FOTO: Înotătorii de la LPS Alba Iulia, la Campionatul Național pentru Copii
Recent, în bazinul descoperit din Complexul Sportiv “Lia Manoliu” din București s-a desfășurat Campionatul Național pentru Copii, 10-11 ani, concurs la care au fost prezenți peste 450 de înotători ce au
reprezentat 52 de cluburi din țară.
Liceul cu Program Sportiv Alba Iulia a avut la start trei sportive (o fată de 10 ani și două de 11 ani), pregătite de profesorul Nicolae Bob, micuțele din Cetatea Marii Uniri reușind comportări meritorii, cu clasări în primele opt locuri.
Astfel, în proba de 50 metri bras, cu 98 de înotătoare (!), Andreea Zsabe a terminat pe poziția a 5-a a ierarhiei, în condițiile unei concurențe acerbe.
De asemenea, Maria Vlad a încheiat pe locul al 8-lea al probei de 50 metri fluture, dintre cele 86 de competitoare de 11 ani.
La întrecerea națională a mai participat Iulia Budriș – cu clasări în prima jumătate.
Săptămâna trecută, în aceeași locație ar fi trebuit să se dispute Campionatul Național de cadeți, care însă a fost anulat din cauza înmulțirii cazurilor de COVID-19 și, din păcate cei 13 sportivi de la LPS Alba Iulia ce s-au antrenat întreaga vară pentru această întrecere nu au mai putut concura. Pregătirea înotătorilor de la LPS Alba Iulia va continua în această perioadă, în ciuda greutăților, în speranța prezenței la alte competiții de natație.
Foto principal: Federația Română de Natație și Pentatlon Modern
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]
Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini
Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]
Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]
