FOTO: “Dor de Eminescu” la Colegiul Naţional David Prodan Cugir
„Şi dacă ramuri bat în geam
Şi se cutremur plopii
E ca în minte să te am
Şi-ncet să te apropii”
Pe aceste versuri au încercat, ca în fiecare an, dascălii şi elevii de la Colegiul Naţional „David Prodan” Cugir, să şi-l „apropie” pe cel care a fost geniul poeziei româneşti – Mihai Eminescu.
Manifestarea intitulată „Dor de Eminescu” a debutat cu in concurs de interpretare critică, pornind de la poezia eminesciană „Glossă”.
Unsprezece elevi din clasele a IXa – a XIa au îmbinat talent, emoţie şi creativitate, juriul urmând să premieze cele mai reuşite lucrări.
Partea a doua a activităţii a fost deschisă emoţionant de cuvântul directorului colegiului, prof. Ionela Cozmescu, care a mulţumit elevilor pentru interesul incă viu şi pasiunea de a se apleca asupra operei eminesciene.
Această pasiune s-a reflectat într-un moment minunat de recitare de poezie în limbile română, franceză, engleză, germană, rusă şi spaniolă, susţinut de 11 elevi ai colegiului – Banu Ioana – „Când amintirile” (lb. română), Presecan Laurenţiu – „Sonet I” (lb. română), Nergheş Emanuela – „Atât de fragedă” (lb. română), Banu Ioana „Atât de fragedă”(lb. franceză), Presecan Laurenţiu – „Sara pe deal” (lb. engleză), Novac Ioana – „Sara pe deal” (lb.germană), Bota Georgiana – „Dorinţa” (lb.germană), Şandru Damaris – „Lacul” (lb.spaniolă), Florea Cătălin – „Criticilor mei…”(lb.română), Arion Andreea –„Sonet I” (lb.franceză), Gherman Tatiana –„Lacul” (lb.română) şi Florea Cătălin – „Lacul” (lb.rusă). Cercul de chitară „Aprentis” , condus de prof. Călin Furdui a pus pe muzică versurile poeziei „Sara pe deal”în interpretarea elevei Bărbânţă Alexandra.
Profesorul documentarist Tatiana Ungurianu a prezentat o expoziţie de carte „Eminescu” precum şi un material PowerPoint care a punctat viaţa şi opera marelui poet. Iar pentru că poezia „Glossă” a fost cea de la care concursul de interpretare critică a plecat, Cercul de chitară a transpus-o şi în cântec.
Momentul s-a încheiat cu premierea elevilor participanţi la concursul de interpretare critică.
Un premiul special de eseistică a fost acordat elevei Paşcanu Larisa – clasa a Xa C, Premiul întâi – Jibotean Francesca XC, premiul al doilea Teba Theodora XA , premiul al treilea – Zinca Adrian XIC şi trei menţiuni – Enescu ana-Maria IXC, David Mihai XA şi Ilca Raluca XA.
Acţiunea a fost găzduită de Centrul de Documentare şi Informare a colegiului şi coordonată de prof. Adriana Copăceanu, prof. Alina Moldovan, prof. Ionela Cozmescu, prof. Maria-Cristina Pătroescu, prof. Anca Alisie şi prof. documentarist Tatiana Ungurianu.
Doamna director, prof. Ionela Cozmescu a subliniat la finalul activităţii că este un lucru minunat faptul că poezia eminesciană încă ne mai emoţionează şi este cea care reuşeşte să ne treacă prin toate stările sufleteşti.
(C.P.)
[nggallery id=1512]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Cultură Educație
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță
25 octombrie 2026 | Conferința „De la erou la martir. Convertirea lui Apostol Bologa” – o nouă perspectivă asupra romanului „Pădurea spânzuraților” de Liviu Rebreanu, susținută de scriitorul, eseistul și teologul Cristian Bădiliță Duminică, 25 octombrie 2026, începând cu ora 11:30, Biserica Greco-Catolică „Sfânta Cruce”, situată în Piața Cardinal Alexandru Todea (Târgul de Fân) din […]
Foto | Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul
Eroii uitați ai Marelui Război. Destine frânte, povești readuse la lumină la Alba Iulia, în cadrul unei expoziții-eveniment: Când va avea loc vernisajul Marți, 27 octombrie, de la ora 12:00, Galeriile expoziționale ale Sălii Unirii din Alba Iulia găzduiesc vernisajul expoziției „Despre eroi, război, viață și moarte. Reconstituirea biografiilor unor participanți la Primul Război Mondial”, […]
29 octombrie 2026 | „3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu
„3 zile în septembrie”, proiecție specială la Sebeș, în prezența regizorului Tudor Giurgiu „3 zile în septembrie”, cel mai nou lungmetraj regizat de Tudor Giurgiu, ajunge la Sebeș pentru o proiecție specială, în prezența regizorului, joi, 29 octombrie 2026, la ora 18:30, la Centrul Cultural `Lucian Blaga”. Proiecția va fi precedată de un fragment din […]
