Rămâi conectat

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – CS Ocna Mureș 4-3 (1-3), în ultimul derby „de Alba” al anului!!! Remontada de senzație a „roș-albaștrilor” într-un meci nebun

Publicat

în

Partidă nebună între Metalurgistul Cugir și CS Ocna Mureș, un derby „de Alba” incendiar, ultimul al anului, scor 4-3 (1-3),  meci în care ocnamureșenii conduceau cu 3-1 la pauză, duoă ce au revenit de la 0-1. După pauză, cugirenii au declanșat o remontada de senzație, iar golgheterul M. Lupu (89) a marcat golul izbăvitor al unei dispute incredibile și dramatice. Metalurgistul Cugir a întors rezultatul, a izbutit o victorie șocantă și a realizat și accederea matematică în play-off, cu 5 etape înainte de final.

Ocnamureșenii, consternați după fluierul de final, nevenindu-le să creadă cum au pierdut un meci ce l-au avut în mână, iar de partea cealaltă cugrenii erau în culmea fericirii, prelungindu-și hegemonia în Alba, ce datează de un an și 7 luni, respectiv 16 dueluri, până în sezonul viitor!

“Soda dragă” a avut o perioadă de senzație în ultimele 10 minute ale primului mitan, când a punctat de trei ori. Cugirenii au deschis scorul din penalty, repede, prin M. Lupu (10), dar au fost loviți de taifunul ocnamureșean materializat prin reușitele lui Haiduc, Socaci și Cioară, toate din pasele lui Guț, iar la pauză a fost 1-3 pe tabelă. Un nou penalty, transformat de P. Păcurar (58) a relansat disputa, erorile neexperimentatului goalkkeper Ed. Mihai contribuind la relansarea unei dispute ce a avut părți diametral opuse. Un meci nebun în această rundă a 13-a, un duel cu răsturnări de situație, o dispută pe muchie de cuțit. În final, în minutul 90+3, ocnamureșenii au solicitat penalty pentru un henț la Vlădia.

Electrica Furnizare Discount

 

La reluare, vizitatorii au cedat inițiativa iar Metalurgistul a început să joace. Un forcing ce a adus egalarea rapidă, goluri P. Păcurar (58, penalty) și Cocan (65)

 

 

Lucian Itu a făcut trei înlocuiri la pauză, arucdându-i în luptă pe Al. Rus, Cocan și Andriuc. Amfitrionii încep extrem de decis, M. Lupu (47) – reluare peste din 6 metri!!! După 2-3, Ed. Mihai a scos o reluare cu capul a lui Vlădia (62). S-a egalat, după ce Cugirul a început să joace altceva, iar ocnaumreșenii au încercat să reziste, cedând inițiativa. La 3-3, M. Lupu (68) a reluat alături cu capul. Replica vine de la Cioară (73) – șut din unghi, respuns de R. Opric

Vizitatorii au întors rezultatul până la pauză, după două faze fixe, CS Ocna Mureș având o prestație de apreciat în primul mitan. Cioară a făcut 3-1, cu 3 goluri ale vizitatorilor în numai 10 minute!

*1-0, MIN. 10: M. LUPU a transformat cu fentă, șut în stânga portarului o lovitură de pedeapsă acordată la împingerea lui Șaucă în apropierea porții de către Cunțan. Atacantul cugirean a ajuns la cota „8” în actuala stagiune, fiind golgheterul grupării de sub Drăgana

*1-1, MIN: 34: HAIDUC reluare cu capul la colțul scurt, după un corner executat din stânga de Guț

*1-2, MIN. 40: SOCACI, gol cu capul, după un alt corner, executat de Guț, dar de pe dreapta, fază trasă la indigou cu egalarea

*1-3, MIN. 44: CIOARĂ lansat în adâncime de Guț, a plasat pe lângă Opric, bară-gol

*2-3, MIN. 59: P: PĂCURAR transformă sub bară un al doilea penalty al gazdelor, fault al potarului Ed. Mihai la Cocan

*3-3, MIN: 65: COCAN împinge balonul în plasă, din 2 metri, după ce Ed. Mihai a respins în transversală centrarea lui Șaucă.,

*4-3, MIN. 89: cap. M. LUPU lângă bară, la o centrare de pe dreapta, oaspeții invocând un fault asupra lui Haiduc.

