FOTO: Albaiulianul Mihai Beldie – victorie în grupa Diesel și locul 3 al clasei H3, la a V-a etapa a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2014 de la Teliu
La sfârșitul săptămânii trecute, la Teliu, s-a desfășurat cea de-a V-a etapă a Campionatului Național de Viteză în Coastă Dunlop 2014 – una dintre cele mai spectaculoase etape ale competiției, ecarturile foarte mici între participanți făcând deliciul publicului. La volanul unui BMW 120d, albaiulianul Mihai Beldie a reușit o victorie clară a grupei Diesel și un binemeritat loc 3 al clasei H3.
“Pentru mine a fost o etapă de revenire în luptă la vârful clasamentului H3 fapt ce îmi dă încredere pentru finalul sezonului competițional. Totul a mers perfect, Fumi într-o formă foarte bună, toată echipa mea a fost prezentă pentru a mă susține și a-mi oferi tot suportul. De departe a fost una dintre cele mai disputate etape la care am participat în ultima perioadă, clasamentul fiind stabilit de ecarturi infime. O victorie în grupa automobilelor Diesel îmi consolidează poziția de lider al clasamentului iar obiectivul este ca finalul sezonului să îmi aducă și titlul grupei”, a declarat Mihai Aurel Beldie după etapa de la Teliu.
Următoarea etapă se va desfășura în perioada 30-31 August la Alba Iulia – pe traseul de la Straj unde județul Alba va fi reprezentat de Mihai, care se luptă pentru a aduce titlul de Campion Național la Alba Iulia.
[nggallery id=2173]
Secțiune Știri sub articolul principal
Știri recente din categoria Sport
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026
Liga 3, Seria 7: CIL Blaj conduce ierarhia în derby-urile „de Alba” după tur | Încă 3 dueluri între conjudețene în 2026 CIL Blaj conduce ierarhia conjudețenelor, după cele 6 derby-uri „de Alba” derulate în turul campionatului Seriei 7 de Liga 3. Echipa din „Mica Romă” a câștigat confruntările cu Metalurgistul Cugir și CSM Unirea […]
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia a câștigat și Cupa AIR, după Campionatul Național Under 18 la rugby feminin în 7
CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia a câștigat și Cupa AIR, după Campionatul Național Under 18 la rugby feminin în 7. Dublă importantă pentru echipa din Cetatea Marii Uniri Campioana națională la rugby feminin în 7 Under 18, CSM Unirea Alba Iulia – CSU Alba Iulia a câștigat și Cupa AIR. Este pe […]
Alba în SuperLigă: abrudeanul Ovidiu Bic, victorie uriașă cu „U” Cluj, cu FCSB, pe „Cluj Arena”! Aiudeanul Andrei Cordea a refuzat să joace pentru CFR Cluj în confruntarea de pe „Ilie Oană” cu Petrolul Ploiești (1-1, „lupii galbeni”, revelația stagiunii, păstrându-se pe locul 4)! Extrema dreaptă din Alba a apelat la acest gest extrem nemulțumit […]
