Sport

FOTO, LIVE-TEXT: Metalurgistul Cugir – Luceafărul Oradea 0-3 (0-0) Eșec drastic sub Drăgana de “Toamna cugireană”!!!

Dan HENEGAR

Publicat

în

Metalurgistul Cugir a pierdut sub Drăgana derby-ul rundei, cu Luceafărul Oradea, scor 0-3 (0-0), unul de neprezentare, după o evoluție modestă a formației lui Lucian Itu, ce a trăit un veritabil duș rece în compania fostei divizionare secunde.

Un coșmar pentru “roș-albaștri”, rămași datori suporterilor și cu o singură victorie realizată în această stagiune, amfitrionii terminând al doilea joc consecutiv în inferioritate, Vitinha fiind eliminat în minutul 78! Vizitatorii au controlat autoritar ostilitățile, cu toate că au aliniat o formulă extrem de tânără, primul unsprezece al fostului mijlocaș unirist Dragoș Militaru având o medie de vârstă puțin peste 21 de ani, dintre titulari doar Maxin (23 de ani) având mai mult de 20 de ani! Luceafărul are, după această demostrație de forță punctaj maxim pe terenuri străine, iar cugirenii au sfuerit primul eșec intern, după o prestație ce a lăsat un gust amar

*0-1, MIN. 48: G. PARASCHIV a deschis scorul după un penalty obținut tot de el, după ce a fost faultat de Gorea, ce a preluat prea lung un balon trimis acasă de Lang

*0-2, MIN. 57: G: PARASCHIV a finalizat elegant, reluare din cădere, o centrare de pe stânga trimisă de Roș

*0-3, MIN. 75: MITRICĂ a marcat cu largul concurs al lui Gorea, ce a respins în propria poartă o centrare a mijlocașului advers.

Oaspeții și-au trecut în cont prima oportunitate, prin periculosul Paraschiv (3), blocat într-o poziție favorabilă, au dominat teritorial, însă atacurile s-au oprit la marginea careului mare, cele mai clare ocazii fiind în contul “roș-albaștrilor”, ce au amenințat buturile lui F. David prin Dicu (28) – reluare cu capul alături și M. Neagu (40) – șut de la 25 de metri alături. La reluare, oaspeții și-au arătat decisiv colții, au punctat în două rânduri, prin dubla periculosului George Paraschiv (48, penalty și 57), primul sfert de oră din mitanul secund fiind decisiv în economia jocului.

“Luceferii” puteau majora avantajul, prin Mitrică (67) și G. Paraschiv (69), amfitrionii replicând prin șutul lui Șaucă (70) – peste transversală, iar umilința cugireană a fost desăvârșită de Mitrică (75) – după o greșeală mare a lui Gorea!

Metalurgistul: Gorea – Bold, Dohotariu, Lang (62, Șt. Radu), Vitinha – Șaucă, M. Neagu (75, I. Grozav), D. Casian (87, L. Contra), Șuteu, Dicu (69, Davidaș), Coltor; rezerve R. Anton, R. Voicu, Baratky. Antrenor Lucian Itu.

Luceafărul: D. Filip – Gunie (89, F. Drăgan), D. Pop, Core, Roș – Pașca (82, Lăsconi), Manole (67, Mintaș) – Peter (73, V. Costea), Mitrică, Maxin – G. Paraschiv; rezerve Răileanu, N. Papp, Maxim. Antrenor Dragoș Militaru.

Avertismente: Bold (51), Vitinha (53, 78)/ Corf (54), D. Pop (81), V. Costea (88)

[nggallery id=7432]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

FOTO | Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte

Bogdan Ilea

Publicat

în

Aniela Tudor a obținut aur pentru România la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte Aniela Tudor a cucerit medalia de aur în finala de sărituri a junioarelor, la Campionatele Europene de gimnastică de la Zagreb. Sportiva română a obținut o medie de 13,383 puncte, devansându-le […]

Citește mai mult

Sport

Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care este programul rundei inaugurale din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027: A fost fixat „țintarul” campionatului regular La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului campionatului regular din Liga 4 Alba, ediția 2026-2027. Liga 4 este al […]

Citește mai mult

Sport

Foto | Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur

Lucian Dărămuș

Publicat

în

Care este programul primei etape din SuperLiga Alba, ediția 2026-2027: A fost stabilit „țintarul” turului și al primelor etape din retur La sediul Asociației Județene de Fotbal Alba a avut loc, în după amiaza zilei de vineri, 14 august 2026, stabilirea prin tragere la sorți a programului turului SuperLigii Alba, ediția 2026-2027. SuperLiga Alba este […]

Citește mai mult