de aur. Oboseala acumulată în semifinala dramatică cu Cehia și-a spus cuvântul în ultimul act. Suntem mândri, atât eu cât și Vasile că ne-am adus contribuția la acest succes, turneul nefiiind deloc o joacă. Trebuie să mulțumim Asociației Comunelor din România (AcoR) și domnului Gheorghe Damian, primarul comunei Ciugud”, a declarat Horațiu Han, cel care a marcat pentru România, la fel ca Vasile Lombrea, la această competiție fotbalistică
Ediția a 4-a a Campionatului European de Fotbal al Primarilor pentru Pace (European Mayors Footbal for Peace) s-a disputat în perioada 29 mai – 1 iunie, reunind 11 echipe ce au reprezentat Austria, Cehia, Croația, Germania, Moldova, România, Slovacia, Slovenia, Tirolul de Sud. Următoarea ediție a Europeanului dedicat echipelor formate din primari este peste doi ani, la Berlin. Până la finală (pierdută cu Slovacia, scor 0-5, când a ieșit, accidentat G. Mureșan), România a învins în grupe pe Croația (13-4) și Germania (4-0). În sferturile de finală a fost 11-0 cu Slovacia II, iar în semifinale o calificare dramatică cu Cehia, după prelungiri și lovituri de departajare (7-5, 3-3 în timpul regulamentar). S-a jucat în sistem 6+1, iar pentru România au evoluat și doi foști fotbaliști, recunoscuți la nivel național, Gabriel Mureșan (ex-Gaz Metan Mediaș, Gloria Bistrița, CFR Cluj, Tom Tomsk-Rusia și FCM Tg. Mureș) – desemnat cel mai bun jucător al turneului și Tiberiu Zelencz (“el-toro”, CFR Cuj, Săgeata Stejaru, FC Baia Mare, IS Câmpia Turzii, FC Hunedoara).
Echipa de fotbal a primarilor din România este formată din Nicolae Beg (comuna Marga, județul Caraș-Severin), Alexandru-Bogdan Berceanu (Meseșenii de Jos, Sălaj), Dumitru Chelariu (Pomârla, Botoșani), Sergiu Costanda (Poiana Câmpina, Prahova), Brian Filimon (Măureni, Caraș-Severin), Ovidiu-Ilie Furdui (Criscior, jud. Hunedoara), Horațiu-Nicolae HAN (cLivezile, jud. Alba), Vasile LOMBREA (Sălciua, jud. Alba), Ciprian-Sebastian Măceșanu (Ticvaniu Mare, jud. Caraș-Severin), Claudiu Mihălceanu, (Giarmata, Timiș), Gabriel-Stelian Mureșan (Apold, Mureș), Paul Mursa (Plugari, Iași), Vlăduț Niculae (Aninoasa, Dâmbovița), Călin-Ovidiu Petrica (Remetea Chioarului, Maramureș, George Popescu (Sulița,. Botoșani), Victor Prodan (orașul Ungheni, Mureș), Emanuel Spătaru (Răzvad, Dâmbovița), Teodor Ștefanca (Bârsana, Maramureș), Gheorghe-Florin Tiutiu (Nicolae Titulescu, Olt) și Roland-Tiberiu Zelencz, (Mica, Cluj). Naționala primarilor se va deplasa în județul Botoșani când va juca un meci împotriva foștilor jucători din generația de aur a României. Partida este programată pe 24 iunie, de la ora 18.00, pe stadionul din Pomârla.
Foto: ACoR
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, toate partidele debutând la ora 15.00
Liga 3, Seria 7, etapa a șaptea, cu trei dueluri Arad – Alba! Metalurgistul Cugir, deplasare la Șag, cu Poli Timișoara 2, toate partidele debutând la ora 15.00 Etapa a șaptea din Liga 3 propune trei dueluri între reprezentantele județelor Arad și Alba. Singura combatantă din județ care va evolua în fața fanilor este CS […]
Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României!
Albaiulianul Nicolae Stanciu, asaltat de oferte! După „U” Cluj și FCSB, și campioana Universitatea Craiova în cursă pentru semnătura căpitanului României! Mijlocașul din Alba se aproprie de finalul contractului cu echipa chineză Dalian Yingbo, iar posibilitatea reală a întoarcerii în România a declanșat o adevărată cursă pentru obținerea semnăturii internaționalului „tricolor” Citește și: Nicolae Stanciu a […]
Volei Alba Blaj, la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei
Volei Alba Blaj participă la turneul intenațional Nomikeia, la Santorini | Primul meci, vineri, cu Panathinaikos Atena, campioana Greciei Volei Alba Blaj participă la Santorini, la a 13-a ediție a turneului internațional Nomikeia, alături de echipa gazdă, AO Thiros Santorini (locul 3 ediția anterioară, participantă în Challenge Cup, Panathinaikos Atena, campioana Greciei și Corona Brașov Citește […]