În minutul 8, Căt. Creț a șutat de la 18 metri, puțin alături, iar peste două minute a venit deschiderea scorului, din punctul cu var. Ocazie mare de egalare, Cioară pătrundere în stânga și șut la colțul scurt, respins de R. Opric în bara dreaptă și apoi în corner. Cioară (27) lovitură liberă de la 30 de metri, R. Opric a respins de sub bară, în corner. R. Opric a respins în lateral șutul lui Cioară, iar Creț a trims alături din poziție favorabilă. În minutul 39, M. Lupu a fost faultat de Haiduc în careu însă nu s-a mai acordat penalty.  În minutul 45, D. Nicula nu a putut relua din apropiere, fiind devansat de Pintilie

Gruparea de sub Drăgana este pe poziția secundă a Seriei a 9-a, cu 29 de puncte și 3 succese la rând, iar ocnamureșenii vin după una dintre cele mai apăsătoare eșecuri din eșalonul terț, un șocant set de tenis, 1-6, cu CS Ungheni, pe teren propriu. Acasă, “roș-albaștrii” au acumulat 16 puncte din 18 posibile (a doua poziție în respectiva ierarhie) și 5 victorii succesive, în vreme ce formația din orașul salin are 5 puncte externe (în ultimele două deplasări, remize la Turda și Reghin). CS Ocna Mureș se plasează înaintea rundei a 4-a din retur pe locul al 7-lea, cu 13 puncte, însă are un program infernal până la finele sezonului, meciuri cu Viitorul Cluj și la Hunedoara, formații din careul de ași.

Echipe de start:

Metalurgistul: R. Opric – L Contra (46, Al. Rus), Vlădia, I. Grozav, Vitinha (87, Șuteu) – Șaucă/ cpt, Boldea, P. Păcurar, Nicula (46, Andriuc) – Selagea (46, Cocan), M. Lupu; rezerve: Perjeriu,  M. Neagu, Udrea, S. Itu, Șt. Radu. Antrenor Lucian Itu – principal.

CS Ocna Mureș: Ed. Mihai – Pintilie (74, Al. Kiraly), Haiduc, Cioplântă (11, Casian), Cunțan – D. Lupșan (87, Moise) – Frențiu, Guț, Socaci/ cpt., Căt. Creț (74, Cl. Marcu) – Cioară. Pe bancă: An. Anghel, Neșan, Hetea. Antrenor Paul Ciucă – principal, Romeo Arinar – secund.

Arbitri V. Hurducaș (Iclod), Al. Bogdanel și Fl. Andrei (ambii Oradea) Observatori C. Danciu (Hunedoara), Ov. Tâlvan (Sibiu)

Avertismente: Vitinha (23), I. Grozav (26), M. Lupu (54), P. Păcurar (90+1)/ Cunțan (10), Ed. Mihai (58), Paul Ciucă (63)

Publicitate

Sport

Liga a 4-a, ultima etapă a turului: CSU – lider de toamnă, Industria și Viitorul Sântimbru – pe podium

Publicat

în

S-a tras cortina peste prima parte a campionatului Ligii a 4-a, campioană de toamnă fiind CS Universitatea Alba Iulia, singura echipă imbatabilă în aceste 15 runde. Pe podium s-au mai clasat Industria Galda de Jos și Viitorul Sântimbru.

Hidromecanica Șugag – Viitorul Sântimbru 2-3 (2-2)

Au marcat: Șufană (25), A. Crețu (27), respectiv Cr. Ivașcu (10, 45), Al. Stan (65, penalty).

Electrica Furnizare Discount

Unica victorie externă, într-o rundă dominată copios de gazde (6 succese, spre deosebire de etapa trecută când oaspeții au făcut legea și amfitrionii au luat doar două puncte), a însemnat urcarea pe ultima treaptă a podiumului pentru formația ex-uniristului Adrian Bicheși. Un meci cu o derulare interesantă a scorului, 0-1, 2-1 în câteva minute, Viitorul protitând de pasul greșit al echipei din Daia Română pentru a ierna pe locul al treilea.

