Rămâi conectat

Sport

FOTO, LIVE-TEXT, Performanţa Ighiu – AFC Unirea 1924 Alba Iulia 2-2, (2-1), uniriștii au egalat în două rânduri! Derby „de Alba” nedecis în Vinerea Mare

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Vinerea Patimilor, astăzi, la ora 17.00, la Ighiu se dispută al doilea derby „de Alba” din returul Seriei a 4-a a Ligii a 3-a. Aparent, prin poziţiile din ierarhie ale celor două combatante, Performanţa – locul 7 (27 de puncte), respectiv AFC Unirea 1924 Alba Iulia – poziţia a 11-a (19 puncte), întâlnirea nu are o miză aparte, însă componenţa băncilor tehnice conferă o notă sporită de tensiune, dar şi de atractivitate.

Amfitrionii au condus în două rânduri prin dubla lui Tineiu (5, 37), iar Unirea a egalat prin tinerii An. David (36) și S. Culda (79)

Adorian Himcinschi a reușit să nu piardă în fața fostei sale echipe, iar Performanța Ighiu rămâne invincibilă în derby-urile „de Alba”, în vreme ce uniriștii au cules primul punct în duelurile cu conjudețenele din Seria a 4-a.

Dacă Mihai Manea, „principalul” gazdelor va fi adversar al echipei din Cetatea Marii Uniri, al cărui tricou l-a îmbrăcat ca şi jucător, pentru Adorian Himcinschi va fi prima apariţie în postura de oponent al grupării ighiene pe care a părăsit-o în toamnă.

*min. 90+2: Potopea a fost eliminat după primirea celui de-al doilea galben, faultat fiind Davidaș

*min. 89: galben pentru Al. Giurgiu

*min. 87: An. David înlocuit de Tat

*min. 84: Davidaș a intrat în locul lui Lăsconi

*2-2, MIN. 79: S. CULDA a executat cu efect o lovitură liberă de la 30 de metri, eroare a portarului Dr. Pop surprins ieșit, iar balonul a poposit în plasă! Eurogol al uniristului, traiectoria mingii fiind inflențată și de vânt

*min. 77: avertisment pentru Joldeș

*min. 71: a ieșit Cl. Oara a intrat Coltor

*min. 68: a ieșit Scrob la Unirea a intrat Joldeș

*min. 65.  iese I. Grozav, a intrat Oniche

*min. 64: avertisment pentru G. Toma, fault la Cl. Oara

*min. 60: avertisment pentru Potopea

*min. 58: șut la colțul scurt Cl. Oara, Suciu a acordat corner

*min. 56: înlocuire la Unirea, a intrat Schiau a ieșit F. Morar

*min. 54: șut Circov de la 18 metri, prinde Suciu lângă bara dreaptă

*min. 52: diagonală I. Grozav, voleu Tineiu pe lângă

*min. 50: centrare Tineiu, Cl. Oara nu ajunge balonul în careul mic

La pauză gazdele conduc cu 2-1 după o repriză de bună calitate

*min. 43: Fetița, cel mai bun om al gazdelor a fost înlocuit, din pricina unei accidentări, cu Circov

*min. 42: avertisment pentru Cl. Oara

*2-1, MIN. 37: lansare excelentă I. Grozav pentru TINEIU, care scăpat singur cu Căt. Suciu a finalizat, egalitatea persistând mai puțin de un minut pe tabelă

*1-1, MIN. 36: AN. DAVID a egalat cu o reluare din apropiere, după ce Dr. Pop a respins lovitura liberă executată de Al. Giurgiu, prin zid de la 17 metri

*min. 33: Miroiu a tras de la 18 metri pe centru, Căt. Suciu a reținut

*31: centrarea Tineiu de pe stânga și șut de la 14 metri Fetița alături, pe lângă bara dreapta

*29: cursă de senzație Fetița din propria jumătate, de aproximativ 60 de metri, a driblat toată defensiva adversă, a șutat la colțul scurt dar a respins Căt. Suciu. Reluarea lui Cl. Oara din apropiere a prilejuit a doua intevenție excelentă a portarului unirist

*min. 28: uniriștii au solicitat penalty, pentru un henț în careu la Iclănzan

*min. 22: șut Al. Giurgiu din lovitură liberă de la 18 metri, D. Pop a respins

1-0, min. 5 – TINEIUdeschide scorul pentru Performanta, cu un sut la coltul lung din careu, după o pasa excelenta de la Fetita

min. 3 – Mărginean primește cartonașul galben, împreună cu B. Ștef

min.1 – debut de meci la Ighiu, vreme inchisa si aproximativ 400 de spectatori sunt prezenti la stadion

Echipe de start: *Performanţa: D. Pop – Miroiu, Potopea/ cpt, Iclănzan, Ad. Mărginean – I. Grozav, Trifa – Fetiţa, M. Cristea, Tineiu – Cl. Oara; rezerve Zăvoi, Oniche, Coltor, Ciorchină, Circov, Oprița, Cr. Păcurar. Antrenor Mihai Manea

*AFC Unirea: Căt. Suciu – B. Ştef, Scrob, G. Toma, Ad. Matei – Al. Giurgiu/ cpt, Onacă – Lăsconi, F. Morar, S. Culda – An. David, rezerve Petric – Joldeș, Schiau, Tat, M. Oprea, N. Rus, Davidaș. Antrenor Adorian Himcinschi.

[nggallery id=3794]


Secțiune Știri sub articolul principal

Urmăriți Ziarul Unirea și pe  GOOGLE ȘTIRI



Publicitate

Știri recente din categoria Sport

Sport

LPS Sebeș U17, eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită

Dan HENEGAR

Publicat

în

Eliminare din Cupa României în urma unei înfrângeri la limită pentru LPS Sebeș U17 LPS „Florin Fleșeriu” Sebeș U17, echipă pregătită de Doru Oancea, a părăsit cu capul sus Cupa României la fotbal.  În meciul eliminatoriu din sferturile de finală ale competiției, găzduit de Baza Sportivă „Pielarul”, LPS Sebeș U17 a fost învinsă la limită […]

Citește mai mult

Secțiune ȘTIRI RECENTE CATEGORII

Actualitate

Știrea Zilei

Curier Județean

Politică Administrație

Opinii Comentarii

Secțiune Articole Similare

Articole Similare

Copyright © 2004 - 2024 Ziarul Unirea