Sport

FOTO: CFR Cluj, calificată a doua oară consecutiv în grupele Europa League, după victoria, scor 3-1 (2-0), cu KuPS Kuopio

Dan HENEGAR

Publicat

în

CFR Cluj, campiona României, s-a calificat pentru al doilea an consecutiv în grupele Europa League, după victoria din „Gruia” cu finlandezii de la KuPS Kuopio, scor 3-1 (1-0).

Petrecerea Divorțaților

Soarta întâlnirii contând pentru play-off-ul celei de-a doua întreceri continentale a fost decisă în prima repriză, când feroviarii au marcat în două rânduri prin Rondon (5) și Debeljuh (42). Unica reprezentată a României rămasă în Europa a avut puține emoții, confirmându-și statutul de favorită împotriva campioanei Finlandei, problemele venind de la starea terenului, afectat de o ploaie abundentă.

La reluare, avantajul a fost majorat de același Rondon (56), iar „Bursucul” s-a așezat, în sfârșit, liniștit pe bancă, semn că lucrurile sunt sub control. Vizitatorii au redus ecartul în minutul 90, prin Udoh, când deja ambele tabere așteptau fkluierul final

După aventura din ediția trecută, cu episoadele Rennes, Lazio, Rangers și Sevilla, când a ajuns în primăvară, CFR Cluj așteaptă tragerea la sorți de mâine pentru a continua campania europeană.

Până la duelul cu campioana Finlandei din play-off, clujenii au trecut de Floriana (Malta), în primul tur preliminar din UEFA Champions League și a urmat înfrângerea în fața lui Dinamo Zagreb, care i-a trimis în turul trei din preliminariile Europa League. Acolo, în urmă cu o săptămână, CFR a învins-o pe Djurgarden.

Foto: Lucian DANCIU

[nggallery id=8016]


Secțiune Știri sub articolul principal



Știri recente din categoria Sport

Sport

Foto: România lui Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Aruncați prosopul!

Dan HENEGAR

Publicat

în

România lui Gheorghe Hagi, umilită în Polonia, 0-6, SET, în Nations League! Polonia – România, în Nations League, a fost 6-0 (1-0), un coșmar pentru naționala lui Gheorghe Hagi, cu triplă Lewandowski! O umilință trăită acum 59 de ani, 1-7 cu Elveția! Citește și: Nicolae Stanciu, liderul naționalei României în meciul cu Bosnia-Herțegovina: Pe ce alt […]

Citește mai mult

Sport

Volei Alba Blaj, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini

Dan HENEGAR

Publicat

în

Volei Alba Blaj, victorie, 3-2 cu Panathinaikos Atena, și calificare în finala turneului Nomikeia, la Santorini Volei Alba Blaj a învins Panathinaikos Atena, campioana Greciei și participantă în Champions League, scor 3-2, și s-a calificat în finala turneului internațioonal Nomikeia, de la Santorini. Citește și: Volei Alba Blaj, victorie, 3-1, cu Maritza Plovdiv, în „Alba […]

Citește mai mult

Sport

Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri”

Dan HENEGAR

Publicat

în

Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 (1-1) | O remiză cât un eșec pentru „roș-albaștri” Metalurgistul Cugir a reușit doar o remiză, la Șag, cu echipa secundă a Politehnicii Timișoara, rezultat care trebuie considerat o decepție Citește și: Politehnica Timișoara 2 – CSU Alba Iulia 3-2 (1-1) | Universitarii, înfrângere total neașteptată! P Un 1-1 […]

Citește mai mult