Energia Săsciori – CIL Blaj 4-0 (3-0)

Au marcat: T. Mărginean (23, 59), Sava (30), Al. Grigore (43).

Revelația turului a administrat formației din “Mica Romă” o aspră corecție, CIL suferind cea mai grea înfrângere din tur. Un parcurs de apreciat pentru săsciorenii conduși de Mircea Țârlea, clasați în apropierea podiumului. Energia are 5 partide la rând fără a pierde (11 puncte acumulate) și două victorii la rând. De menționat arbitrajul modest al centralului H. Balea (Alba Iulia).

Inter Unirea – Spicul Daia Română 1-0 (0-0)

A marcat: A. Gherman (65)

Victorie importantă la despărțirea de suporteri pentru interiști, ce veneau după o perioadă modestă cu un singur punct în 3 dispute. Alin Gherman a semnat un gol similar cu 3 puncte, iar Spicul Daia Română părăsește podiumul în urma a 4-a insuccese la rând. Ionuț Pereat a primit cartonașul roșu în minutul 90+5, din postura de antrenor. 

Voința Stremț – a stat

Citește mai mult

Sport

FOTO: la finalul turului, victorii nete pentru CSU Alba Iulia, Performanța Ighiu și Industria Galda de Jos

Publicat

în

În ultima etapă a turului Ligii a 4-a s-au înregistrat victorii nete pentru CSU Alba Iulia, campioana de toamnă, CS Zlatna, Performanța Ighiu și Industria Galda de Jos. În discuție mai rămâne în meciurile de după-amiază, ocupanta ultimei trepte a podiumului.

CS Zlatna – GT Sport Alba Iulia 8-2 (1-0)

Au marcat: Florea (3, 59), A. Cîmpean (48, 68, 84 – penalty), Arsîn (64), Tîrziu (66), Scrob (87), respectiv Aslău (74), Gavrilă (90).

Electrica Furnizare Discount

Diferenţa categorică din uvertura etapei s-a conturat în repriza secundă a meciului de pe stadionul “Minaur”. Alin Cîmpean, autor a trei goluri, s-a dovedit din nou prolific, contribuind decisiv la al treilea succes consecutiv al zlătnenilor. Şi fair-play-ul a fost la el acasă în duelul de pe Ampoi, “centralul” albaiulian Andrei 2 Nicola nearătând niciun cartonaş

CS Universitatea Alba Iulia – Kinder Teiuș 5-1 (1-1)

Au marcat: S. Fulea (18, 68), Bucurică (53, penalty), Cos. Năcreală (64), Cl. Oara (74), respectiv D. Stanciu (17)

Deschiderea de scor a fostului atacant al studenților, Darius Stanciu, a fost un simplu foc de paie, egalitatea fiind restabilită rapid. La pauză s-a intrat cu remiză pe tabelă, însă liderul s-a dezlănțuit la reluare și s-a distanțat confortabil pe tabelă, după 4 reușite în 20 de minute. Cu a 12-a victorie consecutivă și doar două puncte pierdute în această toamnă, cel mai bun golaveraj, cea mai prolifică ofesisivă și cea mai puternică apărare, echipa pregătită de Mihai Manea iernează pe prima poziție, adjudecându-și, pe merit, titlul de campioană de toamnă. Kinder a încheiat prima parte a sezonului cu 4 înfrângeri la rând, 3 pe teren propriu.

Performanța Ighiu – Olimpia Aiud 5-1 (1-1)

Au marcat: Potopea (22, 78), Tripșa (55, penalty), Căt. Dănilă (61), S. Turuș (64), respectiv Bălan (25, penalty).

Ighienii au repurtat cel mai clar succes stagional și au marcat cele mai multe goluri din acest tur în disputa ce a tras cortina peste prima parte a campionatului. Amfitrionii s-au dezlănțuit în actul secund, au strâns 7 puncte în ultimele 3 dispute, în vreme ce oponenții au înregistrat al doilea insucces succesiv.

