Sport

FOTO: Întâlnire-spectacol pe „Cetate”, Unirea Alba Iulia – Prietenii lui Gicu Grozav *”Alb-negrii” duc mai departe spiritul Unirii

Dan HENEGAR

Publicat

în

Pentru al doilea an consecutiv, pe stadionul „CetaPrietenii lui Gicu Grozav-Unirea Alba Iulia40te” s-a desfăşurat o întâlnire fotbalistică de suflet, între Unirea Alba Iulia şi „Prietenii lui Gicu Grozav”, meci organizat de atacantul albaiulian Gheorghe Grozav. Partida amicală a fost câștigată de „stranieri”, care s-au impus cu scorul de 5-4 (1-1), reușite semnate de N. Cîrnaț, Gicu Grozav – dublă, Culda și C. Cristea, respectiv Lăsconi, B. Varga, Dup și Oprița.

Petrecerea Divorțaților

„Este o bucurie pentru mine când mă întorc acasă, să joc iar în tricoul Unirii Alba Iulia. M-am simțit excelent să revin pe acest gazon, am întâlnit o echipă formată din jucători foarte talentați. Îi felicit pentru trofeul câștigat și repet, îmi doresc să îmi închei cariera la acest club, unde am crescut„, a declarat Gicu Grozav.Prietenii lui Gicu Grozav-Unirea Alba Iulia24

*A fost prezentată Cupa Federației

Cu acest prilej, în pauza meciului a fost prezentat şi trofeul câștigat de juniorii B ai Unirii Alba Iulia, Cupa Federației adjudecată de formația condusă de Vasile Ursu.

O repriză a evoluat echipa ce a promovat în Liga a IV-a, iar în celălalt mitan a intrat pe gazon fomaţia juniorilor B, proaspăt aureolată la nivel naţional.

În arena albaiuliană, dornică de fotbal s-au adunat generaţii întregi de unirişti, foşti fotbalişti, conducători, antrenori, care s-au bucurat pentru al doilea an de această revedere oferită cadou de Gicu Grozav şi compania. Internaţionalul român în vârstă de 24 de ani a dat “de veste” jucătorilor localnici, colegi de generaţie şi nu numai, care în aceste momente activează la alte cluburi din ţară. Astfel, fanii unirişti au putut să-i vadă la lucru pe cei care au contribuit decisiv la promovarea Unirii în Liga 1, talente ce au învăţat fotbal în “Cetate”.

Internaţionalul albaiulian a demonstrat că nu a uitat de unde a plecat şi, pentru câteva ore a arătat ce înseamnă Unirea Alba Iulia, echipă unde vrea să-şi încheie cariera.

 

Gicu şi-a strâns colegii şi a readus spiritul Unirii pe „Cetate”, într-un mod simbolic, dar care înseamnă enorm pentru cei ce ştiu şi simt ce reprezintă Unirea.

*Gicu a fost „number one”

Gicu Grozav: iarăşi în „alb-negru”, din nou pe „Cetate” cu numărul „7” tocmai pe tricoul cu care a debutat în 2009 în Liga 1 pentru Unirea Alba Iulia, dar şi cu un nou look și banderola de căpitan. A Prietenii lui Gicu Grozav-Unirea Alba Iulia170marcat de  două ori, s-a jucat, a arătat ce înseamnă fotbalul adevărat, dar în primul rând a fost sufletul acţiunii, suportând la final o sesiune prelungită de poze și autografe.

Au evoluat echipele: *Unirea Alba Iulia: Baba – Rodean, Goguța, Ioani, Matei, Lăsconi, Joldeș, Schiau, A. Ianc, Al. Popa, Culda (au mai intrat Ștef, Marcu, Oțoiu, Onacă) – în prima repriză; Căt. Suciu – Negrea, L. Dan, Scrob, Boancă, Uță, Davidaș, Oprița, Cordoș, B. Varga, D. Dup (au mai jucat E. Lazăr, Lupea, Duma, Oprean, Cioban, A. Ștef, V. Idița); *Prietenii lui Gicu: V. Ignat – Hârciagă, Schuller, Potopea, Al. Giurgiu – Selagea, C. Cristea, I. Grozav, N. Cîrnaț (surpriza de la Wolverhampton) – Cl. Oara, G. Grozav (după pauză s-au mai produs înlocuiri)

[nggallery id=625]

 

 


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

În Liga 3, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” la Tiur | Metalurgistul Cugir, dificil cu CSM Deva, iar CSM Unirea Alba Iulia, examen facil

Dan HENEGAR

Publicat

în

În Liga 3, CIL Blaj – CSU Alba Iulia, derby „de Alba” la Tiur | Metalurgistul Cugir, dificil cu CSM Deva, iar CSM Unirea Alba Iulia, examen facil Runda a opta Seriei 7 din Liga 3 propune un nou derby „de Alba”, la Tiur, între liderul CIL Blaj și CS Universitar Alba Iulia, grupare aflată […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei feminin 2026: Un nou duel de foc cu CSO Voluntari

Ioana Oprean

Publicat

în

Volei Alba Blaj va lupta la Tulcea pentru Supercupa României la volei feminin 2026: Un nou duel de foc cu CSO Voluntari Tulcea va deveni, pe 17 octombrie 2026, capitala voleiului românesc! Noua sală de sport de pe malul Dunării găzduiește Supercupa României, competiție care poartă în acest an numele „Super Foundation”. Ziua va aduce […]

Citește mai mult

Sport

Dansatorii din Alba Iulia, în prim-plan la „Cupa Dance Art” și „Cupa Carpathian Dance”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Dansatorii din Alba Iulia, în prim-plan la „Cupa Dance Art” și „Cupa Carpathian Dance” Bianca și Ionuț Ionescu, antrenorii Clubului de dans „Life is Dance” din Alba Iulia vin cu vești bune după un weekend productiv, dar intens în care dansatorii de la „Life is Dance”, „CSM Unirea” și „CSU” s-au împărțit între două ringuri […]

Citește mai mult