Industria Galda de Jos – Viitorul Vama Seacă 6-1 (5-0)

Au marcat: Buligă (3, 40), Al. Costea (8, 26, 52), Bălaș (10), respectiv Groza (64)

Fosta divizionară terță a avut un prim mitan perfect în care a punctat în 5 rânduri, la scorul de 3-0 oaspeții ratând un penalty prin Onacă, ce a șutat din punctul cu var pe lângă buturile lui Iancău. De remarcat tripla lui Al. Costea și cele 6 meciuri consecutive câștigate de formația lui Doru Oancea. Acest set de tenis încasat reprezintă cel mai drastic eșec al turului pentru gruparea din comuna Hopârta.

Sursa foto: CSU Alba Iulia

Citește mai mult

Sport

FOTO: Metalurgistul Cugir – Unirea Ungheni 1-1 (1-1) | Remiză cu goluri în derby-ul de sub Drăgana

Publicat

în

În derby-ul sub Drăgana, un duel între formațiile de pe podiumul Seriei a 9-a, Metalurgistul Cugir și Unirea Ungheni, scorul a fost 1-1 (1-1).

Formaţia din judeţul Mureş a deblocat tabela în minutul 13. Astafei a fost omul potrivit la locul potrivit, deviind decisiv din apropiere, la capătul unei acţiuni inspirate a oaspeţilor. Egalitatea pe tabelă a fost restabilită în minutul 29, când Birtalan şi-a pus semnătura pe un autogol după o centrare a lui Şaucă.

După un prin sfert de oră dominat de oaspeţi, au urmat 30 de minute ale primei reprize controlate de cugireni, care au ratat 3 ocazii de gol, prin Şaucă, M. Lupu şi Vitinha.

Electrica Furnizare Discount

În repriza secundă raportul ocaziilor mari a fost, de asemenea favorabil gazdelor. M. Lupu – în două rânduri, Al. Rus şi Şuteu au irosit şanse mari de a înscrie pentru amfitrioni. În replică, Astafei ar fi putut izbuti „dubla” cu o lovitură de cap din 4 metri care i-a prilejuit o paradă senzaţională portarului R. Opric.

Prin jocul prestat sub Drăgana cele două combatante au dovedit cu prisosinţă că îşi merită poziţiile fruntaşe ocupate în clasament.

S-a tras cortina peste acest an cu o confruntare interesantă între echipe calificate deja în play-off, formații ce traversează perioade excelente: “roș-albaștrii” câştigaseră toate cele 5 jocuri anterioare din retur (au acumulat mai multe puncte după 14 etape raportat la stagiunea anterioară) și aveau 6 succese la rând pe teren propriu, iar trupa din Mureș a strâns 16 puncte din ultimele 6 etape, când nu a cunoscut gustul eșecului. Experimentatul Victoraș Astafei, atacantul oaspeților, a fost principalul pericol pentru defensiva gazdă, acesta fiind golgheterul Seriei a 9-a, cu 16 reușite (propria echipă a marcat 35 de goluri).

Metalurgistul: R. Opric – Al. Rus, Vlădia,  I. Grozav (74 P. Păcurar), Vitinha – Șaucă/ cpt, Boldea, Şt. Radu (87 Selagea), Nicula (46 Tănăsescu) –  Cocan (83 Şuteu), M. Lupu. Pe bancă: Perjeriu, S. Itu, L. Contra, Andriuc. Antrenor Lucian Itu – principal.

Unirea Ungheni: Vlasa – Bîrsan, Birtalan, S. Bucur, Fl. Pop – Iuga, Săvoaia, Toboşaru, Cîrloanţă – S. Culda, Astafei/cpt.; rezerve: Feier, Lackzo, L. Moldovan, R. Ganea, Potor, Zolyomi, Pogăcean, Istrate, Hăjmăşan, D. Petra. Antrenor Dan Stupar – principal, Ioan Adrian Pop – secund.

Arbitri: M. Dumitru (Piteşti) – R. Ghiciulescu (Lugoj), R. Svatsinka (Reşiţa); observatori: M. Lăzărescu (Tg. Jiu), I. Szekely (Cluj-Napoca)

foto: Cosmin Groza

Lucian DĂRĂMUȘ

Citește mai mult

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Știrea Ta

Politică Administrație

Sport

Monden

Opinii Comentarii

Articole Similare